Despre români, fără calităţile şi defectele lor

Se discută de către toată lumea despre calităţile şi defectele românilor, se compară poporul român cu alte popoare, şi, evident, se accentuează pe aşa zisul deficit de calităţi.

În viziunea unora, românii au calităţi indubitabile: inteligenţa nativă, echilibrul, capacitatea de adaptare sau, cum afirma Mihail Ralea, adaptabilitatea, omenia, spiritul deschis şi comunicativ, toleranţa faţă de alte etnii, umorul, ospitalitatea ş.a.m.d., ca şi cum aceste calităţi nu ar fi decelate şi la alte popoare.

Însă, în mai mare măsură sunt clamate defectele românilor, ceea ce i-ar distinge, necondiţionat, de alte neamuri: leneşi, hoţi, corupţi, naţionalişti, mincinosi, pasivi, invidioşi, resemnaţi în faţa destinului, neloiali etc. Se vorbeşte chiar de bolile psihologiei poporului român.

Ca argument pentru susţinerea convingerilor despre defectele românilor, este des citată, dar mai puţin studiată, lucrarea lui Dumitru Drăghicescu, ,,Din psichologia poporului român” (1907) despre care însuşi autorul afirma că este neîncheiată. În acelaşi sens se apelează la două lucrări ale lui C. Rădulescu Motru: ,,Sufletul neamului meu: calităţi bune şi defecte” (1910),  ,,Psihologia poporului român” (1937), eludându-se momentul când au fost elaborate, dominat de curentul psihologiei popoarelor. Mai mult, se trece cu uşurinţă peste ceea ce spune filosoful român în ,,Psihologia poporului român”: ,,Insuşirile sufleteşti ale unei populaţii sunt condiţionate de trei factori principali: de fondul biologic ereditar al populaţiei, de mediul geografic şi de caracterele instituţionale dobândite de populaţie în timpul evoluţiei sale istorice.”, acestea din urmă cuprinzând manifestări tipice de natură spirituală care prin tradiţii se repetă în mod constant: vorbirea, obiceiuri morale şi juridice, concepţii despre viaţă, trăsături naţionale. Românul nu este mai leneş decât alţii, numai că ,,El este neperseverent fiindcă instituţiile statului l-au obligat la improvizaţii" (p.15).

Se aminteşte deseori de afirmaţia, falsă, a lui Emil Cioran din lucrarea  ,,Schimbarea la faţă a României” (1934): „Deficienţele actuale ale poporului român nu sunt produsul istoriei sale, ci istoria aceasta este produsul unor deficienţe psihologice structurale.”(pg.63). În spiritul adevărului, să spunem că Cioran, devenit între timp scriitor şi gânditor francez, a judecat astfel textul cărţii sale din tinereţe: „poate cel mai pasionat şi în acelaşi timp îmi este cel mai străin.”

Prin urmare, românii şi-au descoperit calităţile şi defectele în contactul direct cu ţările occidentale, al căror nivel de civilizaţie a fost pus pe seama unor calităţi excepţionale ale popoarelor de aici, şi, în consecinţă, ipso facto, s-au descoperit defecte ale românilor, din cauza cărora se află la un nivel inferior de dezvoltare. Pusă în acest fel, chestiunea, este limpede decalajul economic şi de modernitate între România şi Occident. Nu din acest unghi vom atinge gradul de prosperitate al ţărilor dezvoltate.

Cu toate acestea în spaţiul public şi în disertaţii academice se aduc în prim plan aşa zisele calităţi şi defecte ale românilor sau ale poporului român.

Un popor nu are calităţi şi defecte fiindcă el este alcătuit dintr-o diversitate de grupuri cu viziuni şi conduite proprii. Un popor nu este un agregat mecanic de persoane şi de comunităţi. De pildă, un român se naşte într-un anumit mediu, cel românesc, şi se află în poziţia de român prin atribuirea, la naştere, a acestui status, şi evoluează de-a lungul vieţii cu acest status, căpătând conştiinţa apartenenţei la un grup etnic distinct prin educaţie, învăţare şi socializare. Anumite trăsături proprii, dacă ele există la unele grupuri, se datorează  contextului istoric şi geopolitic şi mediului de existenţă ale unui popor. Este dificil de a discuta despre însuşiri sufleteşti ale poporului român, atât timp cât el este alcătuit din persoane cu o psihologie proprie diferită de a altor persoane de aceeaşi etnie. Este firesc ca o parte dintre români să se diferenţieze de ceilaţi români, dar să se identifice, afectiv şi spiritual cu persoane din alte spaţii naţionale.

Mai mult, globalizarea modifică raporturile dintre unele categorii sociale. După cum remarca Manuel Castells, în The Information Age: Economy, Society and Culture, elitele societăţii de astăzi adoptă un mod de viaţă din ce în ce mai omogen care transcede frontierele culturale ale societăţilor: frecventarea cu regularitate a unor locaţii, joggingul, un anumit tip de dietă obligatorie (somon fript şi salată verde), omniprezentul laptop cu acces la internet, stil vestimentar unisex. Toate acestea sunt simbolul unei culturi internaţionale a cărei identitate nu este legată de nici o societate particulară, dar atestă apartenenţa elitelor la cercurile decizionale ale economiei informaţionale globalizate. În plus, Castells susţine că elitele sunt cosmopolite, iar popoarele sunt locale datorită experienţei proprii de viaţă înrădăcinată în culturile şi în istoria lor. Ideea lui Castells este amendatată de procesele de migrare a unor mari grupuri de oameni din propria ţară în alte ţări odată cu crearea Uniunii Europene. O bună parte dintre românii, locuitori ai satelor, trăieşte şi munceşte în ţări occidentale, fiind apreciaţi în activitatea lor.

Dificil de descifrat ştiinţific, poporul este considerat ca un dat al chestiunii naţionale. El există prin moştenirea sa legată de istoria, cultura şi  tradiţiile sale. Orice popor are un ideal, pentru că fără el nu poate fiinţa ca grup de sine stătător, iar pentru realizarea acelui ideal apelează la mijloace şi proiecte în a îşi afirma şi susţine identitatea în raporturile sale cu alte popoare. În interacţiunea dintre popoare se manifestă identitatea naţională rezultată din conştientizarea diferenţei unui popor faţă de alt popor. Nu se poate discuta despre un popor decât ca entitate în cadrul raporturilor sale cu alte popoare. Iar deosebirile etnice sunt determinate de fondul cultural al fiecărui popor şi nicidecum de presupusele sale calităţi sau defecte. În acest sens,  Constantin Brăiloiu nota îndreptăţit: „Numai prin cultura noastră ţărănească vom însemna şi noi ceva în lumea asta mare. Cu armele Occidentului nu vom bate niciodată Occidentul şi va trece multă vreme până vom înceta a mai fi o caricatură sau, în cel mai bun caz, o copie fără importanţă a Apusului”.

A compara calităţile unor români cu calităţile unor occidentali este inutil fiindcă popoarele între ele nu se pot compara după o schemă prestabilită în alte spaţii culturale.              

Nu există popoare creative şi popoare doar imitative, ci în fiecare popor există oameni cu reale calităţi şi oameni cu defecte majore, numai că punerea în mişcare a oamenilor creativi şi blocarea mediocrităţilor depind, în mod categoric, de modul de organizare şi guvernare, încât, aşa cum spunea Peter Drucker cu mulţi în urmă: Nu există ţări bogate şi ţări sărace, ci există ţări bine conduse şi prost conduse.