De la „vitrionul“ Miţei Baston la „vitriolul“ lui Vadim

Săptămâna trecută, Corneliu Vadim Tudor declara, în ospitaliera găzduire a Antenei 3: „Îmi pare rău că i-am vărsat paharul cu apă în faţă, trebuia să-i dau cu vitriol!“.

Ţinta era executoarea judecătorească Paula Şomâldoc, „vinovată" de a fi încercat să pună în aplicare mandatul de evacuare a Mahalagiului Naţional dintr-o vilă care nu-i aparţine.

Câteva zile mai târziu, mesajul lui Vadim a fost preluat de un bezmetic din Târgovişte, pe nume Eugen Dobre. Vizitat de trei inspectori fiscali pentru că fiul său datora statului 500.000 de lei, Dobre a aruncat asupra lor cu acid de baterie. Acesta conţine o soluţie de acid sulfuric, ceea ce e tot un fel de vitriol, dar mai puţin concentrat.

Comèdia de la sediul PRM şi drama de la Târgovişte ne trimit cu gândul la nemuritorul Ion Luca Caragiale. Mai exact, la „D'ale carnavalului". Există, la un moment dat, o scenă în care Miţa Baston, disperată, recurge la soluţia extremă: „vitrionul".

Miţa: Bibicule! Bibicule!
Nae: Ei?...
Miţa: Vezi tu sticluţa asta? (scoate din buzunar o sticluţă mică şi i-o arată)
Nae: Ei, ce?
Miţa: Ştii ce are înăuntru?
Nae: Cerneală...
Miţa: Nu cerneală, Năică... vitrion englezesc!
Nae (dându-se înapoi): Vitrion? Eşti nebună?
Miţa: Da, vitrion! Ţi-e frică?
Nae: Fireşte că mi-e frică, na!
Miţa: Pentru ce, dacă te ştii curat?
Nae: Pentru că tu nu ştii ce e vitrionul...
Miţa: Ba da... e un fel de metal...
Nae: Nu ştii ce poate face?
Miţa: Ba da; pârleşte, Năică; arde, Bibicule, momentan tot, tot, şi mai ales ochii!
Nae: Dă-mi sticluţa...
Miţa: Aş!
Nae: Pentru ce să ţii asemenea lucruri? Pentru ce?
Miţa (vrând să izbucnească): Pentru ce?... Îmi trebuie...
Nae: Pentru ce îţi trebuie?
Miţa (izbucnind): Pentru ce? (cu un gest mare, care face pe Nae să-şi acopere ochii, dându-se repede înapoi) Pentru dumneatale, musiu Năică, şi pentru Didina dumitale!...
Nae (pălind): Care Didina? Tu ştii ce spui!

Puţin mai târziu, după ce Nae Girimea ("frizer şi subchirurg") o îmbrobodeşte cum poate, Miţa se dezlănţuie.

Miţa (căutând sticluţa în buzunar): Ce să fac? (n-o găseşte; se uită rătăcit împrejur... Nae îi arată de departe, râzând, sticluţa; ea dă un ţipăt) A! Mi-ai furat sticluţa, scamatorule! (repezindu-se la el pe după mobile) Dă-mi sticluţa, şarlatane, mizerabile, infame!...

Comèdia lui Vadim se înscrie perfect în atmosfera lui Caragiale. Scena de la Târgovişte este însă cât se poate de dramatică. Una în faţa căreia nu poţi să zâmbeşti, ci să te cutremuri.