De ce avem nevoie de booster: Este de aşteptat ca protecţia oferită de vaccinurile actuale inclusiv faţă de Omicron să aibă un nivel semnificativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinurile actuale protejează faţă de varianta Delta a SARS-CoV-2 Foto: RO Vaccinare
Vaccinurile actuale protejează faţă de varianta Delta a SARS-CoV-2 Foto: RO Vaccinare

Noul val de îmbolnăviri din ţările vestice, cauzat de varianta Delta, dar şi identificarea variantei Omicron au determinat autorităţile din aceste ţări să ia măsuri pentru a urgenta administrarea celei de-a treia doze de vaccinuri anti-COVID.

În Marea Britanie, de exemplu, autorităţile au anunţat că rapelul va fi disponibil pentru toţi adulţii, temerile accentuându-se în urma depistării a 11 cazuri de persoane infectate cu noua variantă sud-africană. 

Doza booster de vaccin anti-COVID-19 a fost până în prezent disponibilă în Regatul Unit numai pentru persoanele cu vârste de peste 40 de ani, pentru cele vulnerabile şi pentru lucrătorii sanitari. 

Îngrijorare şi în Franţa 

În acelaşi timp, Franţa a înregistrat cel mai mare număr de internări cu pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 din primăvară, potrivit datelor oficiale, informează „The Guardian”. 

Numărul de pacienţi la terapie intensivă a ajuns de la 117 la 1.749, cea mai mare creştere din martie-aprilie, când numărul creştea cu mai mult de 100 pe zi, în unele zile. Numărul persoanelor din spital care sunt infectate cu virusul SARS-CoV-2 a sărit de la 470 la 9.860, cea mai mare creştere într-o zi din 29 martie până în prezent. În comparaţie cu săptămâna trecută, numărul de pacienţi cu COVID-19 a crescut cu peste 18%, cea mai mare creştere de la săptămână la săptămână din acest an.

Ministrul francez al Sănătăţii a spus săptămâna trecută că Franţa se află în valul cinci al pandemiei. Franţa înregistrează în medie aproape 30.000 de cazuri noi pe zi.

Vaccinarea rămâne în picioare 

Dincolo de incertitudinile legate de noua variantă, valul 5 este unul cauzat de tulpina Delta. Aceasta înseamnă că în niciun caz nu trebuie renunţat la administrarea celei de-a treia doze. „Este necesară doza a treia din mai multe motive. Primul este că în acest moment, exceptând Africa de Sud, în toate celelalte regiuni varianta Delta e dominantă. Şi a treia doză practic restabileşte la un nivel foarte ridicat protecţia faţă de infectarea cu varianta Delta, precum şi protecţia faţă de forme grave şi de deces. Deci, câtă vreme circulă Delta, în opinia mea, o persoană care s-a vaccinat cu două doze şi au trecut şase luni de la cea de-a două doză, ar trebui să se vaccineze şi cu a treia. Unele ţări, precum Marea Britanie, am văzut că recomandă un interval de 3 luni între a doua doză şi a treia”, a explicat dr. Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină. 

Pe de altă parte, a mai spus specialistul, chiar dacă am fi în scenariul în care în următoarele luni varianta Omicron ar deveni dominantă, oricum acest lucru se va întâmpla înainte de a avea nişte vaccinuri actualizate. „Este de aşteptat, totuşi, ca protecţia oferită de vaccinurile actuale inclusiv faţă de Omicron să nu fie poate la nivelul ridicat cum este faţă de Delta – vaccinarea cu 3 doze –, dar, oricum, să aibă un nivel semnificativ. Deci, oricum, să protejeze”, a conchis dr. Marius Geantă.  

La rândul lui, conf.dr. Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, a explicat că ”doza booster prin creşterea semnificativă a titrului de anticorpi poate fi utilă chiar dacă eficienţa vaccinurilor  ar scădea semnificativ în faţa variantei Omicron. Dacă, spre exemplu, considerând o persoana vaccinată cu două doze, eficienţa ar scădea de la 90% la 50% sau chiar 40%, dar prin doza booster titrul de anticorpi ar creşte la rândul lui, atunci si eficienţa ar creste din nou semnificativ”. 

Dacă eficienta ar fi redusă la “0” deci dacă varianta Omicron ar anula imunitatea post-vaccinală generată de actualele vaccinuri, atunci lucrurile s-ar complica, mai spune specialistul: ”Însă, la o reducere parţială a imunităţii post-vaccinale, doza booster ar putea avea un efect foarte important şi în aceasta privinţă - adică în privinţa creşterii protecţiei faţă de varianta Omicron - pe lângă creşterea protecţiei pentru celelalte variante, inclusiv Delta, care vor circula în continuare”. 

Dr. Diaconu: Omicron bate şi la uşa României 

Potrivit dr. Gabriel Diaconu, este o chestiune de zile până când şi în România va fi identificată varianta Omicron al SARS-CoV-2. „Liniştea de după cel mai recent val de răspândire, care ne-a costat peste 20.000 de vieţi, este nenaturală. Devine, deci, firesc să punem întrebări despre viitor. Viitorul apropiat, dar şi felul în care ar putea să arate anii 2022-2024 din perspectiva COVID”, a scris medicul pe pagina de socializare. 

Faţă de prima tulpină, mai spune specialistul, Omicron pare un monstru cu multe capete: „Este mult mai agilă. Nu e foarte clar dacă este mai letală, deşi profilul ei genetic sugerează că nu. Ce înseamnă agilitatea Omicron? Înseamnă o răspândire mult mai abruptă, care găseşte mult mai repede populaţia vulnerabilă. De câte ori mai repede? De 10-15, pe calculele actuale. Ce înseamnă asta pentru sănătatea publică, pentru siguranţa oamenilor, pe măsură ce ne îndreptăm spre Sărbătorile de iarnă? Înseamnă că acalmia va dura mai puţin şi predicţia unui nou «val» spre mijlocul lui ianuarie 2022 (cum a fost în 2021) să fie devansată”.

Cu cât devansată: „Estimările la acest moment sunt relative, dar puţinele cazuri descrise arată că şi persoanele triplu vaccinate pot lua Omicron. Nu e la fel de clar dacă cei cu imunitate «hibridă», adică vaccin + trecere prin boală, sunt sau nu protejaţi. Sau dacă imunitatea dobândită după COVID Alpha, Beta, Gamma sau Delta/ Delta+ este suficientă pentru Omicron. Vom afla asta curând. Probabil, săptămâna viitoare, atât OMS, CDC, cât şi companiile producătoare de vaccinuri vor ieşi cu date concludente”. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite