Despre statui şi rasism

Cecil Rhodes, Oriel College, Oxford, Foto EPA EFE

Colegiul Oriel al Universităţii Oxford este din nou în centrul atenţiei, datorită statuii lui Cecil Rhodes. Prezenţa acestei statui în una din cele mai importante şi faimoase universităţi din lume este considerată de mulţi ca fiind o insultă la adresa celor care au luptă împotriva rasismului.

Cecil Rhodes a fost un rasist şi un imperialist, care a asuprit populaţia neagră din actuala Republica Zimbabwe, care în trecut era numită Rhodesia, după numele său, bineînţeles. În acest sens, grupuri de oameni au cerut în aceste zile înlăturarea statui lui Rhodes de pe faţada colegiului Oriel, aşa cum s-a întâmplat cu statuia lui Edward Colston în Bristol şi a lui Robert Milligan în Londra. În 2016 s-a încercat înlăturarea statuii lui Rhodes din Oxford însă fără succes. Lordul Patten, cancelarul universităţii, a motivat atunci decizia de a păstra statuia astfel: „Istoria noastră,” a spus el, „nu este o pagină goală pe care să putem scrie versiunea noastră a trecutului.” Acum, în 2020, colegiul Oriel a refuzat din nou să cedeze presiunilor celor care protestau în faţa colegiului şi care cereau înlăturarea statuii. Cancelarul actual al universităţii, Louise Richardson a îndemnat la o dezbatere despre trecut care să nu ascundă aspectele negative ale acestuia.

Istoria nu este, într-adevăr, o pagină goală. Nu putem şterge cu buretele ce s-a întâmplat în trecut. Putem însă să încercăm să înţelegem ce s-a întâmplat şi de ce, şi totodată să învăţam ceva din aceste experienţe trecute. Întrebarea de bază este următoarea: cum discutăm istoria, mai ales acele părţi ale istoriei de majoritatea nu este neapărat mândră sau care ofensează anumite grupuri din societate, precum minorităţile etnice sau sexuale. În Germania acesta a fost esenţa programului de reînnoire democratică de după 1945, care a schimbat nu doar metodologia educaţiei, ci şi cea a disciplinei istoriei. Celebra expresie Vergangenheitsbewältigung, adică înţelegerea şi asumarea unui trecut problematic, a fost şi rămâne una din temeliile discuţiilor publice din Germania în legătură cu combaterea rasismului din ziua de azi.

Discuţia despre rasismul englez şi cultura superioară britanică este însă diferită în Marea Britanie. Chiar dacă se admite uneori că în trecut societatea britanică a îmbrăţişat idei rasiste şi eugenice, impresia generală este ca Imperiul Britanic nu a fost „exterminator” (precum cea belgian în Congo sau cel german în Sud-Vestul Africii), ci mai degrabă îngăduitor şi tolerant faţă de „popoarele colonizate.”

Marea Britanie, la fel ca şi Statele Unite, este o societate rasială, în sensul în care diferite comunităţi ce trăiesc acolo se identifică deschis ca aparţinând unor rase (cum ar fi cea albă, cea neagră, cea asiatică ş.a.m.d). Este foarte important să acceptăm acest lucru şi să încercăm să înţelegem relaţiilor dintre oameni în aceste ţări, nu doar prin referiri la faptele din trecut, ci şi prin prisma prezentului, adică să înţelegem naraţiunile etno-rasiste de identificare personală şi colectivă.

Mitologia populară cu privire la ce înseamnă să fii „britanic” (adică alb şi superior), este acum puternic contestată. Evenimentele din Statele Unite, cauzate de moarte lui George Floyd, a dus şi în Marea Britanie la proteste publice extinse împotriva rasismului. Mişcari de solidaritate anti-rasiste se întâmplă acum peste tot în lume. Vor duce aceste mişcari civice la mult astepta egalitate rasială şi de gen? Sperăm ca da.

Ce putem face noi cei care reprezentăm majoritatea? Putem să îngenunchem în faţa victimelor rasismului, putem să admitem trecutul nostru rasist. Putem să luptăm pentru drepturile civice ale oricărui individul indiferent de culoarea pielii, pentru egalitatea tuturor. Putem, în acelaşi timp, să pledăm pentru o noua interpretarea a istoriei care să fie inclusivă şi lipsită de sentimente de superioritate rasială şi naţională. Cu toţii avem acum o responsabilitate civică. După cum spunea şi Nikos Kazantzakis: „Ca să reuşim trebuie să credem cu tărie că putem,” inclusiv înlăturarea statuii lui Cecil Rhodes.