Despre drepturi fundamentale, mai puţin fundamentale şi nu prea
0Miercuri, 20 iulie, Curtea Constituţională a României a avut posibilitatea de a preciza de ce parte a istoriei se află şi, implicit, care este viziunea pe care o are pentru România: modernizare sau de-modernizare, Europa drepturilor fundamentale sau Europa în care opţiunile religioase sau prejudecăţile personale definesc spaţiul public.
Pusă în faţa a două decizii extrem de incomode, Curtea a ales derobarea de responsabilitatea pe care o are în calitatea sa de garant al Constituţiei, al statului de drept şi al drepturilor fundamentale.
În cazul iniţiativei de revizuire a Articolului 48 din Constituţie vizând redefinirea familiei şi a căsătoriei ca instituţii civile dintr-o perspectivă religioasă, iniţiativă pe care a avizat-o pozitiv, preşedintele CCR a declarat că judecătorii au realizat o analiză tehnică. Nu una de substanţă şi nu una de oportunitate. În acelaşi context a mai precizat preşedintele CCR şi că „dreptul la căsătorie, deocamdată în România, nu este consacrat constituţional sau prin altă lege ca un drept fundamental.”[1] Tragem aer în piept.
Ce ar fi trebuit să analizeze Curtea Constituţională în cazul unei iniţiative de modificare a Constituţiei?
Articolele 150 şi 152 din Constituţie sunt extrem de clare. În baza articolului 150, Curtea are rolul de a analiza respectarea condiţiilor care ţin de procedură - numărul de cel puţin 500.000 de semnături ale unor cetăţeni cu drept de vot şi distribuirea geografică conformă. În baza articolului 152, Curtea are obligaţia de a analiza compatibilitatea iniţiativei de revizuire din perspectiva aspectelor fundamentale care definesc edificiul constituţional - caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială precum şi interdicţia de a restrânge drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau garanţiile acestora.
În baza obligaţiei pe care o stabileşte în sarcina sa articolul 152 din Constituţie, Curtea ar fi trebuit să realizeze o analiză de substanţă a riscului de restrângere a drepturilor pe care îl implică propunerea Coaliţiei pentru Familie. Nu putem decât spera că, în măsura în care va exista, în motivarea avizului său pozitiv, o astfel de analiză va fi detaliată răspunzând testului de legalitate, necesitate şi proporţionalitate dezvoltat de CtEDO şi impus şi de Constituţie în articolul 53. E de sperat şi că acea viitoare analiză juridică va fi mai convingătoare decât comunicatul de presă sec dat de CCR[2] sau decât declaraţia de presă nefericit formulată de preşedintele instituţiei.[3]
Drepturile pe care statul le recunoaşte, respectă şi garantează sunt tocmai acele elemente care sunt definitorii pentru un stat: anarhie? stat de drept? stat teocrat? dictatură? Care este traiectoria României astăzi?
În logica acestor din urmă declaraţii, ne putem aştepta în curând la un referendum în ceea ce priveşte legalitatea aplicării de pedepse corporale copiilor ca modalitate de educare – o altă valoare tradiţională, sau la restrângerea dreptului fetelor la educaţie şi canalizarea educaţiei acestora pe elemente sensibile de gen menite să le asigure îndeplinirea rolurilor pe care „societatea tradiţională românească” le garanta femeilor. Putem relua, de data aceasta în spaţiul laic şi nu în cel bisericesc, discuţia referitoare la interdicţia căsătoriei dintre persoanele de diferite confesiuni - şi o astfel de interdicţie e validă în context religios, dar ar fi anacronică transformarea ei în normă constituţională sau civilă. Chiar şi un referendum referitor la reintroducerea pedepsei cu moartea ar beneficia de avizarea pozitivă din partea Curţii şi de susţinere populară în acest context - şi iată cum problema suprapopulării şi a condiţiilor proaste din închisori ar fi rezolvată rapid şi ieftin. Justiţia costă, respectarea drepturilor implică cheltuieli şi alegeri incomode. Cu toate acestea, drepturile pe care statul le recunoaşte, respectă şi garantează sunt tocmai acele elemente care sunt definitorii pentru un stat: anarhie? stat de drept? stat teocrat? dictatură? Care este traiectoria României astăzi?
Discuţiile referitoare la iniţiativa de modificare a articolului 48 din Constituţie au fost, din păcate, umbrite de o gravă confuzie, voit întreţinută, între instituţii juridice diferite: familie / căsătorie, căsătorie civilă / căsătorie religioasă. Apare des conceptul de familie tradiţională, valori tradiţionale.
De unde vine atunci această obsesie pentru valorile tradiţionale? În ianuarie 2000, Kiril, actualul patriarh rus şi sfătuitor al preşedintelui Putin a creionat conceptul de Russkiy Mir, lumea pan-slavă în care securitatea naţională a Federaţiei Ruse este definită prin perspectiva securităţii religioase şi a revenirii la valori tradiţionale. Conceptul a fost preluat, dezvoltat şi îmbunătăţit - dacă nu poţi respecta drepturile omului ca stat, o variantă e să începi să promovezi un set paralel de standarde pe care tu alegi să le defineşti. Citind documentul emis de Biserica Ortodoxă Rusă în 2008 şi intitulat pompos „Principii de bază referitoare la învăţătura Bisericii Ruse în legătură cu demnitatea umană, libertate şi drepturi”, nu mi-am putut reţine întrebări simple - oare familia patriarhului Avraam includea şi pe soţia Sara, dar şi pe sclava sa Hagar pusă la dispoziţia stăpânului pentru a asigura un moştenitor? În felul ăsta sclavia sau violul devin valori tradiţionale? Ce ne facem cu respectul pentru demnitatea umană care speram noi că a ajuns să ne definească?
Iniţiativa de redefinire a familiei ţintind comunitatea LGBT nu schimbă cu nimic căsătoriile heterosexuale deja existente, nu ne face nici mai morali, nici mai numeroşi. Poate doar un pic mai săraci fiindcă şi mai mulţi tineri educaţi vor alege plecarea spre alte state unde îşi vor putea forma un cămin.
După noi, potopul
De fapt, prin avizarea pozitivă a iniţiativei în baza analizei tehnice, fără analiza implicaţiilor în ceea ce priveşte drepturile omului, Curtea a aruncat cartoful mult prea fierbinte în ograda Parlamentului, ignorându-şi propriul mandat instituţional.
Solicitările imperative venite din partea Coaliţiei pentru Familie imediat după anunţarea deciziei Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte suprapunerea viitorului referendum pentru revizuirea articolului 48 cu alegerile parlamentare din toamnă indică, de fapt, miza politică reală a întregului demers. Iniţiativa de redefinire a familiei ţintind comunitatea LGBT nu schimbă cu nimic căsătoriile heterosexuale deja existente, nu ne face nici mai morali, nici mai numeroşi. Poate doar un pic mai săraci fiindcă şi mai mulţi tineri educaţi vor alege plecarea spre alte state unde îşi vor putea forma un cămin. Supra-legiferarea este urmărită nu numai pentru mesajul simbolic de marginalizare şi stigmatizare a comunităţii LGBT. Miza politică este cea a deturnării alegerilor parlamentare pe o traiectorie a religiosului hiperactiv în cetate. O eventuală suprapunere a referendumului cu alegerile ar garanta iniţiatorilor prezenţa masivă de care au nevoie dar, mai mult decât atât, mai are avantajul şi de a parazita discursul politic. Nu vom afla care sunt proiectele politice ale candidaţilor, ci le vom discuta orientarea sexuală, afilierea religioasă sau simpatiile sau antipatiile referitoare la comunitatea LGBT. Vom bârfi în loc de a face politică.
Cum startul în goana pentru poziţia de cel mai populist partid este dat deja, e greu de crezut că politicienii români nu se vor înghesui în a curta 3 milioane de potenţiale voturi.
În societatea românească homofobia este uşor de instrumentalizat. Ura pentru cel diferit pe care (credem că) nu îl cunoaştem şi nu îl înţelegem este purtătoare de capital politic şi mediatic. Intoleranţa vinde. Singurul reprezentant al instituţiilor statului care a folosit în audierile de ieri din faţa Curţii Constituţionale limbajul drepturilor fundamentale, căci fundamentale sunt, a fost Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). În baza analizei petiţiilor primite la CNCD în ultimii 14 ani şi a studiilor pe care instituţia le realizează anual în ceea ce priveşte percepţiile şi atitudinile populaţiei, preşedintele CNCD a avertizat în legătură cu impactul pe care referendumul l-ar avea în exacerbarea homofobiei.
Mai departe, Parlamentul are două opţiuni. Prima este discutarea pe rapid a proiectului de lege, adoptarea sa cu majoritatea calificată şi organizarea referendumului pentru modificarea articolului 48. Cum startul în goana pentru poziţia de cel mai populist partid este dat deja, e greu de crezut că politicienii români nu se vor înghesui în a curta 3 milioane de potenţiale voturi. Există şi varianta a doua care ar avea sens dacă logica şi chiverniseala ne-ar defini ca societate: de mai bine de 3 ani există un proiect amplu de revizuire a Constituţiei. Orice privitor al politicii româneşti, oricât de neavizat, poate indica tensiuni, incoerenţe, neclarităţi constituţionale. În loc de o peticire populistă şi oportunistă, ar avea sens ca întregul pachet de revizuire a Constituţiei să fie reluat, discutat şi supus referendumului popular. Câştigăm în coerenţă, economisim bani de la bugetul de stat, evităm să asmuţim vocile urii şi, mult mai important, dobândim timp pentru a înţelege avertismentul lordului Acton vechi de mai bine de 150 de ani că libertatea generează diversitate, iar diversitatea menţine libertatea pentru că îi asigură modalităţile de organizare.[4]
[2] https://www.ccr.ro/noutati/COMUNICAT-DE-PRES-214.
[4] Lord Acton, Nationality, 1862, text disponibil la: http://www.panarchy.org/acton/nationality.html.
Se încarcă comentariile...
