Nimic care să ne amintească de măreţia anului 1918,  când adevăraţi conducători de ţară şi de popor s-au întâlnit cu momentul istoric prielnic, în care şi-au arătat măreţia pe veci şi ne-au dat nouă, românilor, un destin. 

Acei români curajoşi au privit în viitor şi, prin idealurile şi visurile lor, au trăit şi pentru noi – copiii şi nepoţii lor. Pe noi, în 2018, nu pare să ne intereseze nici trecutul şi cu atât mai puţin viitorul. 

Suntem ancoraţi într-un prezent meschin, captivi ai unei guvernări dezastruoase pe care singuri ne-am ales-o şi la cheremul unor politicieni obtuzi, care sunt în stare să distrugă totul în urmă doar ca să le fie lor bine.

Oare mai ştim ce-şi doreau înaintaşii noştri? Oare ne mai pasă, după 100 de ani, de speranţa lor ca România să-şi ocupe locul mult dorit în concertul ţărilor lumii occidentale? Este clar că nu e loc de comparaţie cu “pesedeii” de astăzi, care nu văd mai departe de un pumn de euro.

Aceşti indivizi n-au făcut nimic, niciodată, folositor pentru semenii sau comunitatea lor. Se fălesc că sunt reprezentanţii noştri “aleşi”, însă nu sunt reprezentativi pentru comunităţile lor. Mai reprezentativi sunt vecinul meu constructor, vecina mea inginer, vecinul meu programator sau vecina mea doctoriţă.  

Aceşti “reprezentanţi” politici sunt într-un război civil. Şi nu cu “statul paralel” (pe care tot ei îl reprezintă), ci cu cetăţenii (mai ales cu aceia plătitori de impozite sau aceia din diaspora) şi cu Justiţia – singurul  din cei “şapte magnifici” care (încă) ne mai apără şi pe care nu se vor lăsa până nu o vor îngenunchea complet.

Sunt însă în război şi cu Uniunea Europeană, cu o lună înainte de preluarea Preşedinţiei Consiliului UE. Fără Europa, faţă de care “reprezentanţii” noştri cer independenţa,  România n-ar fi România, cel mult ar fi Ţara Românească.   

Fără Europa, independenţa ţării noastre ar fi “garantată” ca în trecut de Rusia, marele “urs” de la răsărit, cu botul larg deschis de la Petru cel Mare încoace şi cu “beneficiile” pe care un asemenea tutelaj ni l-ar aduce.

Fără Europa, am împărtăşi şi noi soarta vecinilor noştri din Republica Moldova, Ucraina sau Balcanii de Vest – ţări care nu au fost încă primite în UE şi care o duc mai rău decât noi (dacă ne putem imagina asta).

Iar cronica de război ne arată zilnic lovituri de stat, privilegii şi imunităţi, ordonanţe la miez de noapte, conturi ascunse şi acţiuni la purtător.

Azi însă, România lor e tot mai mică. Nu numai pentru că se nasc tot mai puţini copii, ci pentru că mai ales pleacă mulţi români în străinătate – dintre cei mai buni mai şi mai utili, “creierele”. 

Pleacă pentru că îi alungă cu proasta lor guvernare, furt şi corupţie, minciuni, promisiuni amăgitoare şi populism aiuritor. Iar mai nou, vor să îi lege de glie cu forţa.

Aceasta este bezna minţii, negura lipsei de speranţă. “Somnul naţiunii naşte monştri”. 

Şi stau şi “mă-ntreb, cât pot dormi românii noştri ca să se nască toţi în ţara mea”.   

Nu este însă totul pierdut. Oamenii cinstiţi şi frumoşi din această ţară sunt încă mai numeroşi decât clica acestor farsori şi incompetenţi. Dacă oamenii de bună credinţa vor ieşi în număr mare la vot sau vor intră în politică, alta va fi situaţia ţării noastre. 

Iar în 2118, copiii şi nepoţii noştri vor putea celebra un “Centenar” care să merite cu adevărat să fie sărbătorit.

Suntem mai mulţi decât ei. De 1 decembrie, treziţi-vă românilor!

Trezeşte-te naţiune!