Despre democratizarea mitei sau de ce mita nu trebuie şi nu poate fi eradicată

„De ce mita este atît de importantă în societăţi precum cea românească?”

Povestea bacalaureatului ne readuce în discuţie veşnica problemă a corpuţiei. Mita, corupţia este una din marile obsesii ale ţărilor din Est: cum reformăm diverse sectoare în aşa fel încît să scăpăm de corupţie.

Însă ori de cîte ori vorbim de reformă în ţări precum România sau Rusia, trebuie să fim foarte atenţi la un lucru simplu: în ce măsură schimbările, transformările modifică felul de funcţionare a mitei, adică a corupţiei. De ce mita? Din simplul motiv că mita este unul dintre liantele sociale şi elementele cele mai importante ale unei societăţi structurate şi ierarhizate social aşa cum este România. (Pe acest subiect am discutat pe larg cu sociologul Simon Kordonski, un bun cunoscător al fenomenului corupţiei în fostul bloc comunist. Discuţia, din care se regăsesc multe idei aici, a fost publicată în volum– Intelighenţia rusă azi).

De ce mita, elementul central a ceea ce occidentalul numeşte corupţie, un soi de lege nescrisă, este mult mai importantă şi semnificativă în societatea românească decît toate legile scrise care în mare parte la noi sînt aleatorii şi negociabile? Pentru că în societatea noastră păturile şi grupurile sociale „nu sînt ierarhizate după proceduri juridice“.  La noi, grupurile şi păturile sociale sînt mai degrabă un soi de clanuri, sau mai bine spus caste, iar reglajul dintre aceste caste se face printr-o rentă socială, numită convenţional mită sau corupţie. Într-o astfel de societate, mita are cu totul altă funcţie decît în spaţiul occidental, unde grupurile sociale îşi reglementează relaţiile dintre ele pe reguli mult mai exacte, unde mita este văzută ca o formă gravă de corupţie, iar funcţia mitei în societate a fost monopolizată şi preluată de o cu totul altă instituţie (vorbesc mai jos despre aceasta).

De ce mita este atît de importantă în societăţi precum cea românească?

În România, dar nu e specific doar ţării nostre, mita îndeplineşte cîteva funcţii foarte importante. Mita este în primul rînd o formă de recunoaştere a unei poziţii de subordonare a unui grup faţă de alt grup (mita la poliţist, la birocrat, la şef etc.). Mita – această rentă socială, indiferent că e în forma de bani, obiecte, alimente sau servicii, se oferă în primul rînd pentru a recunoaşte poziţia de subordonare şi supunere a unui grup faţă de alt grup poziţionat pe trepte diferite ale ierarhiei sociale.

În al doilea rînd, într-o ordine aleatorie, mita este o relaţie economică care permite un anumit tip de circuit economic finaciar şi de redistribuire economică (mita la ministru, proiecte europene, licitaţii, medic, profesor, birocrat petru a-ţi oferi nişte servicii etc.). Acolo unde statul e principala sursă financiară, pentru a accede la finanţe trebuie să plăteşti renta socială, care trebuie să corespundă cu gradul funcţiei celui care are „cheia accesului“ şi corespunzător sumei sustrase. Într-o societate în care mecanismul mitei este „democratizat“, banii se redistribuie după rang şi poziţie, iar rentele sociale au un echivalent corespunzător funcţiilor şi sumelor accesate.  Bacşişul şi banii daţi cerşetorilor fac parte din aceeaşi categorie, doar că aici sînt anumite nuanţe şi distincţii.

În al treilea rînd, mita este o formă de democratizare a relaţiilor dintre caste . Într-o societate în care „ascensorul social“, mecanismele de trecere dintr-o castă, clan în altul devine tot mai problematic, mita este singurul instrument care-ţi permite trecerea dintr-un nivel ierarhic inferior la unul superior. Poziţiile şi rangul social se cumpără prin diverse forme de mită: de la bani la servicii.

Şi nu în ultimul rînd mita este un instrument de acces la resurse. Cu alte cuvinte mita este instrumentul prin care poţi achiziţiona dreptul de a avea acces la resurse (funcţii, bani, reţele clientelare etc.).

Ar mai exista un lucru foarte important legat de mită dar privită din direcţia puterii. Mita este un privilegiu pe care statul îl acordă unor categorii sociale, aşa, nereglementat şi informal, care se poate transforma oricînd într-un instrument de control şi de influenţă.

Mita pentru noi este unul dintre cei mai importanţi lianţi sociali, de aceea ea nu poate fi eradicată, iar încercarea de stopare directă a acestui fenomen poate avea efecte perverse foarte mari.

Aş mai putea dezvolta acest subiect, însă nu mi-am propus să fac un tratat despre mită care să epuizeze subiectul. Din funcţiile mitei descrise mai sus reiese foarte clar că ceea ce numeşte occidentalul mită are o cu totul altă semnificaţie decăt ce numim noi mită. Mita pentru noi este unul dintre cei mai importanţi lianţi sociali, de aceea ea nu poate fi eradicată, iar încercarea de stopare directă a acestui fenomen poate avea efecte perverse foarte mari. Sînt cazuri în istorie în care lichidarea mitei şi a diverselor forme a ceea ce numim convenţional corupţie au dus la lupte de stradă si chiar la războaie civile.

Repet: reformele care vor să stopeze direct şi brusc corupţia trebuie studiate cu atenţie şi e bine de văzut în ce măsură modifică formele ei de manifestare. Una dintre cele mai mari prostii care se predică şi se încearcă în spaţiul postcomunist este dorinţa de eradicare a mitei în forma cea mai directă şi brută. Mita, corupţia nu poate fi eradicată decît în măsura în care se poate construi un proiect politic care să schimbe fundamental structurile şi grupurile sociale. Astfel de proiecte, din păcate, nu se pot face pe termen scurt şi nici măcar mediu. De ce? Pentru că mita, aşa cum am mai spus, este un rezultat al ierarhizării şi organizării sociale. Această rentă socială nu este decît un efect al acestei erarhizări şi relaţii.

În ce priveşte meritocraţia, cred că în ţări precum România ea este accidentală şi nu exclude nicidecum mecanismul mitei, iar de multe ori chiar îl întăreşte. De exemplu, tot discursul elitist promovat de dreapta conservatoare, de la Baconschi la Neamţu şi de la MRU & TRU la Macovei, nu fac decît să întărească ideea unui soi de „mită naturală de elită“ care li se cuvine în mod natural „celor aleşi şi plasaţi de partea cea bună“. Aceşti predicatori ai meritocraţiei sînt şi ei, la rîndul lor, un produs al aceste  maşinării al mitei şi o putem demonstra oricînd, pentru că totul e la vedere, iar vina nu e atît a lor, cît a sistemului din care e foarte greu să te sustragi, mai ales cînd vrei să fii în centru şi aproape de resurse. Căci sustragerea de la mecansimul mitei nu ţine de cîte şcoli ai făcut sau cît de moral pretinzi că eşti, ci de cît de aproape eşti de centrele de putere şi resurse. Apropierea de centrul puterii şi de resurse nu face decît să mărească şansa de apartenenţă la acest sistem şi, fireşte, sporeşte cantitatea mitei-rentei.

Revenind la spaţiul occidental faţă de care nutrim un respect aproape fanatic. De ce ceea ce la noi are o funcţie socială atît de importantă, la ei este privit ca un rău social fundamental? Dincolo de partea legată de istorie, tradiţii culturale, religioase şi sociale, mita în forma pe care o cunoaştem noi a existat şi în acel tip de societate. Eu personal nu cred că la ei ea a dispărut, ci doar s-a transformat şi a fost transferată în două direcţii puţin diferite.

Prima, o variantă soft, a fost transferată într-o zonă a mitei nonmateriale a relaţiiilor, care are o funcţie foarte importantă în societatea occidentală de tip capitalist. Tot mecanismul de recomandări şi poziţionări e foarte cunoscut (contează mai puţin cine eşti şi mai mult cine te recomandă şi unde eşti poziţionat). Maşinăria de lobby, de exemplu, nu este decît o formă de mită instituşionalizată şi aceptată oficial. Lobby-ul ca şi mita este un mecanism prin care cumperi servicii, putere, poziţii, aces la resurse etc. Însă monopolul şi funcţia mitei în spaţiul capitalismului occidental sînt preluate de cea mai importantă instituţie a momentului, adică banca. De la bancă iei bani pentru a-i folosi în ascensiunea socială, iar pentru ei plăteşti o dobîndă, adică o rentă, aşa cum în Est orice pătură socială plasată mai jos ierarhic plăteşte mită, adică o rentă socială, pentru a avea în principiu acelaşi rezultat.

Funcţia pe care o îndeplineşte mita în societatea noastră (cea românească şi cea rusească sînt cele mai bune exemple) este îndeplintă în societatea occidentală de către bancă prin mecanismul împrumutului cu dobîndă. În Occident, cumperi bani ca să poţi accede la funcţii, poziţii etc., iar la noi plăteşti mită/ rentă directă: la ei se plăteşte la un singur ghişeu (hai să zicem la cîteva), la noi plăteşti la foarte multe ghişee. Putem spune ironic că la ei este o mită reglementată şi monopolizată, iar la noi dereglementată şi descentralizată.