Aproape 800 de femei au murit în România, în ultimii ani, din cauza violenţei domestice. Conform datelor recensământului, ceva mai mult de jumătate din populaţia cu drept de vot a României este formată din femei. Conform tuturor evidenţelor, între 80 şi 90% dintre politicieni sunt bărbaţi. Conform datelor ultimului sondaj INSCOP, violenţa domestică este una dintre cele mai răspândite forme de violenţă din societate pentru combaterea căreia românii cred că statul ar trebui să înăsprească legislaţia din cauză că agresiunile în interiorul familiei nu sunt pedepsite serios în România.

 

În fine, statisticile publicate de Adevărul arată că în perioada 2010- 2012, s-au înregistrat peste 65.000 de cazuri de violenţă conjugală. Marile drame şi marile cifre sunt însă cele nedeclarate şi, deci, neînregistrate.

 

Legislaţia anti-violenţă domestică din România a fost actualizată în 2012 (legea 25/2012) prin instituirea ordinului de protecţie şi chiar a posibilităţii condamnării la închisoare a agresorilor. Dar, ca în multe alte domenii, legea se aplică prost din mai multe motive. Femeile nu sunt informate asupra faptului că există o asemena lege şi nu reclamă. Cele care au auzit de lege nu au încredere în acţiunile autorităţilor. Multe dintre femeile care au auzit de lege şi au încredere în autorităţi sunt dependente economic, nu au adăposturi, surse de venit şi nici şanse de a o lua pe cont propriu.  Consecinţa? Nu reclamă agresiunile. Şi rămân la dispoziţia agresorilor care, la rândul lor, nu ştiu că pot face puşcărie dacă îşi lovesc părinţii, copiii şi mai ales soţiile. Urmarea? Continuă să bată, netulburaţi de nimeni. Poliţia pare că tratează cu condescendenţă fenomenul. Societatea, deşi declară că violenţa în interiorul familiei este o problemă de interes public (51,3%), nu crede de cuviinţă să intervină atunci când ia contact cu fenomenul în proximitatea socială.

 

Ne dăm preocupaţi de politici publice pretenţioase, vorbim mult despre interese strategice, despre autostrăzi, magistrale energetice, unguri, americani, europeni sau ruşi. Dar uităm cu totul de marile drame care se petrec lângă noi. Aproape jumătate dintre români declară că au auzit de la începutul acestui an printre cunoştinţe sau în zona în care locuiesc de situaţii de violenţă în familie.

 

Având la dispoziţie toate aceste date, ridic o întrebare, cred eu, cât se poate de legitimă. De ce mai votaţi, doamnelor? De ce acordaţi credit unei clase politice care nu face decât lucruri marginale pentru ca dumneavoastră, copiii dumneavoastră, semenele dumneavoastră, să nu mai fiţi bătute. Sute de femei moarte, mii de suflete chinuite, zeci de mii de destine maltratate, sute de mii de vieţi distruse sunt moştenirea nepăsării şi a indolenţei autorităţilor, de la politicieni la instituţii publice. Pentru milioanele de victime ale violenţei domestice din ultimii 20 de ani, victime tăcute în imesa lor majoritate, nu a plătit şi nu plăteşte nimeni. Închisorile României sunt pline de tâlhari, mari şi mici. Dar bătăuşii de profesie huzuresc liniştiţi, protejaţi de nepăsare şi bine hrăniţi de femeia sărmană pe care o stâlcesc la fiecare 30 de secunde, conform statisticilor. Pentru că, nu-i aşa, o femeie mai este bătută şi din vina ei, o spun, cruciţi-vă dragi compatrioţi, aproape o treime dintre români.

 

Când ai în faţă asemenea drame confirmate nu există decât două soluţii. Ori statul face puşcării speciale şi le burduşeşte cu bătăuşii de familie, pentru a băga frica în ei, împreună cu politici publice prin care să ofere adăpost şi oportunităţi femeilor pentru a scăpa din infern. Ori femeile ar trebui, pur şi simplu, să nu mai voteze! O grevă electorală a femeilor ca formă de protest şi sancţiune împotriva nepăsării politicienilor şi autorităţilor ar zgudui sistemul democratic. Poate  pentru cea mai nobilă cauză dintre toate.