Citind textul lui Marcel Radut Seliste despre homosexualitate ca boală, tocmai mi-am dat seama în sfârşit, unde mă aflu: sunt vecin de blog cu homofobi, habotnici, ţiganofobi, anti-semiţi şi Ion Cristoiu laolaltă. Pare îngrozitor, nu? Dar asta nu-i nimic! Cum credeţi că li se pare lor că au un vecin ţigan???

Dar să revenim la text. Pentru început, de la intersecţia acestuia cu descrierea proprie pe care autorul şi-o face pe blogul său de pe adevarul.ro se iveşte o situaţie ridicolă care poate deveni şi banc: Ce crede despre sine un popă de spital? Că e doctor!

Plecând de aici să enunţăm rapid două dintre ideile centrale, greşite şi fixe ale postării. Prima duce atribuţiile BOR până sub cearşeafurile celui din urmă creştin. Cea de-a doua idealizează lumea satului românesc tradiţional, din care autorul îl şterge din pix pe Rebreanu. La noi la ţară, creştin la creştin îşi crapă ţeasta cu sapa şi cu evlavie la fel cum se perpetuează de secole străvechiul obicei al bătutului nevestei. Atât cu analiza!

Ce cred că merită atenţie în urma textului popii aflat în poziţia misionarului la spital, este tocmai ceea ce pune el, voyeur, sub lupă, când ne citeşte apometrele de sub pat: viaţa sexuală. Conexiunea temei cu LGBT merită expediată sumar: nu-i treaba popii, a BOR sau a preşedintelui republicii, cu cine, câţi, unde, când şi cum se face sex în această ţară.

Tratată cu dezinteres şi puditate excesivă de şcoală, viaţa sexuală e confundată sau comparată permanent cu obscenitatea. Între România cu nădragii la gât şi România cu nădragii la glezne, puţine discuţii, puţin echilibru. De aici până la a crede că homosexualitatea e o boală este doar un pas accesibil oricărui nebun. Soluţia nu e însă din categoria celor oferite de MRP, nu e rudotelul, ci educaţia pentru diversitate şi toleranţă. Proiectele ca sexul vs barza, atât de necesare, sunt atât de puţine încât, iată, unii ajung să creadă că faringoseptul ţine loc de viaţă sexuală.

Aşadar, în final, îi transmit vecinului meu de blog, atât de preocupat de conservarea valorilor poporului nostru, că tradiţia miraculoasă a aspirinei săracului bate-n vechime şi consistenţă leacurile BOR.