Despre deznădejde şi lupta cu ea
0
Până de curând aş fi spus despre mine, fără ezitare, că sunt un optimist. Acum n-aş mai putea s-o fac foarte uşor, decât dacă uit de ştiri, televiziuni, politicieni.Trecând peste plecatul din ţară, idee cu care am început să cochetez de curând, o altă soluţie, mai degrabă clişeistică decât realistă, ar fi să mă mut în pădure.
Să mă mut în pădure
Acolo, însă, risc să fiu cuprins de o deznădejde poate şi mai gravă decât cea de la oraş. Pentru că natura distrusă de profitori inconştienţi e chiar mai greu de reparat decât o ţară dusă spre pierzanie de interese meschine sau de prostie. Am ajuns să vedem pădurile mai des în căruţe sau în camioane imense decât la locul lor, acolo unde fiecare copac îşi face treaba lui de zeci de ani. Vieţile noastre depind în atâtea feluri de copacii pe care hoţii - legali şi ilegali - îi taie în fiecare minut, încât e incredibil cum de nu se face mai nimic în sensul ăsta.
Cei care luptă cu deznădejdea
Ultima mea speranţă pentru o Românie mai bună se numeşte Tăşuleasa Social. Un ONG din creierul munţilor, departe de Bucureşti, departe de bugetele imense de comunicare, departe de făţărnicia, ipocrizia şi profitabilitatea cu care multe ONG-uri au devenit (aproape) sinonime. Tăşuleasa tace şi face. Şi face non-stop, fără mare pompă, fără mari finanţări, fără a sta pe gânduri.
Eu i-am descoperit în ianuarie 2012 şi, de atunci, mă refugiez în casa şi-n proiectele lor ori de câte ori am ocazia. Sunt onorat să mă pot numi "Voluntar Tăşu", alături de o mână de tineri dedicaţi care, practic, îşi petrec viaţa luptând pentru cauze sociale şi de mediu, şi alături de o mână de personalităţi precum Marcel Iureş, Ada Milea, Ion Barbu sau Cosmin Bumbuţ, care văd, şi ei, în Tăşuleasa, o bucăţică de Românie ideală.
Am participat la mare parte dintre acţiunile Tăşu din 2012 şi le-am "documentat" într-un film pe care îl puteţi urmări aici. Veţi vedea două împăduriri (una dintre ele încheiată de concerte Maria Răducanu şi Robin and the Backstabbers), ecologizarea unei peşteri, pe Marcel Iureş jucând teatru pe o pajiste, pe Ada Milea şi Bobo de la Fără Zahăr susţinând un spectacol pentru copiii aflaţi în tabără la Tăşu, drumeţii în munţii Rodnei şi Călimani, ce înseamnă voluntari şi voluntariat şi, mai ales, ce înseamnă educaţie "outside the box".
Să plantăm o pădure
Sâmbăta trecută, am participat şi am fotografiat o acţiune de împădurire, a doua din acest an organizată de Tăşuleasa. 200 de voluntari au plantat, într-o zi ploioasă, 12.000 de puieţi de stejar. Atmosfera a fost incredibilă, iar eu sunt convins că cei 200 de plantatori vor face o (mică) diferenţă în viitor, în relaţia omului (aş zice, mai degrabă, "a românului") cu natura. Pentru că, despre asta este vorba, despre educaţie şi responsabilizare, mai mult decât despre 2 hectare de pădure nou plantată (în condiţiile în care, conform unui studiu Greenpeace, în România se taie 2 hectare de pădure la fiecare 40 de minute).
Vă invit să urmăriţi mai multe imagini de la împădurirea de sâmbătă, aici. Şi un filmuleţ de la acţiunea anterioară, din 23 martie, aici.
Spuneam că Tăşuleasa e principala mea armă în lupta cu deznădejdea. Să-i văd pe ei şi pe voluntarii lor luptând pentru o Românie mai bună, îmi dă speranţa că se mai poate schimba, ceva, în bine, în viitor.
Printre fotografiile de sămbătă e una cu o doamnă de 74 de ani care a participat la plantare: a mers pe jos, împreună cu tinerii voluntari, mai bine de 4km până la locul de plantare, iar apoi n-a lăsat nicio clipă sapa din mână, fiind modelul nostru de dăruire şi hărnicie. Fotografia cu doamna Emilia si cu strănepotul ei a strâns 234 de like-uri pe pagina de Facebook a Tăşulesei. De altfel, evenimentul în sine, şi fotografiile mele, au arătat că "se poate şi aşa". Dar, au scos la iveală şi faptul că mulţi români şi-au pierdut speranţa, chiar şi în faţa unei acţiuni atât de frumoase.
Deznădăjduiţii
Printre comentariile la fotografii şi la articolele despre împădurire, am găsit următoarele:
"E de admirat doamna Emilia. După aia vine Verestoy şi taie tot."
"f. frumos ,dar pacat ca se taie in nestire…"
"am fost si eu la astfel de actiuni in ani ce au trecut.. da am ajuns la concluzia ca e o pierdere de timp.. cand vine paduraru si iti arata aici in mijlocul padurii avem de plantat si isi freca mainile ca sa taie mai incolo altii :D hai sa fim seriosi.. pierdere de timp e ca si cum ati baga bani in buzunarele altora ca atunci cand or sa creasca le stiti locul lor :D"
"Daca legile privind protectia fondului forestier nu vor fi schimbate cat mai curand si in mod radical , orice efort din partea societatii civile si a ong-urilor va fi zadarnic…"
"Datorita voua, peste douazeci de ani, urmasii hotilor de lemne vor fi fericiti din nou ! Vad zilnic zeci de camioane cu lemn taiat tranzitand orasul.Am vazut o garnitura de tren, in Teius, cu peste 80 de vagoane de trunchiuri masive.Am avut un angajat care-mi spunea acum 6-7 ani ca Verestoy Attila are si un supranume: Drujba lui Dumnezeu. In aceste conditii, cand statul nu ia nici o masura, aceste actiuni isi ating scopul intr-o foarte mica masura. Pacat! Felictari voua, tuturor."
Aş vrea să mă supăr pe astfel de comentatori. Să-i desfiinţez cu argumente şi ironii. Din păcate, nu pot s-o fac, pentru că nu sunt departe de ei. Ne diferenţiază, însă, un singur lucru: ei n-au fost acolo; ei nu i-au cunoscut pe cei 200 de tineri şi pe doamna Emilia; nu i-au cunoscut pe cei de la Tăşuleasa Social.
Speranţa, dăruirea şi perseverenţa celor care iau parte la asemenea acţiuni pot face diferenţa, chiar şi într-un suflet deznădăjduit ca al meu, ca al comentatorilor de mai sus şi, poate, ca al vostru. Dar nu trebuie să ma credeţi pe cuvânt: următoarea acţiune de plantare organizată de Tăşuleasa este pe 20 aprilie, lângă Vatra Dornei. Cu siguranţă găsiţi proiecte alternative şi în alte părţi de ţară.
Se încarcă comentariile...
