Cu acest prilej, au fost puse în discuţie probleme generate de poluarea industrială, epuizarea resurselor naturale, pericolul dispariţiei unor specii de plante şi animale, necesitatea creşterii nivelului de trai şi reducerii inegalităţii între oameni. După decenii în care creşterea economică a fost obiectivul prioritar al statelor, pentru prima oară s-a recunoscut faptul că aceasta nu înseamnă bunăstare pentru toţi, după cum dezvoltarea bazată pe exploatarea iraţională a resurselor naturale periclitează, uneori iremediabil, mediul ambiant.

Problematica impactului dezvoltării asupra mediului a fost reluată în anul 1983, când Naţiunile Unite înfiinţează o Comisie Mondială de Mediu şi Dezvoltare pentru a analiza consecinţele deteriorării mediului înconjurător asupra dezvoltării umane şi găsirea unor soluţii cu privire la perspectivele societăţii globale. Lucrările comisiei s-au desfăşurat la Stockholm şi au fost prezidate de primul-ministru al Norvegiei, Gro Harlem Brundtland.

Valorile şi principiile enunţate la Conferinţa de la Stockholm din 1983 au fost reluate cu prilejul discutării Raportului Comisiei Brundtland din 1987 intitulat „Viitorul nostru comun” (Our Common Future), comisie întrunită la un an de la catastrofa nucleară de la Cernobîl. În raportul comisiei se subliniază necesitatea gestionării raţionale a resurselor naturale şi găsirea unui echilibru între dimensiunile socială, economică şi ecologică ale dezvoltării. Comisia Brundtland a furnizat una din cele mai cunoscute definiţii date dezvoltării durabile, care s-a păstrat până astăzi: „dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”.

Concluziile Conferinţei de la Stockholm au fost reluate şi întărite la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea de la Rio de Janeiro – Summitul Pământului, din 3-14 iunie 1992, organizată pentru a lansa un nou parteneriat global şi echitabil cu scopul creării unor formule noi de cooperare între state, între oameni şi comunităţi, între sectoarele cheie ale dezvoltării. Primul principiu al Raportului Conferinţei de la Rio statuează următoarele: „fiinţele umane sunt în centrul preocupărilor pentru dezvoltarea durabilă. Ele au dreptul la o viaţă sănătoasă şi productivă, în armonie cu natura”.

Preocupările privind dezvoltarea durabilă sunt reluate şi în Declaraţia Mileniului adoptată de ONU în septembrie 2000. Semnatarii acestui document au ajuns la concluzia că este nevoie de o abordare colectiv-globală a problemelor cu care se confrunţă omenirea şi au propus un set de opt obiective de dezvoltare pentru noul mileniu: 1) reducerea sărăciei şi a foametei în lume; 2) asigurarea educaţiei primare pentru toţi copiii; 3) promovarea egalităţii de gen; 4) reducerea mortalităţii infantile; 5) îmbunătăţirea sănătăţii materne; 6) combaterea virusului HIV/ a bolii SIDA, turberculozei, malariei; 7) protejarea mediului înconjurător; 8) dezvoltarea unor formule de parteneriat pentru promovarea dezvoltării durabile.

În 2002, la zece ani de la Declaraţia de Rio, a fost convocată Reuniunea mondială la nivel înalt privind dezvoltarea durabilă în vederea reînnoirii angajamentului faţă de dezvoltarea durabilă. Conferinţa a adoptat Planul de implementare de la Johannesburg şi a însărcinat mai departe comisia de dezvoltare durabilă cu monitorizarea aplicării obiectivelor din angajamentul luat. Printre problemele discutate la Summitul de la Johannesburg au fost stipulate creşterea numărului de persoane cu acces la reţelele de apă potabilă, înjumătăţirea numărului celor care nu au condiţii de salubritate corespunzătoare, sprijinirea creşterii utilizării surselor durabile de energie, refacerea efectivelor de peşte din mări şi oceane, reduse dramatic din cauza pescuitului excesiv.
După douăzeci de ani de la Declaraţia de Rio, a fost lansat instrumentul de lucru bazat pe urmărirea unor „obiective de dezvoltare durabilă” la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă din anul 2012. Conferinţa Rio+20 a lansat şapte priorităţi în raport cu realizările anterioare în materie de dezvoltare durabilă: 1) crearea de locuri de muncă sustenabile, cu impact redus asupra mediului şi cu accent pe rezolvarea nevoilor comunităţilor locale; 2) creşterea ponderii surselor de energie regenerabilă concomitent cu creşterea eficienţei energetice ale celorlalte surse; 3) dezvoltarea durabilă a oraşelor şi comunităţilor; 4) hrană pentru toţi oamenii; 5) acces universal la sursele de apă curată, sanitaţie, gestionarea eficientă a apelor uzate; 6) promovarea „economiei albastre” şi protejarea biodiversităţii marine; 7) pregătirea populaţiei şi a asistenţei în caz de dezastre.

La Adunarea Generală a ONU din 25 septembrie 2015, şefi de state şi de guverne din 193 de ţări au adoptat Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă – Transformarea lumii noastre, care urmează obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM), Conferinţei ONU Rio+20 privind dezvoltarea durabilă, precum şi conferinţele privind finanţarea pentru dezvoltare. Agenda 2030 este o versiune modificată a cadrului conceptual al dezvoltării durabile, structurată pe un pachet de 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD), susţinute prin 169 de ţinte subiacente.
 
La patru ani de la adoptarea Agendei 2030, cu prilejul celei de A 74-a Adunări Generale a ONU desfăşurată în perioada 24-26 septembrie 2019, s-a reunit Forumul Politic la Nivel Înalt (Hight Level Political Forum) pe tema „Accelerarea implementării Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă”. În cadrul acestui forum, şefii delegaţiilor naţionale au evaluat progresele în implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă şi au trasat coordonatele pentru următorul ciclu de patru ani, considerat a fi crucial pentru a atinge ţintele propuse până în anul 2030.

Cele 17 obiective de dezvoltare durabilă sunt puternic interconectate. Pe baza acestor obiective, statele semnatare s-au angajat într-un efort comun pentru eradicarea sărăciei sub toate formele, pretutindeni în lume, astfel încât să nu mai fie oameni care suferă de foame, în facilitarea accesului la servicii medicale şi sociale, bunăstare şi reducerea inegalităţilor, muncă decentă, creşterea rezilienţei oraşelor şi comunităţilor în contextul schimbărilor climatice, protejarea resurselor acvatice, apă curată şi sanitaţie, astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă (no one is left behind)!

Deşi pare o chestiune complexă, care ţine de politica internaţională, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă ne priveşte pe fiecare dintre noi, nu numai guvernele sau instituţiile internaţionale. Agenda 2030 înseamnă să gândim global şi să acţionăm local atunci când ne confruntăm cu probleme de sănătate, precum pandemia generată de coronavirusul (COVID-19) care a scos dintr-o zonă de relativ confort politic, social şi economic guverne, instituţii, oameni din întreaga lume. Precum problemele legate de mediul înconjurător, sănătatea şi bunăstarea oamenilor implică o acţiune concertată pe toate palierele: internaţional, regional, naţional şi local. Pentru a lupta eficient împotriva extinderii COVID-19, intervenţia autorităţilor trebuie întărită de cooperarea, atitudinea şi comportamentul fiecăruia dintre noi. Măsurile care se iau pentru a proteja sănătatea populaţiei, de igienă strictă, evitarea aglomeraţiilor umane, a deplasărilor cu excepţia celor pentru aprovizionare alimentară şi sanitară, contactarea autorităţilor de sănătate publică în cazul unor simptome specifice infecţiei cu coronavirusul, trebuie respectate şi aplicate de fiecare cetăţean aflat într-o zonă afectată de COVID-19

La nivelul Eurostat, sunt centralizaţi o serie de indicatori prin care se evaluează progresele ţărilor membre UE în implementarea obiectivelor Agendei 2030. De exemplu, pentru obiectivul de dezvoltare nr. 3 –„Sănătate şi bunăstare” sunt luaţi în calcul următorii indicatori statistici: speranţa medie de viaţă, rata deceselor cauzate de bolile cronice, rata deceselor cauzate de tuberculoză, HIV, hepatite, accesul la serviciile medicale, numărul de decese cauzate de accidentele de muncă, numărul de decese având cauze rutiere, expunerea la populare. Speranţa medie de viaţă în UE este de 81 de ani, faţă de numai 75 de ani pentru populaţia României. În ceea ce priveşte percepţia stării de sănătate, 71% din români consideră că sunt oarecum sănătoşi. Apoi, 28% dintre români sunt fumători, faţă de 26% de fumători declaraţi în toată UE. În anul 2017, 4,7% dintre români considerau că nu au putut să acceseze serviciile medicale atunci când au avut nevoie, faţă de numai 1,7% dintre europeni. La nivelul anului 2015, România a înregistrat 8 cazuri de decese la 100000 de locuitori din cauza tuberculozei, HIV şi a hepatitei, faţă de 3 decese la 100000 de locuitori, cât este media UE.

În următorii 10 ani, pe baza celor 17 obiective de dezvoltare durabilă, statele semnatare ale Agendei 2030 vor trebui să mobilizeze eforturile, resurse, instituţii, formule de cooperare pentru a eradica sărăcia şi a reduce inegalităţile socioeconomice, pentru creşterea rezilienţei faţă de schimbările climatice şi pentru ca „nimeni să nu fie lăsat în urmă”. Cu siguranţă, incidenţa infecţiei cu COVID-19, cuantificabilă în numărul cazurilor de îmbolnăvire raportate la populaţia unei ţări (cazuri active, decese, vindecări), într-o perioadă de referinţă, va deschide un nou teren de cercetare, nu numai pentru medicii şi specialiştii în sănătate publică, ci şi pentru experţii în dezvoltare durabilă şi policy maker-ii de pretutindeni. În perioada următoare, cu toţii vom da un examen de responsabilitate în confruntarea cu coronavirusul care a plasat ţări şi oameni în carantină, izolare, situaţii de urgenţă. Paradigma dezvoltării durabile va fi regândită şi în funcţie de consecinţele acestei pandemii.