Darul otrăvit

Sîntem în luna în care ne-am obişnuit să ne bucurăm sufletul oferind şi primind cadouri, dar cele ce urmează, cred că sînt valabile în oricare zi a anului şi în orice moment al vieţii. Cei cu inima bună se bucură oricînd pot oferi un cadou sau pot să facă o surpriză plăcută celor pe care-i iubesc.

Cum se poate transforma însă un cadou, oferit din inimă, într-un cadou otrăvit?!  Simplu. Oferi cadoul fără „instrucţiuni de folosire“. Nu vorbesc de cele tehnice, cunoscute de cele mai multe ori foarte bine de „beneficiarul“ cadoului. E vorba despre instrucţiunile morale, educaţionale şi nu în cele din urmă, legale.

Există, din păcate, părinţi care au „intervenit unde trebuia“, pentru ca fiul sau fiica să obţină mai uşor permisul de conducere. Apoi, aceiaşi părinţi s-au bucurat ipocrit de „reuşita“ odraslei. I-am văzut însă pe unii dintre ei, împietriţi şi devastaţi de imaginea bolidului distrus transformat într-un ciudat sicriu pentru copilul iubit. Mai există şi varianta, aproape la fel de tragică, în care copilul care a primit în mod nemeritat permisul de conducere, se transformă într-o secundă dintr-un cetăţean corect cu un viitor promiţător, într-un infractor care-şi încarcă pe veci conştiinţa cu vieţile unor nevinovaţi.

Exemplul de mai sus se potriveşte şi în alte situaţii: cărui părinte nu i-au dat lacrimile văzînd bucuria şi satisfacţia din ochii copilului atunci cînd acesta a desfacut cutia frumos ambalată ce conţinea cadoul mult-dorit, laptop-ul, tableta sau smartphone-ul de ultimă generaţie?

Tot lacrimi am văzut în ochii unora dintre aceşti părinţi atunci cînd şi-au văzut copilul în boxa acuzaţilor, învinuit fiind că a comis „infracţiuni informatice“. Acelaşi fel de lacrimi amare, de deznădejde, regret şi neputinţă am remarcat în ochii celor care şi-au văzut copiii mutilaţi psihic şi fizic de monştri care i-au batjocorit stîlcindu-le copilăria, tinereţea şi destinul. Monştri întîlniţi în spaţiul virtual al Internetului.

Desigur, nu toţi tinerii utilizatori de computere, se vor înregimenta într-una din cele două „tabere“, mai sus menţionate. Nu. Din fericire marea majoritate a acestor utilizatori minori rămîn în tabăra celor corecţi. Această mare majoritate se rezumă la a folosi omniprezentul accesoriu luat în discuţie, strict în scopul pentru care el a fost iniţial creat si ulterior perfecţionat: informare şi înlesnirea comunicării. Mulţi sînt instigaţi de colegii mai „isteţi“, mai „şmecheri“ să încerce, exact ca în cazul drogurilor, să vadă şi ei cum e un altfel de „navigare“. Şi chiar dacă sînt curioşi, tentaţi, dornici de nou şi senzaţii tari, se abţin. Şi rămîn corecţi. Spre  satisfacţia părinţilor şi dascălilor care constată că eforturile lor nu au fost în zadar. Este de notorietate faptul că, olimpicii şi specialiştii în IT români uimesc mapamondul. Chiar de la vîrste foarte mici.

Cum la fel de mult uimesc, acelaşi mapamond şi autorii de infracţiuni informatice, autori care din păcate, sînt tot nişte români. Nu e cazul să ne mîndrim, dar nu putem să nu constatăm că ne situăm, ca naţie şi în „elita“ infractorilor din domeniul informatic, de la aceleaşi vîrste foarte mici.

Dar, din păcate, nu numai ca autori de infracţiuni informatice sîntem în această elită, ci şi ca victime ale aceluiaşi spaţiu virtual nesupravegheat parcă de nimeni. Spaţiu bîntuit de indivizi cu aspect uman, dar cu gîndire de monstru. Aceştia, după părerea mea, sînt nişte defecţi psihic la fel de periculoşi precum criminalii. Doar că aceştia ucid sufletul, candoarea, curăţenia sufletească, spiritul şi visele unor copii lăsîndu-i în viaţă, dar cu trupul pîngărit. Pedepsele pentru ei ar trebui să fie aidoma celor pentru crimă.

Monştrii despre care vorbesc folosesc multiple metode pentru a-şi atinge mîrşavele scopuri. Din păcate Internetul le oferă un paravan din spatele căruia pregătesc şi comit atrocităţi de neimaginat pentru un om cu mintea întreagă: fotografierea şi/sau filmarea unor minori în ipostaze sexy şi/sau pornografice, „managerierea“ unor grupuri de minori, fete şi/sau băieţi care se prostituează de cele mai multe ori contra unor sume infime sau cadouri insignifiante, stocarea unor astfel de materiale in sisteme informatice şi apoi transmiterea acestora pe Internet, către cei din anturaj. Şi astfel fac bani. Murdari, dar mulţi. Foarte mulţi bani!

Principalele porţi de acces către potenţialele victime, şi am numit aici în special minorii prea puţin supravegheaţi şi total nepregătiţi pentru întîlniri cu astfel de indivizi fără scrupule, o reprezintă reţelele sociale. Reţele care de multe ori declanşează parcă un fel de exchibiţionism la tinerii dornici de socializare informatică.

Nu vreau să intru în amănunte privind metodele de racolare a tinerilor explicînd ce înseamnă „Sextortion“, „Grooming“, „Turismul sexual-secţiunea minori“ şi nici metodele prin care aceşti criminali îşi acund adevărata identitate, referindu-mă aici la „TOR“ sau „Freenet“, despre care s-au scris şi se ştiu multe. Nu voi insisista nici asupra instalării unor aplicaţii de filtrare a accesului pe anumite site-uri sau la utilizarea fişierelor de control tip „History“, pe computerele copiilor.

Ce ar trebui să facă părinţii sau cei care-i supraveghează pe copiii cu acces la Internet? Teoretic ar fi suficient să urmeze sfaturile pe care poliţia nu mai pridideşte să le ofere. Sfaturi extrem de utile şi concrete.

Altceva îmi doresc şi sînt convins că şi cei înzestraţi cu suficientă răbdare să ajungă pînă aici cu cititul au acelaşi aşteptări.

Indiferent de nivelul de mediatizare, în scop preventiv, al metodelor şi efectelor racolărilor care-i vizează pe adolescenţii creduli ajunşi de cele mai multe ori victime reale, principala metodă de salvare a acestor suflete naive sau rebele rămîne cea clasică: discuţia cu cei în cauză.

Aici intervin talentul pedagogic, tactul, diplomaţia şi orice alte abilităţi care îl pot convinge pe copil că-i vrei binele şi că intruziunea, percepută deseori ca fiind agresivă, în intimitatea lui informatică nu înseamnă că-l spionezi, că-i jigneşti gradul de maturizare şi capacitatea de a discerne ce e bine şi ce e rău. Dacă nu înţelege corect ceea ce vrem de fapt, se va îndepărta de cel care-i vrea binele şi se va închide în sine. Pentru că se va simţi nedreptăţit şi jignit de felul în care este tratat. Trebuie să-i devenim PRIETEN.

Nu trebuie să uităm că navigarea pe Internet, jocurile online, socializarea excesivă în spaţiul virtual pot da un soi de dependenţă similară cu cea dată de droguri. Iar dependenţă este foarte greu de tratat. Dar nu imposibil.

Nu faceţi din darurile voastre, un cadou care să vă otrăvească viaţa. Pe a voastră şi pe a celor dragi vouă.

Fiţi prietenii copiilor voştri, nu doar părinţii lor!