Printre motivele des invocate se numără şi acela că, neavând copii, „vei afecta mai puţin mediul înconjurător“ sau că „vei avea timp şi energie să contribui mai activ la comunitatea din care faci parte“. Dar de ce ar trebui să ne mai preocupe soarta mediului înconjurător şi a comunităţii, dacă nu va veni nimic după noi?

Dacă toţi am urma astfel de sfaturi (exemple aici şi aici) care se presupun a fi foarte raţionale şi bune, într-o generaţie omenirea ar dispărea. Aşadar, autorii care ne dau astfel de sfaturi le dau sperând că cel puţin o parte dintre oameni nu le vor ignora cu bună ştiinţă, le vor considera sfaturi foarte proaste şi nu le vor respecta. Dar de ce să dai sfaturi – orice fel de sfaturi – dacă trebuie să speri că cel puţin o parte din oameni trebuie să le ignore cu bună ştiinţă şi să nu le respecte în mod intenţionat?

Judecând dintr-o perspectivă psihologic-motivaţională, astfel de texte laudă binefacerile „confortului“. Dacă e să ne bazăm pe confortul personal (argumente gen „dormi mai mult în timpul zilei“; „nu e nevoie să te ridici de la masă pentru a servi copilul“ sunt foarte des invocate), eu unul aş putea găsi şi 50, şi 100 de motive bazate pe confortul personal; şi poate motive mai bune decât „poţi să înjuri cum ai tu chef“. Dar de când este confortul personal unitatea de măsură a lucrurilor şi scopul în viaţă – tocmai într-o eră când toţi influencerii şi speakerii psihologici şi motivaţionali ne spun că, dacă vrem să realizăm ceva în viaţă, trebuie musai să „ieşim din zona de confort“?

Judecând dintr-o perspectivă tehnic darwinistă, să vehiculezi astfel de argumente este un nonsens. Deoarece viaţa şi omenirea au un scop, şi unul singur – perpetuarea speciei. Transmiterea genelor către generaţia viitoare este motorul şi obiectivul luptei pentru supravieţuire, şi al progresului de orice fel. Aşadar, cei care judecă dintr-o perspectivă darwinistă ar putea să spună: ce bine că aceia care vehiculează astfel de idei şi cei care le împărtăşesc nu se vor reproduce; vor fi mai multe resurse şi mai multe oportunităţi pentru noi şi pentru copiii noştri, ai celor care nu credem în ideile respective.

Judecând dintr-o perspectivă naratologică sau mitologică, în toate basmele şi miturile lumii eroul nu poate să se transforme dacă refuză questul, dacă nu se înarmează cu pumnalul smereniei şi cu securea sacrificiului de sine, şi dacă nu se aventurează în necunoscut. Cei care refuză questul, cei care refuză sacrificiul de sine sunt, de regulă, exact personajele negative din basme şi din mituri – spânii, zmeii şi căpcăunii plini de invidie şi de frustrări, care ţin drumul eroului.

Judecând, în sfârşit, dintr-o perspectivă creştină, noi ştim, şi ne aminteşte şi părintele Nicolae Steinhardt, că „dăruind, vei dobândi“. Un copil îţi „fură“ sau alungă, într-adevăr, multe. Îţi alungă egoismul (eşti capabil să îţi sacrifici timpul şi să te sacrifici pentru ca o altă fiinţă umană să se bucure de această viaţă); îţi alungă prieteniile superficiale care pot fi adesea distructive (nu mai ai timp să stai zi de zi „la terasă“ cu aceiaşi prieteni din facultate care vehiculează idei precum cele din articolele pe care le comentez); îţi alungă comoditatea (deşi nu e deloc o corvoadă să te joci cu copilul – şi să redescoperi bucuria jocurilor simple). Deseori, un copil îţi alungă şi alte boli sau vicii – şi îţi „fură“ inima; sau ţi-o vindecă şi ţi-o reînvie. Un copil nu îţi „fură“ viaţa – un copil îţi împlineşte viaţa.

Revenind la un nivel concret, prezenţa copiilor vine cu multe daruri şi cu multe binecuvântări; rolul de părinte este cel care te aşază într-o perspectivă cu adevărat matură – adultul este tocmai acea persoană care iese din „zona de confort“ şi care îşi împlineşte potenţialul, contribuind şi la împlinirea potenţialului celorlalţi, al generaţiei următoare. În acelaşi timp, să ai copii îşi permite să redescoperi cu adevărat bucuria jocului – să îţi retrăieşti copilăria prin ochii copilului tău. Aş putea să scriu o listă mult mai lungă – mult mai multe motive pentru care viaţa cu copii este incomparabilă mai bună. Mă întreb, însă – chiar ar fi nevoie să o scriu? Deoarece, din orice perspectivă ai lua-o – şi dintr-o perspectivă psihologică, şi dintr-una darwinistă, şi dintr-una naratologică, şi dintr-una creştină; cu excepţia perspectivei căpcăunului sau a spânului din basme; nu avem nevoie să ne ofere cineva motive ca să facem copii. Este ceva dincolo de argumente – şi să vii cu liste de motive împotriva unui lucru aşa de fundamental şi de bun-simţ este până la urmă o pierdere de timp; dacă nu or fi simple alibiuri pentru propriile ratări sau insatisfacţii.