De ce a început atât de modest vaccinarea în cabinetele medicilor de familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Neîncrederea din mediul rural în vaccinurile anti-COVID, problemele de distribuţie a serurilor către cabinete şi lipsa fondurilor pentru a asigura plata personalului medical se numără printre principalele provocări pe care le întâmpină medicii de familie implicaţi în campania de vaccinare.

Dr. Gindrovel Dumitra, preşedintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie, a explicat de ce doar câteva zeci de persoane au ales să se vaccineze în cabinetele medicilor de familie.

Multe dintre cele peste 3.000 de cabinete ale medicilor de familie care au început să administreze serul Johnson&Johnson sunt în mediul rural, acolo unde oamenii sunt sceptici cu privire la toate vaccinurile anti-COVID, a explicat medicul Gindrovel Dumitra.

„Problema în mediul rural o constituie acceptarea vaccinării de orice tip, nu numai cu Johnson&Johnson, ci şi cu Pfizer, deci, practic, avem o muncă foarte grea cu fiecare pacient astfel încât să le explicăm beneficiile vaccinării, iar rata de accepare în acest moment este destul de redusă. Cu insistenţe, eu sunt convins că vom reuşi să vaccinăm un număr cât mai mare de persoane. (Marţi- n.r.) au fost administrate 45 de doze (...). Sigur că ne-am fi dorit să fie o intrare în forţă a cabinetelor medicilor de familie, dar din păcate acest lucru nu a fost posibil şi din cauza tulburărilor în aprovizionare (...) mai ales în Bucureşti. Există destul de multe probleme şi la nivel naţional cu distribuirea vaccinurilor” a declarat medicul la Digi24.

Serul Johnson&Johnson: reacţii adverse de 1 caz la 700.000 de vaccinări

Cu privire la serul administrat de medicii de familie, Johnson&Johnson, dr. Gindrovel Dumitra spune că este un vaccin sigur şi eficace. „Vaccinul e administrat în SUA la valori destul de ridicate. (...) Reacţiile adverse în SUA: 8 cazuri la 6 milioane de administrări, ceea ce înseamnă 1 caz la 700.000 de administrări. Are un profil de siguranţă foarte bun”, a mai declarat medicul.

Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Andrei Baciu a anunţat că peste 3.000 de medici de familie vor administra vaccinuri anti-COVID de la Johnson&Johnson în cabinetele lor, începând din data de 4 mai. Cu toate acestea, în prima zi, medicii de familie au vaccinat efectiv numai 45 de persoane. 

În Bucureşti există cel mai mare număr de medici de familie care au anunţat că vor administra serul Johnson&Johnson, anume 225. Pe următoarele locuri se află judeţele Iaşi (191), Bistriţa-Năsăud (112), Olt (112), Maramureş (109) şi Neamţ (107). În fiecare dintre celelalte judeţe sunt sub 100 de astfel de cabinete.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite