De la „mahalaua ineptă“ la „viermii care merită stârpiţi“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă marea majoritate a românilor se poartă în complet dezacord cu ideologia sau cu programul pe care politicienii sau activiştii „civişti“ l-au prevăzut pentru ei, eu zic că trebuie să-i iertăm.

Păcatul“ lor este ignoranţa. Însă expresiile folosite în sens larg pentru a numi această masă obscură a populaţiei ţării sunt un pic derutante. Aceşti oameni au fost numiţi, în funcţie de guvernare sau de gruparea politică care aspiră la guvernare, „mahala ineptă“; „ştirbi“; „proşti“ „pupători de oase“; „viermi“; „suboameni“ care merită stârpiţi.

Să spui despre majoritatea cetăţenilor dintr-o ţară că sunt needucaţi (pentru că nu îţi urmează ideologia ta sau programul tău) este aşa cum ai spune despre un eschimos sau despre un vânător inuit că încă nu a obţinut diploma universitară. A obţinut multe alte lucruri. Şi astfel, sincer vorbind, nu există oameni needucaţi.

Aceşti oameni „de rând“ ar putea să se sustragă examinărilor triviale (presupunând că mulţi dintre ei nu ar avea diplome universitare), dar nu şi examinărilor înfricoşătoare ale existenţei. Dependenţa copilăriei, bucuria de a avea grijă de animale, iubirea unei femei şi frica de moarte – acestea sunt mai înspăimântătoare şi mai imuabile decât toate formele imaginabile de cultivare a minţii.

Este inutil să te plângi că şcolile şi facultăţile sunt triviale – şi că oamenii nu au înaltele vederi progresiste pe care ţi le inspiră aceste forme de învăţământ. Niciodată o facultate nu-i va învăţa pe tineri lucrurile importante. Omul le va învăţa, bine sau greşit, şi le va învăţa pe toate pe cont propriu. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite