Despre părerologi şi comentaci

Se vede treaba că la dat cu părerea suntem campioni mondiali. Nu ne bat nici bunii noştri fraţi întru latinitate, italienii cu a lor grăbită şi mereu gesticulată limbă şi nici francezii cu ale lor fraze cântate şi "r"-uri graseiate.

Mult nu are cum să mai treacă până când părerologia va deveni materie obligatorie la şcoală căci prea ne dovedim talentul nativ şi poate că puţină disciplină teoretică are să ne ducă acolo unde, fără îndoială, ne este locul, în elita mondială a specialiştilor în datul cu Părerea. În acelaşi timp, trebuie, negreşit, ca părerologii şi comentacii să-şi găsească cinstitul loc în Nomenclatorul meseriilor. Păi cum, Nomenclatorul a găsit cuviinţa unui loc şi cod CAEN pentru meseria de acordor acordeoane (cod: 731201), pentru cea de aburitor plută (cod: 814107) şi pentru, ce frumos sună!, profesia de numărător bani (cod: 421105), şi nu s-o găsi un număr dintr-ăstă CAEN şi pentru aceste două meserii atât de răspândite în peisajul mioritic?!

Trebuie să fi observat şi dumneavoastră cum se înmulţesc peste noapte meseriaşii într-ale datului cu Părerea, cu Părerea vorbită la televizor şi cu Părerea scrisă pe internet. Şi nu doar numărul părerologilor şi al comentacilor creşte la noi într-un an cât la alţii în şapte, ci şi părerile domniilor lor numărate pe bucată, unii dintre aceştia ajungând la performanţe greu de egalat, şi câte patru Păreri scrise în fiecare zi. N-o spun cu răutate, este, mai degrabă, o observaţie profesională, dacă doriţi, a unui fenomen pe care trebuie să-l fi remarcat şi colegii mei de breaslă care, ca şi mine, au ca sarcină de serviciu să citească toate referirile din presă la domeniul în care lucrează sau la cele conexe, fie articole de informare, fie de opinie.

Dacă la televizor datul cu Părerea a devenit deja o obişnuinţă a ultimilor ani graţie conceptului inovator pe piaţa liberă a televiziunii de ştiri care nu trebuie să producă bani, ci doar păreri, observ că, de la o vreme, presa online începe, la rândul ei, să abunde în datul cu Părerea scrisă. Ei bine, de câteva luni bune încoace, sporovăiala de la televizor contaminează tot mai mult şi mediul scris online. Se întâmplă ciudatul fenomen poate şi pentru că, urmând exemplul celor de la televizor, tot mai mulţi dintre români îşi dau seama că au şi ei Păreri cel puţin la fel de pricepute. Iar, dacă tot este la modă să ţi le expui în public exhibiţionistic, atotcunoscătorii ajung să-şi prezinte ştiinţa acolo unde au acces, pe vreun blog personal sau pagină de Facebook. Bineînţeles, o fac sperând că, la un moment dat, îşi vor fi dovedit talentul multilateral dezvoltat de a avea o Părere oricând şi despre orice şi că vor urca încă o treaptă în ierarhia noii profesii ajungând a fi publicaţi de vreun blog special dedicat părerologiei. Unii dintre ei visează chiar la cea mai înaltă treaptă a părerologiei, studiourile TV! Aici, dar mai ales aici, luminaţi din spate de neoane colorate şi video wall-uri impresionante, înrămaţi în galbenul aprins al breaking news-ului vestitor al unei ştiri cu nimic mai puţin banală decât precedentele, îşi vor putea etala cu îndemânare talentul şi-şi vor putea spune negreşit Părerea aşteptată cu respiraţia tăiată de întreaga naţiune la televizor privitoare!

Aşa cum vă spuneam, am observat că, în ultimele luni, internetul abundă în semnături noi de părerologi şi comentaci (aproape obligatoriu lângă o fotografie în care personagiul ne aruncă o privire adânc „panseistă”, care proptindu-şi bărbia sau tâmpla, după caz, în podul palmei pentru a mima profunzimea gândirii, care privind în zare, evident într-acolo unde zac adevărurile absolute în aşteptarea unicului căutător luminat capabil să le descopere). Sub magistralul lor portret de 2x2 cm sau, rareori, ascunşi doar sub misterul unei semnături niciodată banală, oameni iviţi de nicăieri încep să-şi aştearnă în scris Părerea, iar, apoi, s-o ofere spre luminarea tuturor acelora care n-au altceva mai bun de făcut decât să o citească sau (compasiunea mea pentru ei!) au sarcină de serviciu să o integreze în analize şi monitorizări de presă. 

Dacă numărul de părerologi şi comentaci creşte el ce creşte de la o zi la alta (dar cât să mai crească, în fond suntem doar vreo 19 milioane!), ce te faci cu meseriaşii într-ale datului cu Părerea care au câte un comentariu / editorial / părere scrisă la fiecare două ore?! Probabil că şi dumneavoastră aţi observat că unii dintre cei despre care fac vorbire au şi câte trei, patru Păreri scrise în fiecare zi. Vă jur, sunt părerologi şi comentaci care, uite, iau chiar un exemplul de ieri, şi-au publicat o Părere scrisă alaltăieri seara la ora 21.20, iar ieri dimineaţă la 6.00!!! şi-au publicat-o pe următoarea, două Păreri scrise în nouă ore peste noapte!!! Au câte trei, patru comentarii / editoriale / păreri scrise în fiecare zi! Unde să mai pun că, în momente în care noi, muritorii de rând, ne gândim, poate, la weekend, vineri seara, pe la ora 22.00 de exemplu, sau în care sărbătorim lumeşte cele sfinte (Ziua de Paşte, alt exemplu), farurile înţelepciunii naţiunii ne pocnesc direct în creştetul capului cu câte o Părere scrisă, proaspătă şi plină de înverşunare numai bună s-o digeri lângă berea de vineri seara ori s-o mesteci pe-ndelete la masa de Paşte! Sunt unii, nu spui ţine!, care, la sărbătorile tocmai trecute, au mers până-ntr-acolo încât au publicat un comentariu / editorial / părere scrisă, culmea, despre politică!, chiar în Sâmbăta Mare şi, pentru ca lucrurile să fie cât se poate de clare, au mai publicat încă una bucată, tot despre politică, şi în Duminica de Paşte! Cumplită neadaptare din partea unora care s-au pus să ne dea lecţii celor din jur!

COMPLETARE

P.S.: În urma comentariilor apărute la acest text mă văd nevoit să aduc o precizare. În niciun caz textul meu nu se referă şi nici nu a intenţionat să se refere la comentatorii articolelor de pe internet sau ai postărilor de pe Facebook. El se referă, aşa cum i-am descris, de altfel, în mai multe locuri pe parcursul textului, la editorialişti / analişti / comentatori autointitulaţi de profesie. „Postacii” plătiţi şi cei de bună-credinţă sunt, în opinia mea, persoane care nu-şi arogă posturi de unici depozitari ai adevărului absolut sau de „faruri ale înţelepciunii naţiunii”, cum îi defineam mai sus, care, seară de seară, ne predică vrute şi nevrute la televizor şi, mai nou, ceea ce observam în textul meu, s-au apucat să predice şi în scris în tot mai multe texte cu iz de editoriale/analize/etc. publicate pe blogurile de specialitate.

Notă: Acest text reprezintă strict opinia mea personală şi nu reprezintă nici poziţia preşedintelui României, şi nici a Administraţiei Prezidenţiale.