Am atras de câteva ori atenţia aici despre proiectul construcţiei acestei moschei, la dorinţa Turciei, din banii săi, din dorinţa personală a preşedintelui său de a vedea o Moschee la Bucureşti. Dispreţul manifestat de către Turcia la adresa României se poate observa din declaraţiile celor doi preşedinţi la conferinţa comună de presă: dincolo de cuvinte, propunerea, o moschee la Bucureşti şi o capelă prin Istanbul.

Comportamentul preşedintelui turc este asemănător unui negustor de covoare:

„Vocile contra se pot auzi în orice ţară. În timpul vizitei la Bucureşti am discutat această chestiune cu domnul preşedinte. În momentul de faţă, colegii noştri lucrează pentru a obţine autorizaţiile. Avem şi un proiect definitivat, dar în momentul de faţă vrem să-l dezvoltăm. Acest lucru va fi expresia cea mai frumoasă a dialogului şi a solidarităţii dintre cele două ţări“.

Cu alte cuvinte, pot fi cât de multe voci critice, noi ne-am înţeles şi nu mai putem noi că societatea românească consideră inoportună decizia de a construi Turcia o moschee la Bucureşti.

Acest fapt este întărit şi de plimbăreţul nostru preşedinte: „S-a ajuns în faza solicitării autorizaţiei de construcţie. Chestiunea e de competenţa primăriei şi se lucrează la aceste documentaţii“. Mai mult, acesta este susţinut de către Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea: „Este o decizie pe care a luat-o Guvernul României şi nimeni din Parlament, la momentul respectiv, nu a contestat-o. Vă reamintesc că sunt foarte mulţi parlamentari care sunt de origine musulmană şi sunt aleşi, am avut şi în Guvernul PSD o doamnă ministru care era din această comunitate. Nu văd niciun impediment. România este, în acest moment, o oază de stabilitate, pentru că a găsit o soluţie unică în Europa şi în această zonă a lumii de cooperare şi între religii.“

Faptul că V. Zgonea şi Klaus Iohannis nu văd nicio problemă este evident, este trist şi regretabil. Mai mult, V. Zgonea crede că am găsit o soluţie unică. Cum reuşim noi şi alţii nu? Aceasta este dilema! Aceşti reprezentanţi ai statului nu ţin cont de societatea care i-a trimis în acele funcţii, chiar devin ignoranţi şi vorbesc de toleranţă, dialog şi umanitate. Ca şi cum restul am vrea altceva. 

Tot cu acest prilej îi transmit domnului Zgonea că NU sunt foarte mulţi parlamentari de origine musulmană în Camera Deputaţilor ci doar doi: Ibram Iusein – Uniunea Democrată Turcă din România şi Amet Varol – Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România. Cum de aici rezultă că nu îşi cunoaşte foarte bine colegii, este evident că nu poate înţelege de ce pe românii îi deranjează ideea preşedintelui turc de a construi o moschee la Bucureşti.

Argumentul cum că musulmanii nu au un loc de rugăciune nu ţine!

În cotidianul turc GazeteVahdet aflăm dintr-un articol cu titlul Fundaţia Servicii Islamice din Turcia va face posibil auzul ezanului (chemarea la rugăciune – n.a.) în 25 de state. Tot de aici aflăm că în 16 state încă se aşteaptă finalizarea aprobărilor, iar în 9 dintre state continuă lucrările. Nu mai punem că în 7 state s-au finalizat lucrările de construcţie. Printre acestea, la Moscova s-a finalizat anul trecut o moschee măreaţă. În Ciprul de Nord, moscheea Hala Sultan, în Bişkek, Kîrgîzistan, în Albania, în Belarus la Minsk, în Crimeea unde pe lângă moschee funcţionează şi o Medresă, în Filipine, denumită Moscheea Tacloban, în Haiti, Moscheea Buhara, în Djibouti sunt în construcţie, iar în scurt timp vor fi finalizate.

În perioada următoare se doreşte demararea construcţiilor în Ungaria, Kosovo, România (se pare că va purta numele Moscheea din Bucureşti), Macedonia, în Karaciai-Cerchezia, la Cambridge etc. De remarcat că Medrese vor fi doar în Crimeea şi Bucureşti. Doar că de la dorinţă până la realizare este mult.

De pe site-ul Muftiatului aflăm că în Bucureşti există doar 3.000 de turco-tătari. O cifră mică dar importantă. Poate că Muftiul, în loc să caute sponsorizări în afară, ar putea propune construirea unei moschei din banii statului român, pentru minoritatea musulmană românească. Moscheea din zona Eroii Revoluţiei cu siguranţă îi poate deservi pe turco-tătarii români până la apariţia unei Moschei româneşti. Pentru turcii din România există Fundaţia de Servicii Islamice din România (Romanya Islami Hizmetler Vakfî) suficient de încăpătoare pentru turci şi nu numai. Doar că această clădire se află pe şoseaua Fundeni şi nu în centru. Are loc de rugăciune, dar nu are minaret. Probabil de la Ankara nu se vede cu ochi buni un loc de rugăciune departe de centrul oraşului.

În cartea lui Henry Corbin, Istoria Filosofiei Islamice, director de studii la Şcoala de Înalte Studii de la Sorbona cât şi director al Departamentului de Iranologie al Institutului franco-iranian, de la Teheran, afirmă:

„cei pentru care raţiunea umană înseamnă totul şi cei pentru care ea nu reprezintă nimic, ajung la aceeaşi separare a raţiunii de credinţă. Mo`taziliţii alungă credinţa religioasă, pentru ca individul conştient nu mai are nevoie de ea; la extrema opusă liberaliştii alungă raţiunea, sub pretextul că ea nu este de nici un folos în materie religioasă, unde numai credinţa este acceptată.” 

Mult mai târziu, islamismul a devenit doctrină politică şi este folosit ca atare. Insistenţele Turciei pentru construcţia acestei moschei se pot înscrie într-o logică pragmatică privită din Orient, dar total greşită pentru Europa.

Până atunci, autorităţile noastre trebuie să explice de ce, în plină tensiune în întreaga Uniune Europeană, cauzată de exploziile cu bombe puse de fanaticii islamişti, noi la Bucureşti aşteptăm autorizaţiile pentru demararea construcţiei unei moschei de peste 11.000 m2; de ce să îi lăsăm pe turci să-şi construiască o moschee (am explicat de ce nu cred că ceilalţi musulmani vor frecventa o moschee turcească în textul publicat aici) pentru ei; de ce acceptăm construcţia unei moschei dacă nu avem suficienţi musulmani români în Bucureşti; cum cadrează această contrucţie cu planul urbanistic al Bucureştiului, cu tradiţia şi cultura acestui oraş?