Conform DEX-ului, cuvântul ungur provine din limba slavă veche (ongrinu), iar maghiar provine din maghiară (magyar). Nu este o situaţie neobişnuită pentru limba română, persoanele aparţinând culturii germane se pot numi nemţi (slavă veche: nĕmĩcĩ) sau germani (latină: germanus), conform aceleiaşi surse.

Cu toate acestea, mă întâlnesc des cu următoarea părere: „Ungurii trăiesc în Ungaria, maghiarii în România!“, rostită ca o dogmă.

În maghiară avem un singur termen universal pentru toate persoanele care fac parte din cultura maghiară: magyar. Un maghiar din Transilvania se poate numi „erdélyi magyar“, adică ungur/maghiar din Transilvania. Bineînţeles, asta nu-l face mai puţin ungur decât pe maghiarul din Budapesta, de pildă. E ca şi cum un român din Craiova s-ar declara oltean român. N-ar fi mai român decât unul din Bucovina sau Dobrogea. Din moment ce nu există doi termeni în maghiară pentru a desemna un ungur din Ungaria şi unul din România, părerea de mai sus e doar atât, o părere.

Români trăiesc în toate ţările învecinate cu România, dar nimeni nu-i numeşte altfel decât români pe cei din Ungaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova. Confuzia cu ungurii, probabil, a apărut pentru că foarte mulţi unguri s-au trezit brusc în România după 1918, comparativ cu celelalte ţări din jurul Ungariei. Aplicând principiul divide et impera, s-a încercat şi se mai încearcă ruperea acestei minoriţăti istorice de Ungaria.

O situaţie similară întâlnim şi-n cazul basarabenilor care vorbesc limba moldovenească, de parcă românii de peste Prut ar fi mai puţini români decât cei din România. Cele două paralele ar trebui să stârnească zâmbete similare. Tot ce putem face e să combatem aceste păreri ilogice cu argumente şi ironie.