Despre cultura violului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noţiunea de cultură a violului are o încărcătură teribilă. O cultură înglobează trăsăturile specifice unei societăţi, de natură spirituală, materială, intelectuală, emoţională. O cultură trimite către valori şi norme.

O cultură a violului spune că valorile şi normele comunităţii nu repudiază violul. Printre comportamentele comunităţii regăseşti deopotrivă acţiunea de a viola şi justificarea violului. O astfel de cultură a violului ni se dezvăluie în zilele noastre într-o micro-comunitate care legitimează ceva lipsit de legitimitate. Este vorba despre un caz asupra căruia m-am oprit şi luna trecută

Din păcate, acesta reprezintă în continuare o sursă de surprize. Dacă în textul precedent scriam despre decizia uluitoare a instanţei, de această comunitatea locală a deschis o lume ale cărei rădăcini sunt în Evul Mediu. Probabil nici măcar acolo.      

Când vine vorba de a chestiona moralitatea unei femei, toţi au câte ceva de spus, femei şi bărbaţi deopotrivă, pentru că toţi au pietre la îndemână şi ştiu să arunce cu ele.

Nu poţi face grupuri de susţinere a violatorilor. Nu poţi transmite mesaje de simpatie unor violatori. Două gânduri banale dintr-o societate sănătoasă moral. Este drept că există acolo prezumţia de nevinovăţie (până la pronunţarea instanţei) şi e bine să fie astfel pentru că nu ne putem abate de la o serie de reguli care ajută această lume să funcţioneze, rezonabil uneori. Se pare însă şi că vinovăţia celor 7 băieţi care au violat o fată în Vaslui în noiembrie 2014 este indiscutabilă, câţiva recunoscându-şi fapta. Fiind, pare-se, mai presus de dubiu vinovăţia lor, e bine să fie strecurată îndoiala în legătură cu moralitatea fetei. Iar când vine vorba de a chestiona moralitatea unei femei, toţi au câte ceva de spus, femei şi bărbaţi deopotrivă, pentru că toţi au pietre la îndemână şi ştiu să arunce cu ele. În micro-comunitatea din preajma violatorilor vuiesc gânduri abjecte cum că fata „a distrus şapte familii“ şi că ea ar fi instigat să fie violată. Pe cel din urmă l-am mai întâlnit în varii situaţii în cazuri de agresiune sexuală. Este încă proaspăt în memoria mea comentariul expertului criminalist Tudorel Butoi care spunea la un post de televiziune în 2010:

„Femeile pot şi trebuie să fie prudente. Femeile trebuie să ştie cum se urcă în lift şi să nu ne năpădească pe noi că au fost violate. Când şi cu cine. Să ştie să umble pe cărări care sunt luminate şi care sunt populate. Să nu bată ca exploratorii în miez de noapte parcurile şi să vină apoi la adresa poliţiei c-au fost violate. Şi să ştie cu cine intră în discuţie şi cu cine acceptă relaţii, ş.a.m.d. Comportamentul ăsta de leliţă balcanică, din păcate, cu excepţia acestor victime care nu au dat dovadă de el, este caracteristic piţipoancelor şi ele devin victime pentru că sunt victime de tip provocator, marea majoritate dintre ele.” 

Falsificarea trecutului

Perspectiva despre fata care „a distrus şapte familii“ este uluitoare pentru că arată capacitatea de resemnificare şi de negare a acestor oameni. Noi, de obicei, ne întoarcem la George Orwell când ne raportăm la sisteme politice închise şi totalitare. Cele întâmplate acolo mi-au adus aminte de Ministerul Adevărului, cel responsabil cu falsificarea trecutului. Această micro-comunitate este un sistem închis de societate care acţionează pervers şi insidios deoarece încearcă să o coboare moral pe fata violată şi să rescrie adevărul celor întâmplate. Falsificarea este arma lor de acţiune. Nu neg că familiile violatorilor suferă. Dar suferinţa a pătruns prin uşa larg deschisă de băieţi, cei care au vrut să o violeze pe fată. Nu fata a deschis uşa distrugerii. Dimpotrivă, tot băieţii poartă această responsabilitate. Este halucinant că mama unuia dintre violatori a creat un grup pe Facebook unde a cerut să fie lăsate comentarii despre fată, unde identitatea fetei este dezvăluită cu nume şi prenume. Presiunea exercitată din exterior este o tactică facilă menită să descurajeze victima şi să o împingă să îşi retragă plângerea. Grupul a fost raportat şi închis, se pare.

Citeam declaraţia avocatei care vorbea despre vinovăţia resimţită de fată şi mi-am spus din nou că ei ştiu bine ce fac, ceea ce îi culpabilizează şi mai mult moral.

„Fata s-a retras în sine, se simte umilită şi nu cred că îşi va reveni foarte curând. La început, când toată lumea i-a sărit în cap cum că ea este oarecum vinovată, ea chiar s-a simţit vinovată şi chiar mă întreba dacă ea a făcut ceva ca să i se întâmple aşa ceva. A urmat şedinţe de recuperare la psiholog, în urma cărora a devenit ceva mai încrezătoare. La ţară, e altfel. Comunitatea locală are o anumită mentalitate“

În acest caz de la Vaslui se desfăşoară un joc al nervilor şi o cursă a rezistenţei favorizate şi de decizia instanţei de a-i judeca în stare de libertate pe cei acuzaţi. Nu-i aşa, un viol în grup, unde grupul este alcătuit din 7 bărbaţi, nu îi aşază pe aceştia în categoria de pericol social?   

Admit cu naivitate că nu îmi imaginam ca în societatea actuală violul să aibă parte de acest grad de acceptare publică. În privat, spui vrute şi nevrute, dar ceea ce îndrugi între patru pereţi nu prea scoţi cu mare uşurinţă în spaţiul public dacă acolo există o probabilitate cât de cât mică de sancţiune morală, de ruşinare. În acea comunitate nu există sancţiune morală pentru violatori. Nu există ruşinare a violatorilor. Toate sunt îndreptate către fată. Inclusiv femeile de acolo au intrat în acest scenariu murdar. Îmi sunt cunoscute explicaţiile de ordin psihologic în care cineva se aşază în grupul celui puternic pentru că astfel pare că beneficiază de un transfer al puterii. Dar de când este puternic un bărbat care violează? Acolo este nevolnicie, nu putere. Cum să te aşezi de partea unor nevolnici? O faci atunci când ceva este profund greşit. 

Ce anume a contribuit la construirea acestei culturi a violului unde un act care amputează o fiinţă este acceptat şi justificat

Mă macină multe gânduri. Mai exact unde anume am greşit ca societate de am ajuns în halul în care o fată este un „bun colectiv” pe care îl poţi folosi ori de care te poţi debarasa, după nevoie? Pornind de la cazul acesta individual, mă întreb cum s-a ajuns acolo? Ce anume a contribuit la construirea acestei culturi a violului unde un act care amputează o fiinţă este acceptat şi justificat? Ce au făcut familiile? Ce a făcut şcoala publică? Ce a făcut Biserica? Ce au făcut mas-media? Cum anume se poate ca prin acţiunea acestor actori diferiţi, efectul să fie un aşa putregai moral? Mă deranjează structural acest eşec pentru că îl putem reîntâlni şi, mai ales, nu cred că are o natură singulară.

Orice fel de societate care acceptă violul, care face glume pe seama fetelor şi femeilor violate, care îndreaptă justificări către violatori este o societate bolnavă moralmente până în măduva fiinţei ei. Putregaiul se întinde până la cea mai îndepărtată celulă.   

În astfel de circumstanţe, orice societate sănătoasă s-ar indigna. Orice comunitate sănătoasă s-ar indigna şi, mai degrabă, ar ruşina public violatorii şi pe cei care se alătură lor. Atunci când nu se întâmplă astfel, cred că avem cu adevărat măsura locului femeilor în acea societate ori comunitate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite