Despre „botezul criminal” şi agenda publică

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bebelus sub apa

Biserica a fost acuzată, în urma tragediei de la Suceava, că este „troglodită”, „criminală” sau chiar „nazistă”. Unii au cerut chiar desfiinţarea tainei şi a ritulalului Botezului. O dezlănţuire cu totul disproporţionată de ură împotriva Bisericii, şi transformarea acestui incident de la Suceava în cea mai importantă problemă de pe agenda publică a României.

Spun din capul locului că moartea oricărui copil este o tragedie, şi că pentru familia micuţului de la Suceava nimic nu poate înlocui pierderea acestui prunc. Nu avem încă toate datele despre ce s-a întâmplat acolo, şi din ce ştim pare că o serie de împrejurări nefericite a condus la această tragedie. Înţeleg că era vorba despre un copil născut prematur; care a fost alăptat în timpul botezului; şi scufundat imediat în apă pentru un timp foarte scurt şi cu nasul şi gura acoperite, însă cu faţa în sus (contrar sfaturilor şi practicilor unor părinţi). Familia copilului pare a considera că vinovat este preotul, care ştia că micuţul fusese alăptat. O anchetă este în acest moment în desfăşurare şi va stabili ce s-a întâmplat.

Există în continuare destule fapte necunoscute sau nelămurite în legătură cu cele întâmplate la Suceava. De exemplu, unii s-au întrebat de ce a fost intubat micuţul la spital, dacă riscul vital dispăruse, cum au arătat unele ştiri din seara tragediei („Acum nu mai există risc vital. Sper să nu rămână cu probleme neurologice”, a declarat medicul Ionuţ Bârsan, citat de Observatornews.ro). Mai ales când extrem de puţini pacienţi supravieţuiesc în România intubării şi ventilării mecanice. Poate că ar trebui să aflăm mai multe informaţii şi despre această componentă a tragediei din ziua respectivă; sau poate că intrăm deja prea mult pe terenul speculaţiilor, deja extrem de aglomerat pe Interent. Oricum ar sta lucrurile, greşeala, dacă există, pare a fi una individuală. Investigaţiile în curs vor lămuri ce s-a întâmplat acolo şi cred că e bine să aşteptăm rezultatele anchetei, fără a da cu piatra sau a judeca prematur. Cert este că astfel de accidente sunt extrem de rare, iar în acest caz vorbim foarte probabil despre o eroare umană. Pe baza căreia nu poate fi atacat sau desfiinţat un ritual vechi de 1500 de ani; sau nu poate fi incriminată Biserica in corpore. Aşa cum nu atacăm medicina dacă un chirurg greşeşte. Şi nu cerem desfiinţarea spitalelor pentru un caz (rarisim) de malpraxis.

Să interzicem oare şi înotul subacvatic pentru bebeluşi?

Am citit însă legat de acest caz foarte multe comentarii care s-au grăbit să incrimineze, să dea verdicte tranşante, să o ia înaintea justiţiei – or, într-un stat de drept nu ar trebui să lăsăm justiţia să îşi facă treaba, în mod independent? Nu tocmai asta înseamnă statul de drept – respectarea prezumţiei de nevinovăţie, indiferent cine sau ce ar fi persoana incriminată? Biserica a fost acuzată, in corpore, că este „troglodită”, „criminală” şi „nazistă”. Unii au cerut chiar desfiinţarea tainei şi a ritulalului Botezului. O dezlănţuire cu totul disproporţionată de ură împotriva Bisericii, şi transformarea acestui incident de la Suceava în cea mai importantă problemă de pe agenda publică a României. Un copilaş a murit în mod tragic; şi brusc toţi se transformă, peste noapte, în specialişti în metafizică şi procedura botezului creştin, în felul cum se ţine copilul şi ce ar trebui să facă preotul, în justiţie, în neonatologie sau în sistemul respirator al bebeluşilor.

Uimitor este cum de toţi aceşti experţi în lucruri înalte ignoră marketingul şi banalitatea lucrurilor mundane de lângă ei. Oare doar creştinii (ortodocşi şi nu numai) aruncă în mod „barbar” copilul în apă? O reclamă pe lângă care trec adesea, de lângă casa mea, mi-a amintit că această practică e mult mai răspândită decât credem. Şi nu se rezumă la cultele religioase. Iată ce spune site-ul desprecopii.com, care promovează cursuri de înot subacvatic pentru bebeluşi:

„Inotul subacvatic este sigur pentru bebelusi?

Absolut. Atunci cand un bebelus ajunge sub apa, bebelusului i se activeaza reflexul de scufundare. Aceeasi tip de reactie se produce atunci cand inghitim – epiglota se inchide si blocheaza gatul, astfel ca sa nu poata intra apa.

Acesta este motivul pentru care vedeti adesea imagini cu bebelusii inotand pe sub apa cu gura deschisa! Reflexul dureaza pana la aproximativ 18 luni, deci, incepand de pe la 16 luni, copiii mici si cei mai mari sunt invatati sa inoate in alt mod decat bebelusii."

Nu putem suspecta site-ul desprecopii.com că ar fi vreun colţ de web partizan sau procreştin. Dimpotrivă, este un site care promovează o practică foarte la modă, în special printre cei din middle şi upper middle class. Cu care orice mămică din Centrul Vechi, din Bucureşti, Cluj sau Iaşi ar fi de acord.

Un ritual vechi de 1500 de ani

Acum, dacă e să vorbim serios despre subiectul botezului, ar trebui să ştim întâi de toate că vorbim de un ritual care se săvârşeşte de 1500 de ani fără întrerupere, în această formă. Când un ritual se săvârşeşte într-o anumită formă timp de 1500 de ani fără întrerupere, s-ar cădea, înainte de a porni discuţia, să ne punem câteva întrebări. Ca să respectăm „bunele practici” ale gândirii şi ale dialogului – dacă vrem să gândim într-adevăr, şi nu doar să aruncăm cu nişte clişee în populaţie. Să înţelegemcare este ritualul şi cum se face el. Măcar în plan aplicat, ştim cel puţin că aceste trei scufundări sunt extrem de scurte, de 1 secundă, cu faţa în jos şi protejând nasul şi gura copilului? Sau înţelegem cel puţin că botezul în forma aceasta nu se săvârşeşte doar în Biserica Ortodoxă Română – că nu doar BOR botează astfel copiii? Că toate bisericile de rit răsăritean îl săvărşesc în această formă, ba, mai mult, şi alte culte creştine botează copiii prin scufundare?

Mă tem însă că aceşti „experţi ad-hoc în orice”, dintre care pe cei mai mulţi nici măcar nu îi interesează cu adevărat subiectul, caută doar explicaţii sau sloganuri facile care să le confirme şi alimenteze pornirile emoţionale. Şi resping, apriori, orice explicaţie care nu îi satisface din punct de vedere emoţional. Pentru aceia (probabili puţini) care caută totuşi răspunsuri sincere la cele cinci întrebări de mai sus, o excelentă explicaţie – filosofică, istorică şi metafizică – găsiţi la acest link.

Bebeluşii născuţi prematur şi avortul în ultimul trimestru de sarcină

Culmea este că mulţi dintre cei care strigă acum împotriva Bisericii sunt aceiaşi care susţineau, explicit sau tacit, acum doi ani, legalizarea avortului până în ultima zi a sarcinii la New York şi în alte state americane. Ironia amară face că vorbim în acest caz despre moartea unui copil născut prematur, la şapte luni. Conform oripiliaţilor de serviciu contra Bisericii, dacă acest copil ar fi fost ucis în mod legal, la şapte luni, într-o clinică de avort, nu ar fi fost nici o problemă. Nu vorbeam despre o crimă sau despre o tragedie. Aş putea să descriu în detaliu mecanismele oribile prin care sunt ucişi copiii la şapte luni sau la nouă luni. Mă mulţumesc să spun că ei sunt traşi afară din burta mamei cu un forceps, în timp ce li se zdrobeşte capul şi li se aspiră creierul printr-un furtun, ca să faciliteze ieşirea din uter. Unii copii supravieţuiesc acestei operaţii monstruoase, caz în care sunt lăsaţi să moară în afara uterului. Aceşti copii nu primesc nici un fel de ajutor medical. Agonia unor astfel de micuţi poate dura şi până la 12 ore.

Vorbeşte, cineva, vreodată despre asta? Dacă unii vor spune că nu se aplică nicăieri astfel de proceduri, îi invit să vizualizeze această caricatură postată de Jim Carrey pe Twitter, care descrie grafic procedura avortului în ultimul trimestru de sarcină. Se oripilează vreodată vreunul dintre orpilaţii de serviciu de aceste practici care amintesc cu adevărat de ororile nazismului?

Când casa de vindecare devine casa morţii

Nu putem, apoi, să discutăm despre tragedia botezului de la Suceava în afara contextului mai larg al acestor zile. Acest caz a devenit problema numărul 1 pe agenda mass-media în timp ce 11 oameni au murit arşi în incendiul de la spitalul Matei Balş, acesta fiind al şaselea incendiu (dacă am numărat eu bine) din spitalele româneşti, în doar trei luni. Preferăm să ne uităm în altă parte şi să nu recunoaştem că tragedia de la Matei Balş, la fel ca tragedia din noiembrie 2020 de la ATI Piatra Neamţ reprezintă un semnal de alarmă extrem de grav şi este cu adevărat o chestiune de interes public şi naţional. Încercăm oare să nu vorbim despre răspunderea unor politicieni care sunt deja de un an şi jumătate la guvernare? Să evităm să discutăm despre cine ar trebui să îşi asume răspunderea morală, politică şi chiar penală în cazul acestor tragedii? Se întreabă cineva dacă nu există şi nişte interese materiale de apărat acolo? Sau nişte conflicte de interese pe faţă în Ministerul Sănătăţii? Nu despre asta (sau şi despre asta) ar trebui să vorbească jurnaliştii şi influencerii, în aceste zile? Sigur, pare mult mai comod să schimbăm subiectul, să amplificăm la paroxism incidentul de la Suceava şi să trecem la atac împotriva calului de bătaie de serviciu, reprezentat de Biserică şi de creştinii asumaţi.

Să nu se înţeleagă că iau prin cele de mai sus apărarea, fără rezerve, a preotului de la Suceava. Dacă ancheta va arăta că preotul a greşit, omul va fi tras la răspundere. Trebuie asumat ceea ce este de asumat. Am toată compasiunea pentru familia micuţului şi sunt conştient că trece prin nişte momente extrem de dificile. Însă nu pot să nu am un strop de empatie şi pentru acel preot, văzând cum a fost transformat de mass-media într-o fiară umană, într-un monstru fără de chip. Şi în special pentru creştinii asumaţi, care sunt iarăşi demonizaţi, nazificaţi şi transformaţi în ţapii ispăşitori pentru orice merge rău în ţară. Se întreabă cineva, vreo secundă, oare cum percep aceşti oameni realitatea? Cum văd lucrurile unii din fraţii noştri, din părinţii noştri, din cetăţenii României, din cei care trăiesc zi de zi alături de noi?

Nu pot să nu observ, dincolo de asta, că agenda publică din aceste zile este una dezechilibrată, şi că nişte probleme foarte arzătoare, care ţin de cel mai important subiect al acestor ani de pandemie  – cel al sănătăţii populaţiei – sunt „băgate sub covor”. Mie unuia această campanie mediatică disproporţionată şi tendenţioasă despre „botezul criminal” îmi pare a fi o formă de disperare. Oare nu denotă această campanie disperarea de a muşamaliza răspunderea morală a unei părţi din clasa politică şi a vinovaţilor pentru ceea ce este o adevărată tragedie naţională: cea a spitalelor româneşti? Casa de vindecare a devenit casa morţii, locul care ar trebui să fie cel mai sigur de pe pământ a devenit locul în care oamenii ard de vii. Asta este ceea ce nu vor unii „influenceri”, jurnalişti şi politicieni să vedem. Şi asta este ceea ce ar trebui strigat în aceste zile de pe toate acoperişurile.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite