De ce sunt ungurii din România altfel?

PORTRETE I-am provocat pe etnicii maghiari să vorbească despe ei înşişi. De la beţivul satului până la profesorul universitar. Despre solidaritate şi frustrări, despre recunoştinţă şi autocompătimire

Am fost în sate şi în oraşe din Secuime. Am cumpărat pâine şi am băut cafele cu localnicii. Am intrat în şcoli şi în cârciumi de ţară. Nu ne-a dat nimeni în cap.

Când am plecat spre Harghita să documentăm aceste articole (era în preajma marelui marş secuiesc şi a zilei de 23 octombrie – începutul revoluţiei maghiare din 1956), cei din Bucureşti ne-au spus să avem grijă.
Există un imaginar colectiv despre această zonă a României. Pe de-o parte este îndreptăţit, pe de altă parte nu este.

În 1987, Maria Sturzu termina facultatea la Iaşi şi mergea să predea limba română elevilor din secuime. A fost decizia ei şi pentru asta a făcut schimb de repartiţii. Părinţii i-au spus: „Secuime? Au să te mănânce ungurii!”. Nu a mâncat-o nimeni, şi azi Maria Sturzu este o profesoră respectată la unul dintre cele mai bune licee din judeţul Harghita. Aşadar, cum sunt ungurii de fapt?

Săraci şi introvertiţi
În birtul „Potcoava de aur”, din centrul comunei Satu Mare (o localitate din judeţul Harghita în care nu trăieşte niciun român), patru bărbaţi beau bere Harghita şi fumează ţigări. Află că suntem veniţi de la Bucureşti şi „comută” pe limba română. Vorbesc foarte stricat româneşte, dar îşi dau toată silinţa să se facă înţeleşi: „Cetăţenii... nu suntem noi răi. Nici noi, nici voi. Dar miniştrii... ei face să nu fim uniţi”.

La nivelul cel mai de jos al ţării, cuvintele autonomie sau regionalizare n-au nicio valoare. Cum să fie birtul „Potcoava de aur” regiune autonomă când se aud şi aici manele şi când oamenii de la mese se entuziasmează povestind despre Duckadam şi finala de la Sevilla?

Harghita e un judeţ sărac: se vând ţigări la bucată.  Salarii mici (cele mai mici din toată România), frig, industrie la pământ. Nu auzi de acest oraş decât atunci când se reaprinde câte un scandal interetnic sau în reportajele despre defrişările ilegale. Şi mai auzi de el toamna, atunci când dă primul îngheţ.

„Cum să dăm noi înainte când nouă luni pe an facem focul în sobă?”, se întreabă Sandor Benko, om de afaceri, fost director al Uzinei de Tractoare. E frig şi e trist în aceste zone şi populaţia îmbătrâneşte mai repede.

Harghita şi Covasna sunt în topul judeţelor cu cei mai mulţi bărbaţi necăsătoriţi din România (48% şi, respectiv, 46% din totalul bărbaţilor de aici sunt necăsătoriţi), iar sinuciderile şi depresiile fac ravagii. Am vorbit despre toate astea cu Csaba Laszlo Degi, cercetător şi lector la facultatea de sociologie din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai“ din Cluj-Napoca.

„Bărbaţi sub vârsta de 40-45 de ani, de obicei necăsătoriţi, eventul fără loc de muncă. Astă e profilul de bărbat la risc de sinucidere. Ei bine, profilul ăsta se pliază foarte bine pe judeţele Harghita şi Covasna”, spune el.

Dar bărbaţi necăsătoriţi şi fără loc de muncă sunt peste tot. Mai e ceva: „Relaţiile din familie sunt rigide. Copilul vede că bărbatul trebuie să fie bărbat şi să fie capul familiei. Dacă nu face faţă financiar, e cuprins de depresie. Iar problemele personale sunt privite ca o slăbiciune în secuime. Oamenii de acolo îşi rumegă în tăcere toate problemle. Aşa au fost educaţi. Şi la un moment dat cedează”.

Aparent, această parte a României este o zonă profund religioasă. La Rusalii vin sute de mii de catolici la slujba de la Şumuleu Ciuc. „Şi totuşi, e o religiozitate de faţadă – spune Csaba Laszlo Degi – pentru că, iată, ceva nu funcţionează. Religia nu mai are puterea de interdicţie în cazul suicidului”.

Har-Cov, pe locul doi în lume la sinucideri
În fiecare an, Institutul Naţional de Medicină Legală emite rapoarte cu privire la rata sinuciderilor pe judeţe. Fără excepţie, judeţele Harghita şi Covasna conduc detaşat acest funest clasament, cu 30-35 de sinucideri la 100.000 de locuitori, dublu faţă de media pe ţară. Dacă Harghita şi Covasna (aşa numita regiune Har-Cov) ar fi o entitate statală autonomă, ar fi pe locul doi în lume la rata sinuciderilor.

Multă vreme, Ungaria a avut cea mai mare incidenţă a sinuciderilor în rândul ţărilor dezvoltate. Din 2004 (anul intrării în Uniunea Europeană), Ungaria a beneficiat de importante fonduri europene pentru prevenţia suicidului.

Psihiatrul sloven Andrej Marušiç, care a fost un fervent cercetător al comportamentului suicidar, a lansat o teorie bazată pe moştenirea genetică a maghiarilor. El a arătat că, în Europa, ţările cu cea mai mare rată a sinuciderilor sunt Ungaria şi Finlanda, ai căror locuitori mai împărtăşesc o caracteristică: faptul că 90% din genele lor sunt europene şi 10% sunt uralice.

Depresia etnică
Csaba Laszlo Degi a realizat, în 2007, un studiu sociologic despre depresia bolnavelor de cancer în funcţie de etnie. Rezultatele au relevat că femeile de etnie maghiară din România sunt mult mai afectate de depresie decât femeile de etnie română confruntate cu aceleaşi tipuri de cancer în aceleaşi faze ale bolii. Studiul a ţinut cont de variabile precum educaţie, vârstă şi mediu de provenienţă (rural/urban).

Violenţă, solidaritate şi autocompătimire
La Revoluţia din 1989, în judeţele Harghita şi Covasna au murit şase cadre ale Ministerului de Interne (4 români şi 2 maghiari). Acest fenomen s-a mai întâmplat şi prin alte părţi. Surprinde însă bestialitatea cu care miliţienii şi securiştii fost bătuţi până au murit. Crimele au fost săvârşite în plină zi, în spaţii publice, în faţa a zeci sau sute de „spectatori“.

După ce i-au omorât, pe unul au încercat să-l jupoaie, altuia i-au băgat un şobolan mort în gură. Violent a fost şi modul în care etnicii maghiari au refulat la 22 decembrie 1989: au devastat, uneori până la ultima cărămidă, instituţiile asupritoare: Miliţie, Securitate etc. Ca o comparaţie, în majoritatea locurilor populate de români nu s-a devastat nimic. În schimb, s-a furat tot ce era de valoare în comitetele judeţene sau în primării.

„Categoric, românii suportă mai mult dictatura. Maghiarii sunt mai impulsivi”, spune Sandor Benko, primul lider al FSN Miercurea Ciuc după Revoluţie. „Dacă ne uităm puţin la istoria Ungariei, maghiarii, când au fost strânşi cu uşa, s-au unit, au fost solidari. Asta ar trebui să le dea de gândit celor care susţin ruperea celor două judeţe prin regionalizare. Vreţi exemple? Revoluţia din 1956. Sau o treabă foarte recentă: în primăvara acestui an, Budapesta era ameninţată de mari inundaţii. Atunci când s-a umflat Dunărea. Dom’le, a fost o solidaritate de neînchipuit. Zi şi noapte se duceau oamenii de la muncă să facă saci cu nisip. Altfel, se mănâncă între ei de nu se văd”, mai spune Sandor Benko.

În schimb, sociologul Csaba Laszlo Degi şi-a dat doctoratul la Budapesta. A trăit o vreme printre unguri şi a observat că „acolo toată lumea se plânge: cât de greu le este, ce viaţă grea îndură. Până şi imnul Ungariei, cel mai trist imn din lume, este despre cât de asuprit a fost poporul maghiar în toată istoria lui”.

Nu există ţară pentru secui
„În ultima parte a anilor ’80, funcţionarii şi miliţienii maghiari din judeţul Harghita au fost schimbaţi cu unii români. Iar românii care au venit aici au primit sporuri de periculozitate. Chipurile, lucrau într-o zonă periculoasă”, povesteşte Sandor Benko (foto). Tot el aminteşte de un recensământ de acum 10 ani, când doar 18% din maghiarii din Ungaria au votat pentru acordarea cetăţeniei ungare pentru etnicii din afara graniţelor. „Şi asta e în pachetul lor de frustrări. Nici acolo, nici acolo. Atunci unde?”, se întreabă Benko. Între timp, problema cetăţeniei pentru ungurii de pretutindeni a fost aprobată la Budapesta.

DOCUMENTAR Adevărul despre români şi unguri

 Citeşte mai multe aticole din campania „Adevărul despre români şi unguri“ 

Românii din Ungaria, oameni fără nicio ţară: „De ce aţi pus steagul rămânesc la noi în biserică? Astă biserică e pe pământ unguresc, nu rămânesc!” Românii din Ungaria nu vor să vorbească despre politică, nici despre Garda Maghiară, nici despre Andrei Şaguna, căruia au vrut, cândva, să-i facă o statuie neridicată nici azi. Nu. Ei vor doar să trăiască în linişte, iar dacă pentru asta trebuie să mai renunţe la câte-un sfânt sau la limbă, fie.

Adevărul despre români şi unguri: „Maghiarii? Ca fraţii noştri!” N-am găsit familie de români din Ungaria care să ne spună că nu s-a adaptat. Toate trăiesc în armonie alături de unguri. Chiar şi o familie care, din cauza discriminării de la şcoală, a fost nevoită să-şi trimită fiica înapoi în România. Familia Bunea s-a mutat aici în august. Cu doi copii şi fără nimic care să-l mai lege de România, Florin, fost angajat al CFR, spune că mai degrabă are încredere în unguri, „cu care te legi la suflet”

„Păsările călătoare zbor în ţări mai calde”. Cum se pierde limba română în şcolile din Ungaria. Stăm sprijiniţi de pereţii Liceului Nicolae Bălcescu din Jula, „capitala românilor din Ungaria”, instituţie de învăţământ cu clasele I-XII cu predare în exclusiv în română. Am intrat, însoţiţi de doamna directoare şi de un alt profesor, la clasa a III-a, la o oră de limba română. „Păsările călătoare zbor în ţări mai calde”, citeşte de pe tablă o elevă cu strungăreaţă. „Foarte bine!”, îi spune doamna învăţătoare şi o trimite la loc.

Etnobişniţarii, băieţii deştepţi care fac bani de pe urma românilor din Ungaria. Budapesta alocă anual fonduri destinate exclusiv fiecărei minorităţi naţionale declarate şi organizate de pe teritoriul său. În cazul românilor, o bună parte din sumă este deturnată de câţiva de băieţi deştepţi care au sesizat că declarându-se români pot câştiga bani frumoşi. Fenomenul este posibil din cauza legislaţiei bizare a Ungariei, care a permis cetăţenilor să-şi declare câte naţionalităţi au vrut la recensământul din 2011.

1 Decembrie, cea mai tristă zi a românilor din Ungaria. Istoria strâmbă care se învaţă peste Tisa. Tratatul de la Trianon înseamnă, pentru noi, momentul în care Transilvania şi estul Banatului s-au întors la România, punerea în aplicare a Marii Uniri decisă de delegaţi la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918. Însă, în timp ce pentru maghiari Trianonul este o traumă încă nevindecată, iar pentru noi motiv de sărbătoare, pentru românii din Ungaria este un motiv de tristeţe.

Românii din Jobbik: cum şi de ce se transformă etnicii români din Ungaria în extremişti maghiari. Românii din Ungaria îşi pierd uşor identitatea, însă procesul merge, în unele cazuri, până la simpatia şi aderarea la gruparea de extremă dreapta Jobbik, cunoscută pentru retorica agresivă la adresa românilor şi cu o aprobare tot mai ridicată în statul vecin.

Orbi şi surzi prin România. Calvarul tinerilor maghiari din Secuime. Şcoala românească nu poate să-i înveţe limba română pe elevii de etnie maghiară. A trecut aproape un sfert de secol de la Revoluţie şi problema a rămas nerezolvată. În cel mai optimist scenariu, situaţia se va reglementa peste doi ani.