Democraţia pentru to(n)ţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De ce suntem atât de proşti încât credem toate tâmpeniile politicienilor noştri? Din păcate, dacă ne uităm la modul cum funcţionează învăţământul în societatea românească, suntem chiar mai proşti decât cred idioţii care ne conduc.

Republica ignoranţilor de la noi, instaurată după 1989, se întemeiază pe un principiu foarte simplu - cu cât cetăţenii sunt mai puţin educaţi, cu cât au un nivel mai scăzut de înţelegere, cu atât este mai uşor pentru politicieni să îi conducă. Iar când mă uit la vălul de prostie care a căzut peste România, mi se pare că hăul ignoranţei care stăpâneşte plaiurile noastre mirifice depăşeşte limitele oricărei înţelegeri.

Avem un prim-ministru care îşi ţine economiile la ciorap şi un ministru al Educaţiei care se exprimă aidoma unui elev mediocru. Suntem administraţi de incompetenţi şi ni se gestionează vieţile de către indivizi fără un dram de inteligenţă. Cum este posibil ca românii să accepte un astfel de model social?

Un răspuns posibil îl găsim în volumul sociologului francez Gérald Bronner, care a publicat în 2013 o carte intitulată scandalos: Democraţia credulilor (La Démocratie des crédules, PUF). Premisa autorului francez, care nu are de-a face cu ţara noastră, este aceea că, deşi trăim în societăţi ale excesului de informaţii, suferim concomitent de o penurie generalizată de inteligenţă. Bronner numeşte fenomenul drept „avariţie intelectuală”, un soi de sărăcie a intelectului.

Dovada vie că România suferă de acest defect al democraţiilor contemporane, bazate excesiv pe informaţiile oferite de noile media, este faptul că, deşi suntem poporul cu cel mai mare număr de telefoane inteligente pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, avem, totodată, şi cel mai mare număr de analfabeţi funcţionali din Europa. Datele vehiculate (pentru că nu avem statistici reale în acest sens) arată că peste 45% dintre elevii noştri sunt cu totul şi cu totul incapabili să înţeleagă şi să explice ceea ce citesc.

Doar aşa s-ar putea explica de ce unii dintre concetăţeni pot să mai creadă când li se spune că în România vor creşte salariile, în condiţiile în care Guvernul recurge la proceduri tot mai primitive prin intermediul cărora să ne scadă veniturile. Tonteria se vede şi din modul cum ne raportăm la promisiunile electorale ale partidului de guvernământ, care nu numai că lansa în timpul alegerilor mesaje despre dublarea salariilor medicilor şi ale profesorilor, dar care încearcă şi acum să ne convingă că este preocupat de soarta acestor categorii sociale. Toate sunt expresii ale unei forme de prosteală generalizată, care se realizează prin lansarea de informaţii atât de incredibile încât cetăţenii ajung să le creadă.

Atunci când cetăţenii nu sunt educaţi, politicienii sunt inculţi şi guvernanţii sunt incompentenţi, democraţia nu mai poate funcţiona.

Ni s-a promis reducerea taxelor şi impozitelor, şi acum asistăm ca tonţii la scumpirea gazelor şi a curentului electric. S-au promis noi tronsoane de autostradă, dar nu au fost finalizate nici măcar cele demarate anterior. Ni s-au vândut gogoşi despre milioanele de români care vor ajunge la salarii de 1000 de euro, am fost îmbrobodiţi cu investiţii de miliarde, pensii tot mai mari, reduceri la contribuţiile de sănătate. Dacă citim programele de guvernare din campanie, România era proiectată ca o putere industrială a UE, mai ceva decât Cehia sau chiar Portugalia. Desigur, nu e de mirare că alegătorii au crezut toate aceste minciuni gogonate, în condiţiile în care ni se spune că preţul de la pompa de benzină nu este afectat de creşterea accizelor, iar noi continuăm să îi ascultăm pe cei care ne îmbrobodesc.

De fapt, asistăm la o formă de demagogie cognitivă, despre care Bronner avertizează, şi care este unul dintre cele mai mari pericole ale democraţiei participative. Problema este că, atunci când cetăţenii nu sunt educaţi, politicienii sunt inculţi şi guvernanţii sunt incompentenţi, democraţia nu mai poate funcţiona.

Cum se naşte „democraţia credulilor”? Aşa cum demonstrează sociologul francez, ea este un rezultat final al proastei educaţii. Iată câteva date care confirmă faptul că trăim într-o republică a tonţilor, aşa cum reiese din statisticile INS (publice aici). Indicatorii la nivelul educaţiei demonstrează o situaţie catastrofală în ceea ce priveşte nivelul nostru de pregătire. Din cei peste 177 de mii de elevi care se prezintă la bacalaureat, doar 66,8% reuşesc să promoveze acest examen, aceasta înseamnă că avem aproximativ 120 de mii de studenţi. Conform Eurostat, România are astăzi cel mai scăzut indicator pentru învăţământul superioar din Uniunea Europeană, în anul universitar 2014-2015 ponderea tinerilor cuprinşi în sistemul de învăţământ superior a fost de numai 14,5%. Mai mult, din cele 101 de universităţi pe care le avem, niciuna nu figurează în topurile internaţionale, nici măcar la nivelul locurilor 500.

Iar unui popor lipsit de educaţie, vorba unui banc de la radio Erevan, îi e totuna dacă i s-a dat sau dacă i s-a luat, dacă era Volgă, sau dacă era o bicicletă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite