Să fie europarlamentarele? Să fie oboseala, deznădejdea sau să fie indiferenţa tipic românească? Eu aş miza pe ultima. Într-o ţară în care atitudinea generală este dată de întrebarea „da’ mie ce-mi iese?“, o autostradă în Moldova este prea impersonală, chiar şi pentru moldoveni.

Acum 2 ani, în punctul maxim al protestului faţă de OUG 13, 250.000 de suflete au ieşit în Piaţa Victoriei - puţin peste 10% din populaţia Bucureştiul şi vreo 7-8% dacă includem şi zona metropolitană. Acum, nu aveam speranţă la milioane de oameni ieşiţi în stradă aşa cum se iluziona domnul Ştefan Mandachi, dar nici la cîteva mii aşa cum a fost în realitate. Mă aşteptam la cîteva zeci de mii de oameni care să se ralieze protestului. Şi totuşi, nu s-a întîmplat.

Mai în glumă, mai în serios, o autostradă chiar este impersonală pentru cetăţeanul de rînd. Deşi îi înţelege necesitatea, nu-i aduce un beneficiu direct perceput (exceptînd timpul salvat). Dar! Dar, Moldova este un fief al PSD-ului, unde oamenii sunt aproape „cauterizaţi“ de „cancerul“ implicării civice. Aşadar, fără revoluţii aici. Ţeara Rumânească ca Ţeara Rumânească... să fim serioşi! Pe principiul moldovenii să zică mersi că încă nu-i dăm în judecată că-şi spun români. Aşadar, fără revoluţii şi în Ţeara Rumânească. Ardealul... aici e baza, nu? Păi... regăţenii să zică mersi că ardelenii încă nu şi-au declarat independenţa - Clujul ar fi o capitală frumoasă, nu ca lighioana aia de Bucureşti. Aşadar, fără revoluţii şi în Ardeal.

Nu suntem un popor de revoluţionari. Nici nu cred că vom fi vreodată. Dar ar cam trebui să stăm strîmb şi să judecăm drept. Îmi scot pălăria pentru domnul Ştefan Mandachi şi pentru tot ce a făcut! De-a dreptul admirabil!

Totuşi, ar trebui să ne înfrînăm ambiţiile revoluţionare, să începem să ne asumăm tactica paşilor mărunţi şi să facem follow up. Ar trebui să lăsăm la o parte vanitatea (de genul: vai! moldoveanul ăsta ne învaţă pe noi?!), ar trebui să înţelegem pragmatismul vremurilor, anume că o autostradă în Moldova este imperativă! Ar trebui să înţelegem că implicarea civică este un proces constant, care deşi a început cu Piaţa Victoriei, nu trebuie să se sfîrşească, cu ea.

Sper din suflet ca domnul Mandachi să facă un follow up la demersul său, cum sper din suflet ca atunci cînd o veni momentul, noi, ca societate, să fim pregătiţi.

P.S.: Iniţiativa #şîeu i-a speriat destul de rău pe Dragnea&Co, din moment ce au fost nevoiţi să iasă cu acele declaraţii jalnice şi să joace acel teatru ieftin. Nu pot să nu mă gîndesc ce s-ar fi întîmplat dacă protestul chiar avea ceva forţă...

P.P.S.: Mi-este din ce în ce mai clar că implicarea civică începe odată cu curăţenia din faţa blocului şi cu măturatul frunzelor din faţa scării. O să revin cu un articol pe tema asta.

Cu peniţa în slujba domniilor voastre,
Răzvan Ruelle
Chapeau!