28 septembrie este consacrată ca Ziua Internaţională a Dreptului de a Şti, iar Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic (MCPDC) ne îndeamnă să o serbăm arătând cu degetul acele instituţii publice care ne-au refuzat acest drept, respectiv pozându-ne în faţa instituţiei şi postând fotografia pe Facebook. Apreciem demersul MCPDC, dar mergem mai departe, considerând că momentul este ideal ca să anunţăm că am dat în judecată pentru a doua oară Ministerul Sănătăţii (de data asta pe ministrul Vlad Voiculescu) pentru că refuză să ne furnizeze nişte informaţii publice pe care le-am cerut din noiembrie 2015.

Mai exact, în martie 2016 am câştigat procesul cu Ministerul Sănătăţii, în care ceream să ni se furnizeze răspunsuri la întrebările adresate autorităţilor imediat după incendiul din Clubul Colectiv. După cum v-am mai spus, patru dintre cele 20 de întrebări adresate Guvernului, Ministerului de Interne şi Ministerului Sănătăţii au rămas fără răspuns, iar cei îndreptăţiţi să răspundă la ele erau reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Instanţa a obligat Ministerul Sănătăţii să ne răspundă în maximum 30 de zile, adică până la 19 aprilie 2016.

Întrebările la care încă aşteptăm răspuns şi astăzi (28 septembrie 2016 – Ziua Internaţională a Dreptului de a Şti…) sunt următoarele:

  1. Indicaţi fiecare autoritate/entitate dintr-o altă ţară, europeană sau nu, căreia i-aţi solicitat sprijinul/asistenţa/ajutorul
  2. Pentru fiecare dintre aceste solicitări, indicaţi la ce dată şi în ce modalitate aţi efectuat-o, precum şi ce aţi solicitat în mod concret (personal medical suplimentar, medicamente, aparatură suplimentară, transfer răniţi în străinătate etc.)
  3. La ce dată şi cine a solicitat Comisiei Europene sprijin/asistenţă/ajutor? Ce s-a solicitat în mod concret (personal medical suplimentar, medicamente, aparatură, transfer răniţi în străinătate etc.)
  4. Dacă solicitarea adresată Comisiei Europene nu a fost făcută chiar în seara producerii incendiului cu zeci de morţi şi peste 160 de răniţi, cum explicaţi întârzierea.
  5. Cine a făcut repartizarea răniţilor pe spitale şi care au fost criteriile în funcţie de care răniţii au fost repartizaţi.
  6. De ce nu a fost folosită secţia specială pentru arşi de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca

Întrucât reprezentanţii ministerului ne-au tot purtat cu vorba până acum, ba că nu ştiu ce să răspundă, ba că nu ştiu cine ar şti să răspundă, ba că persoana care ne va răspunde e în concediu şi vine luni etc., în data de 26 septembrie am deschis o nouă acţiune în instanţă, de data asta pentru executare silită. Conform prevederile legale (din Codul de procedură civilă şi din Legea 544/2004 a contenciosului administrativ), cerem instanţei să amendeze cu 250 de lei pe zi de întârziere pe conducătorului ministerului – în prezent ministrul Vlad Voiculescu – sumele strânse fiind venituri la bugetul de stat. În paralel, cerem instanţei să oblige Ministerul Sănătăţii să plătească APADOR-CH penalităţi în valoare de 100 de lei pe zi de întârziere.

Vă vom ţine la curent cu evoluţia lucrurilor. Insistăm să primim acele răspunsuri deoarece considerăm că atunci când ele vor fi publice şi asumate de autorităţi, acesta va fi primul pas spre elucidarea greşelilor făcute în timpul acţiunii post-Colectiv şi asta va ajuta la prevenirea repetării aceloraşi greşeli pe viitor.

Procesul cu Ministerul Sănătăţii nu este din păcate singurul deschis de APADOR-CH în acest sens. Obţinerea informaţiilor publice conform Legii 544/2001 devine tot mai dificilă în ultima vreme, deşi ar trebui ca legea să fi intrat deja în practica tuturor instituţiilor după 15 ani de existenţă. Ne lovim de tot mai multe răspunsuri absurde sau refuzuri de a furniza informaţii publice, pe motiv că unii funcţionari sau conducători de instituţii consideră că nu e cazul să le ofere sau publicul nu are dreptul să le afle. Prea mulţi primari, miniştri sau simpli funcţionari publici preferă să interpreteze legea restrictiv în loc s-o respecte.

Un alt proces câştigat recent a fost cel în care am cerut Poliţiei Române să ne furnizeze procedurile de lucru în cazul legitimării, amprentării şi conducerii la secţie. Şi în acest caz, din păcate, vom fi nevoiţi să apelăm la o executare silită, întrucât răspunsul primit de la IGPR după proces a fost mai degrabă un refuz ironic decât o conformare cu decizia instanţei.