Dincolo de faptul că a face un copil în perioada aceasta de criză, când ai deasupra capului sabia disponibilizărilor sau a tăierilor salariale, e o aventură destul de riscantă, să vedem ce presupune această datorie sfântă. Informaţiile pe care le am sunt la zi, pentru că tocmai mi s-a născut un copil.

Datoria pe care-o ai faţă de patrie înseamnă ca, deşi îţi plăteşti toate dările către stat, inclusiv CAS, să fii pus să cumperi tot pentru maternitate - de la banala vată, până la medicamentele pentru perfuzii. Din când în când, tatăl primeşte telefoane că mai e nevoie de câte ceva şi trebuie să dea fuga la farmacie. Te întrebi ce s-ar întâmpla dacă femeia internată nu ar avea un bărbat care să alimenteze sistemul şi ţi se dă răspunsul imediat. În sala de terapie intensivă, lângă patul soţiei, o femeie adusă recent de pe masa de operaţie geme şi cere cu glas stins apă. O asistentă o aude, se răţoieşte la ea să nu mai geamă şi o întreabă dacă i-a adus soţul apă plată. Află de la celelalte paciente că soţul abia fusese informat că i-a născut soţia, aşa că-i zice răstit: „Când ţi-o aduce soţul, vei avea şi apă!“.

Desigur, datoria pe care-o ai faţă de patrie este compusă şi din micile datorii pe care le ai faţă de infirmiere, faţă de asistentele care se schimbă de la o tură la alta, faţă de asistenta şefă, faţă de medicul neonatolog, faţă de anestezist şi faţă de ginecologul care a făcut cezariana. O datorie pentru care trebuie să faci credit, pentru că presupune, adunate, câteva mii bune de lei.

Toate acestea, punând în paranteză desigur cheltuielile pe care le faci oricum cu un nou-născut: pătuţ, căruţ, hăinuţe, pamperşi, lapte, biberoane, medicamente etc. Nu trebuie uitat nici medicul pediatru, pe care-l vei aduce acasă (şi-l vei plăti în consecinţă), că doar nu rişti să-ţi duci copilul de numai o săptămână-două la policlinică, să intre în contact cu toţi bolnavii care aşteaptă pe holuri...

Apoi, datoria faţă de patrie presupune nenumărate drumuri şi timp pierdut pe la ghişeele feluritelor instituţii ale aceleiaşi patrii. Dosar depus la primăria din sectorul în care se află maternitatea, coadă pentru ridicarea certificatului de naştere, dosar cu şină plin de acte şi copiile lor depus la Protecţia Copilului, pentru alocaţie, drumuri periodice la medicul de familie pentru obţinerea foilor pentru concediul de maternitate şi apoi alte drumuri cu ele la angajator. Asta, în primele 120 de zile. Pentru restul concediului de creştere a copilului, statul ţi-a rezervat, în neţărmurita lui grijă, o încercare care să te călească şi mai mult: va trebui să depui la primăria de care aparţii dosarul dosarelor, compus din acte obţinute de la administraţia financiară, oficiul de pensii şi alte instituţii drăguţe. Dosarul astfel depus va fi soluţionat în câteva luni, vreme în care mama şi copilul vor trăi din ce au strâns pănă atunci.

Acestea ar fi doar câteva lucruri, de început, pe care le presupune datoria cetăţenilor de a face copii. Cât despre datoria politicienilor care vorbesc de datorie...