Hotărârea de a scrie aceste rânduri (oarecum inspirate dintr-un articol mult mai detaliat, a cărui publicare este aşteptată zilele următoare în paginile virtuale ale unei platforme naţional-creştine) mi-a fost determinată de două discuţii avute cu persoane aflate în zone socio-profesionale radical diferite: un taximetrist (fost tehnician, de tânăr aruncat în şomaj de la o întreprindere de stat privatizată acum aproape un deceniu în beneficiul unui investitor străin care a vândut la fier vechi ce se putea şi a plecat când nu a mai avut ce vinde) şi un profesor (implicat în managementul învăţământului preuniversitar privat, cu rezultate excepţionale obţinute de elevii săi la olimpiade naţionale, cu promovabilitate la bacalaureat mult peste media naţională, lider de ONG şi unul dintre puţinii luptători ai comunităţii mele împotriva birocraţiei şi corupţiei din şcoala românească).

Concluzia acestor minunate întâlniri (spun minunate pentru că este un sentiment extraordinar să descoperi în semenii tăi români puterea de a înţelege şi de a mărturisi adevărul despre soarta Naţiunii şi a Ţării) a fost însă comună: Naţiunea şi-a pierdut demnitatea, Ţara este în prag de faliment şi transformată în colonie, Uniunea Europeană a eşuat în misiunea asumată de a dărui naţiunilor europene bunăstarea şi dreptatea socială, transformându-se într-un instrument al marelui capital bancar şi al corporaţiilor multinaţionale.

Firesc, i-am întrebat: ce este de făcut? Răspunsurile, deşi diferite ca formă (taximetristul s-a exprimat în cuvinte simple, cu puţine argumente economice, politice, dar cu o sinceritate evident născută din suferinţa unui om care face taximetrie 12 ore pe zi pentru a întreţine o familie cu trei copii aflaţi la vârsta adolescenţei, profesorul a făcut un adevărat expozeu, cu argumente istorice, economice, politice de o logică şi un bun-simţ cum mai rar am întâlnit, tonul fiind cel al unui intelectual sedus şi abandonat de fata morgana a idealului aşa-zisei Europe unite) mi-au oferit, iaraşi, câteva imagini arhetipale comune: să ne redobândim demnitatea, să fim respectaţi în Ţară şi în Europa, să ne bucurăm de prosperitatea materială pe care munca cinstită şi bogăţiile ţării o pot oferi tuturor românilor, să trăim într-o societate în care să domnească legea şi moralitatea.

Fraţii mei de dialog mi-au descris, de fapt, ţelul comun care îi animă – o Românie renăscută în demnitate, moralitate şi prosperitate. Mărturisirile lor despre acest deziderat m-au determinat, cum spuneam, să aştern pe hârtia virtuală a PC-ului câteva gânduri care pot să reprezinte, în viziunea mea, un bun început în aflarea răspunsului la întrebarea: ce este de făcut? Anticipând răspunsul, mărturisesc: trebuie să retrezim în noi sentimentul naţional-creştin.

În vremurile noastre, a spune că eşti naţional-creştin – adică, a declara public, însoţind declaraţia cu fapte pe măsură, că îţi iubeşti cu adevărat Naţiunea, Ţara şi Credinţa Creştină – reprezintă de multe ori asumarea riscului de a fi etichetat cu severitate de unii dintre semeni.

Vei afla că eşti un primitiv habotnic (cum să mai crezi, domnule, în poveştile de adormit copiii ale popilor, acum, în epoca zborului cosmic şi a Internetului, de ce să nu acceptăm libertatea absolută, fiecare să se comporte cum crede, de ce să acceptăm într-o societate deschisă, modernă, atâtea oprelişti şi canoane morale învechite?), un naţionalist, probabil chiar un legionar (domnule, noi suntem europeni, Europa e ţara noastră, avem dreptul să mergem oriunde ne este bine, dacă aici, în ţară, ne e rău, atunci plecăm la mai bine, găsim unde, de ce să te legi de un loc anume, când lumea îţi este deschisă, ce profit să mai avem de la sentimentul naţional într-o societate globală?) ori că eşti un militant anti-sistem, un inadaptat care nu a înţeles adevăratele binefaceri ale democraţiei de tip capitalist (stimabile, e firesc ca unii să fie bogaţi şi alţii să fie săraci, dacă te duce mintea, faci bani şi ai dreptul să te bucuri de ei, asta e, viaţa e nedreaptă, unii sunt stăpâni, alţii trebuie să accepte să muncească pentru ei şi dacă sunt deştepţi, poate vor ajunge şi ei, cândva, să fie mai bogaţi, capitalismul este sistemul tuturor posibilităţilor, stimabile, dacă eşti împotriva capitalismului, eşti antidemocratic şi marxist!).

Ispitirea este pe cât de simplă, pe atât de convingătoare, activiştii republicii române seculare şi capitaliste induc românului de rând aceleaşi gânduri şi sentimente ca la loterie: nu e nimic imoral într-un joc de noroc pentru că oricând şi tu poţi să câştigi marele premiu, să ajungi bogat, foarte bogat, aşa că, joacă-ţi banii! Joacă-ţi viaţa la marea „ruletă rusească” numită România! Românii se lasă ispitiţi. Se plâng de corupţie, dar când ajung într-o situaţie care se poate rezolva doar dacă dai şpagă, cei mai mulţi dintre români plătesc şpaga, mai zic şi „sărut mâna” celui care-i jefuieşte. Se plâng de politicieni, însă la fiecare scrutin electoral mulţi dintre români primesc senini şpaga electorală ori promisiunile aberante, imposibil de realizat şi votează fără să gândească profund şi corect. Lista de exemple poate continua la nesfârşit.

De ce întunericul din noi este atât de adânc? Ce ne lipseşte pentru a trăi în normalitate, în pace cu noi înşine, cu semenii şi cu Dumnezeu?

Ne lipseşte, înainte de toate, asumarea reală şi corectă a Creştinismului pe care îl avem în sufletul Neamului nostru – căci românii s-au format deopotrivă ca popor şi ca entitate creştină, nu există vreun moment la începutul existenţei a ceea ce putem numi istoric popor român, în care noi am mărturisit altă credinţă decât Credinţa Creştină. În vremurile de acum, Credinţa noastră s-a rătăcit în formalism, în superstiţie, în negustorie de Hristos şi efectele sunt vizibile: locul 5 în U.E. şi locul 6 în lume la avorturi comise la cerere, locul 1 în U.E. la mame minore, locul 1 în U.E. la corupţie, suntem printre cele mai sărace ţări din U.E. etc. Numeric ne împuţinăm din deceniu în deceniu, populaţia ţării este tot mai îmbătrânită, mamele românce mai grabnic bagă forcepsul în pântece, să scape de prunc, decât să-şi poarte crucea îngrijirii pruncului.

O naţiune lipsită de o viziune asupra destinului său istoric şi mai ales, asupra relaţiei sale cu Dumnezeu, va eşua şi într-un sfârşit, va pieri de pe faţa pământului. Totuşi, există enclave de spiritualitate, zone de intensă lumină duhovnicească, încă avem preoţi şi călugări mărturisitori, încă mai sunt creştini mireni care prin cuvânt şi faptă, urmează lui Hristos, ei sunt seminţele renaşterii Naţiunii noastre.

La nivel statal, ne aflăm sub stăpânirea celor care au slujit regimul Ceauşescu, sistemul ateu al dictaturii de sorginte comunist-stalinistă. Statul Român este pervertit de o republică haotică, aflată sub controlul discreţionar al unor clanuri mafiote care ne zâmbesc ipocrit de sub masca aşa-ziselor partide politice, într-o falsă democraţie în care instituţiile fundamentale ale Statului Român (Parlamentul, Guvernul, Preşediniţia şi Justiţia) sunt infestate de corupţi şi trădători ai Naţiunii Române. Republica instaurată de tancurile sovietice a fost salvată şi resuscitată în Decembrie 1989 tocmai de ex-comuniştii şi ex-securiştii care au preluat puterea, fiind transformată într-un instrument pentru îmbogăţirea lor – capitalismul sălbatic a luat locul falsului socialism ceauşist. Monarhia Constituţională, expresia modernă a Statului Român în forma lui naţională şi unitară de la Marea Unire din 1918, a fost hulită, batjocorită, iar Regele s-a văzut alungat din ţară pentru a doua oară de securiştii lui Iliescu. Acum este dificil să vorbeşti despre Monarhia Constituţională unor oameni minţiţi şi manipulaţi timp de peste o jumătate de secol de propaganda de sorginte comunistă şi astfel, Naţiunea Română ratează şansa de a se reîntoarce pe făgaşul firesc al istoriei sale, o istorie a Domnitorilor, Voievozilor şi Regilor loiali Credinţei, Ţării şi Neamului.

Există însă speranţă, tot mai mulţi dintre români – într-un sondaj recent se arată că 25% din cetăţenii României care sunt adepţi ai Monarhiei – privesc spre Casa Regală a României cu nădejdea că Monarhia Constituţională va fi restaurată, declanşându-se astfel o necesară primenire morală şi instituţională a Statului Român, într-un Regat Creştin al României.

Economia naţională – creuzetul unde ne-am aştepta ca talentul şi munca cinstită a românilor, împletite cu bogăţiile naturale extraordinare ale ţării, să genereze prosperitate pentru întreaga Naţiune Română – este prizoniera unui capitalism sălbatic şi muribund, sistem în care avuţia şi resursele noastre sunt înstrăinate, jefuite şi transformate în bogăţie pentru venetici şi complicii lor din clasa politică românească. În iunie 2013, 450.000 de români erau şomeri şi aproximativ 300.000 din rândul lor nu mai beneficiau de indemnizaţia de şomaj, altfel spus nu au din ce să trăiască! 450.000 înseamnă tot atâtea familii în care o persoană, poate tatăl, poate mama, trebuie să fie întreţinută din munca celorlalţi. Ce se întâmplă însă atunci când în familie sunt numai şomeri? Nu cred că vreunul dintre conducătorii cetăţii româneşti îşi pune această întrebare. Sunt prea ocupaţi să se bucure de bogăţia nemeritată pe care au strâns-o jefuind roadele cetăţii.

Naţiunea noastră, bolnavă şi rătăcită, se târăşte prin Europa, fără demnitate, o colonie la marginea Uniunii Europene, unde toate sunt posibile pentru oricine, mai puţin pentru români. Demnitatea noastră naţională s-a stins, bogăţiile Ţării sunt jefuite, Naţiunea Română rătăceşte.

Cum spuneam, a fi naţional-creştin este riscant în timpurile noastre, iar discursul naţional şi mărturisirea creştină nu sunt ale acestei lumi, deşi către această lume sunt rostite. Totuşi, mulţi, tot mai mulţi dintre noi, românii, rămânem loiali şi mărturisim că nu vom cunoaşte decât un singur ideal în lupta noastră pentru renaşterea României: o Naţiune Creştină şi Europeană care trăieşte prosperă şi demnă sub ocrotirea Monarhiei Constituţionale.