Dan Marin, tatăl Andreei Marin Bănică: Amintiri din copilăria zânei surprizelor

Dan Marin, tatăl Andreei Marin Bănică: Amintiri din copilăria zânei surprizelor

Dan Marin, la sediul firmei sale din Roman

Dan Marin vorbeşte în premieră despre primii ani ai Andreei Marin, când viitoarea vedetă s-a remarcat ca lider al găştii de copii din faţa blocului.

Ştiri pe aceeaşi temă

La 65 de ani, Dan Marin spune despre el că este un om împlinit. A trecut prin trei căsnicii, are două fete aşezate la casa lor, a construit zeci de mii de apartamente în Roman, iar acum îşi împarte timpul între fiul de 17 ani, cei doi nepoţi şi firma pe care o conduce. Aşezat confortabil în biroul său de la Roman, tatăl zânei surprizelor îşi aminteşte zâmbind despre copilăria plină de şotii a Andreei şi Cristinei, fetele inginerului din prima căsătorie.

Citiţi şi:

Andreea Marin: "Da, mi-a trecut prin cap să mă sinucid"

Andreea Marin, complimentată  de Traian Băsescu

Dan Marin s-a căsătorit la vârsta de 27 de ani. După trei ani venindu-i pe lume primul copil: Andreea, care are acum 37 de ani. După şase ani a urmat Cristina. Spune despre Andreea că era isteaţă de mică, foarte perspicace, cu aplecare spre ştiinţele exacte, fiind de altfel absolventă a Facultăţii de Informatică din Iaşi. Era perseverentă, încăpăţânată, ordonată şi tenace, fapt care a ajutat-o mult în viaţă, după cum spune tatăl.

„Fetele se băteau în fiecare dimineaţă"

„De mică am avut grijă s-o trimitem pe mai multe direcţii. I-am cumpărat pian, pentru a-i face o educaţie, a participat la concursuri de dans, a ajuns în finala pe ţară cu handbalul, a fost în formaţia de teatru a liceului. Cânta perfect la pian. Soţia, Violeta, a trecut-o prin toate caznele, cu Bach, cu chestii d'astea. Şi nepoată-mii îi place. Oricum, preferă pianul mamei, decât chitara lu' tăticu'. Când era mică, Andreea se juca şi cu păpuşile, dar, în primul rând, era un lider. Dintr-o gaşcă de circa 29 de copii, fete şi băieţi, care se jucau în scara blocului, ea era şefa. Nimeni nu mişca. Îi coordona, îi punea la joacă şi la felurite activităţi. Soră-sa, Cristina, era mai timidă şi-o cam freca Andreea, spre disperarea femeii pe care o aveam în casă pe post de bonă şi menajeră. În fiecare zi primeam reclamaţii de la tanti Nuţa că dimineaţa fetele se băteau şi se scărmănau până oboseau", zâmbeşte tatăl.

„Şi iar a luat-o pe coajă Andreea"

Cele două surori, Cristina şi Andreea

Spiritul de lider şi îndrăzneala au băgat-o şi în încurcături pe micuţa Andreea. Odată a plecat singură spre bunici şi s-a rătăcit. Fără Patrocle, dar cu păpuşa favorită în mână, aceasta o pornise voiniceşte, ca Lizuca lui Sadoveanu, spre casa bătrânilor.

„Pe vremea aceea construiam blocul unui hotel şi făceam o pernă de argilă la minus şase-şapte metri faţă de sol. La un moment dat, secretara mea a primit un telefon de la dulgherii care lucrau acolo, cum că o fetiţă cu o păpuşă în mână e într-o groapă. Andreea mea, jucându-se în faţa blocului, a luat-o cătinel-cătinel la pas, până a ajuns în acea groapă. I-a fost, domnule, dor să mănânce la bunica ei un ou în coajă, un ou moale! Ea ştia drumul, că doar mersese de atâtea ori cu noi, dar s-a încurcat în gropile alea, în fundaţie. Băieţii nu ştiau că e chiar fiică-mea. A luat-o de mână un dulgher şi copila l-a îndrumat spre bunici. Vă daţi seama ce «surpriză-surpriză» a avut omul, când a aflat că e fata şefului! A dat telefon repede, să mă liniştească. A fost simpatică treaba, dar bineînţeles că Andreea şi-a luat papara de la mămica ei. Dar ce, credeţi că s-a potolit? Peste trei-patru zile a plecat iar. Au prins-o în curtea unei biserici. De data asta a adus-o mamă-sii femeia din casă. Şi iar a luat-o pe coajă Andreea!", râde acum tatăl zânei.

O bancnotă pentru două surori

La rândul său bunic, când e vorba de nepoţii săi, Dan Marin e numai zâmbet. E mândru, nevoie mare!

„Sunt bunic şi de la Andreea, şi de la Cristina. Ba, de la Cristina voi mai fi încă o dată, în august, pentru că va avea o fetiţă. Cristina are acum un băieţel mai mic cu şase luni decât Violeta, fetiţa Andreei. Sunt simpatici foc amândoi şi se iubesc extraordinar. Stau aproape unii de alţii şi când se întâlnesc încep să se pupe. Nu pot avea o simpatie mai mare pentru unul faţă de celălalt. Sau dacă am, trebuie să mi-o reprim. Întotdeauna am fost foarte drept. M-am chinuit să fiu drept. Dau un exemplu. Mi-aduc aminte de vremea când era suta de lei a lui Ceauşescu. Fetele aveau în camera lor câte un birou. Mă duceam şi puneam pe biroul uneia sau alteia câte o sută de lei, când nu aveam două hârtii de cincizeci de lei. Le spuneam: vă pun o sută, că n-am schimbat, ori pe biroul uneia, ori pe biroul celeilalte, dar să ştiţi că e împărţită în două. Şi niciuna nu şi-o însuşea, fără să spună şi celeilalte că are şi ea parte. Niciodată n-am făcut diferenţa. Dacă acum cumpăr pentru nepoţi, cumpăr de valoare egală, însă ceva specific de fată sau băiat. La două luni sau la diverse sărbători, tot mă duc la Bucureşti să-mi văd nepoţii!", se umflă în pene bunicul.

Primul soţ al Andreei

Fotografii de pe biroul lui Dan Marin cu cei trei copii: Andreea, Cristina şi Ionuţ Foto: Dan Luca



În spiritul dreptăţii de care vorbea, fostul socru mic din prima căsnicie a Andreei Marin Bănică pare să-şi fi apreciat ginerele de atunci.

„Nu ştiu dacă a fost bine sau nu că fata mea s-a măritat cam devreme. A fost opţiunea ei şi am respectat-o. Cristi chiar a fost un băiat bun. Dar, asta-i viaţa! Băiatul ăla, de joia şi până duminică dimineaţa, până termina Andreea treaba, era cu ea la spectacol. Era foarte greu. Adică weekend-uri pierdute, tinereţe moartă. Dacă nu ai aceeaşi meserie ca ea, este greu s-o înţelegi. Eu n-aş înţelege", spune Dan Marin. Bărbatul se bucură că acum fetele lui au soţi care le împart meseria. Mai urmează mezinul să se aşeze la casa lui.

„Fata cealaltă, Cristina, este patroană de restaurant împreună cu Robert, bărbatu-său. Băiatul meu, Ionuţ, este extraordinar de frumos, mai înalt decât mine, cam la 1,86 metri. Are 17 ani împliniţi, este în clasa a XI-a şi locuieşte în Roman cu mamă-sa. La divorţ, le-am lăsat lor casa", mai spune Dan Marin.

Capitolul „Răduleasca"

Andreea, alături de frăţiorul ei vitreg, Ionuţ

Deşi s-a tot vorbit de rivalitatea şi râca dintre Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu, tatăl zânei surprizelor o apreciază şi pe aceasta din urmă. Ba chiar afirmă că cele două sunt prietene şi se respectă reciproc:

„Noi am avut fete bune în judeţ, pe Andreea şi pe Răduleasca. Practic, ele două au fost cele mai bune. Aşa cum se ştie, televiziunile fac acum emisiuni de o calitate îndoielnică, cu bani puţini, aducând în platou tot felul de fufe dezbrăcate al căror rost este să bârfească. E, cum să vrea Andreea sau Răduleasca să aibă rol de bârfitoare sau de moderatoare de bârfitoare în emisiuni? Ăsta este motivul pentru care nu mai apar pe micul ecran. I s-au propus şi ei, şi Răduleascăi astfel de emisiuni. Dar nu fac ele aşa ceva! Andreea le-a transmis că nu poate lăsa mai jos ştacheta decât «Surprize», că vrea să urce, nu să fie trasă în jos prin formate neserioase." 

"Nu ştiu dacă a fost bine sau nu că fata mea s-a măritat cam devreme. A fost opţiunea ei şi am respectat-o. Cristi chiar a fost un băiat bun. Dar, asta-i viaţa!"
Dan Marin
tatăl Andreei Marin Bănică

„Le-am demolat casa bunicilor"

Cum în presa de scandal s-a speculat ideea că Andreea Marin trimitea frecvent bani bunicului pentru a-l ajuta, tatăl ţine să pună lucrurile la punct.

„Întâi, bunicii Andreei au avut gospodărie. Era o casă dichisită, cu curte, cu păsări, cu pomi fructiferi. Şi aşa a fost păcatul ca fiul lor, adică eu, să le dărâme casa şi să construiască un bloc pe casa lor. Aşa e viaţa! Dar Andreea a prins şi casa, şi când s-au mutat la bloc. N-a locuit niciodată permanent la ei. O mai duceam la sfârşit de săptămână. Când mai plecam şi noi sâmbăta din oraş şi n-aveam chef să le luăm pe fete, le paraşutam la bunici. Atunci, bunicul îi spunea poveşti până adormea el sau ea, o gâdila la picioare, o drăgălăşea... De, ca bunicii! Dar nu este adevărat că-i trimitea bani, nu i-a trimis niciodată. Şi nu pentru că ar fi fost zgârcită, ci fiindcă tata era un om aşezat, fără lipsuri materiale, eu îl ajutam foarte mult, n-a fost nevoie şi s-ar fi supărat", spune

Moartea primei soţii, subiect tabu

Singurul subiect despre care Dan Marin nu este dispus să vorbească este moartea primei sale soţii, mama Andreei şi a Cristinei. Vedeta a povestit însă pentru diferite publicaţii accidentul în care femeia şi-a pierdut viaţa. Andreea avea doar 9 ani. Un autobuz a intrat în Dacia condusă de tatăl său. Violeta Marin a sărit peste fete pentru a le proteja şi a fost lovită din plin. A murit în drum spre spital, în braţele fiicei sale mai mari. Andreea şi-a botezat fetiţa Violeta.

Ar fi vrut ca Andreea să fie ingineră, ca el

Andreea Marin, la un an

Dan Marin povesteşte cum şi-a ajutat fiica la început de drum, când destinul a dus-o spre TV Iaşi şi mai apoi spre Televiziunea Naţională. „Înainte de '90, eu o dirijam pe Andreea spre ştiinţele exacte. Aş fi vrut să fie ingineră, fiindcă era cu matematica. După '90, au apărut alte oportunităţi şi tinerii au deschis ochii, cum se spune. Cu ajutorul familiei a participat la primul concurs de miss ţinut în Roman: «Miss Boboc»", îşi aminteşte Dan Marin.

Cum l-a convins pe Cristian Ţopescu

A trecut prin zece probe, a trecut prin emoţii. „A câştigat. Ei, chestia asta a fost pentru ea o mare piatră de încercare, plus că şi-a descoperit pasiunea. A ajuns la concursul de prezentator la TVR Iaşi. Faptul că a fost remarcată şi aleasă a constituit punctul de referinţă de la care a plecat totul. Cât a fost acolo cu «Ţara lui Piticot» am sponsorizat la greu, că nu aveau ăia bani. Trebuia să-i cumpăr premii, să-i dau bani să cumpere jucării pentru copiii pe care-i premia în emisiune. Dar nu mi-a părut rău, pentru că efectiv era antrenantă emisiunea. Îi cumpărasem un apartament în Iaşi şi primea scrisori cu coşul. De la copii, domnule! Era emoţionant! Asta a stârnit în ea pasiunea pentru televiziune.

La un moment dat a venit la mine şi mi-a spus: «Tăticule, eu mă duc la Bucureşti, să văd ce pot să fac!» Şi s-a dus la Cristian Ţopescu. Ţopescu era în timpul ăla, parcă, pe un post de director adjunct. Cum era mai înfiptă, i-a spus: «Domnule Ţopescu, eu îmi doresc să fac televiziune şi să fiu prezentatoare!»" A rămas praf omu' când a văzut atâta îndrăzneală, a pus-o la probe şi-a reţinut-o la ştiri. Mai târziu a intrat în divertisment, când a venit Lazarov, şi-a chemat-o pentru «Surprize, surprize»".

Andreea Marin

-S-a născut la data de 22 decembrie 1974, la Roman, judeţul Neamţ
-A urmat cursurile Facultăţii de Informatică „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi
-În 1993, la vârsta de 19 ani, şi-a început cariera în televiziune, la TVR Iaşi.
-A fost maestru de ceremonii pentru diverse evenimente, printre care Eurovision, Festivalul Mamaia şi Cerbul de Aur
-Moderator şi director de program al emisiunii „Surprize, Surprize" timp de nouă ani, la TVR.
-A câştigat trofeul Cea mai iubită vedetă feminină de televiziune şi a fost doi ani la rând desemnată de revista FHM „Cea mai sexy româncă".
-În 1995 s-a căsătorit, pentru prima oară, cu omul de afaceri Cristian Gheorghiţă. Au divorţat în 2000.
-În 2006 s-a recăsătorit. Şi-a unit destinele cu Ştefan Bănică Junior.
-În 2007 a născut o fetiţă, pe care a botezat-o Violeta, ca pe mama sa.

A construit blocuri comuniste

Dan Marin spune că îşi iubeşte copiii în mod egal  Foto: Dan Luca

Dan Marin a contribuit decisiv la modernizarea oraşului Roman. Cu toate astea, ca o ironie a sorţii, cel care a construit aici mii de apartamente a fost obligat de sistem să dărâme casa părinţilor săi. După moartea primei soţii, tată a două fiice, Dan Marin s-a recăsătorit. Mariajul nu a durat, iar bărbatul, care între timp devenise tată pentru a treia oară, s-a mutat la Iaşi. Aici s-a căsătorit din nou, dar îşi vizitează des fiul care a rămas la Roman. 

-Dan Marin a făcut şcoala primară şi liceul în Roman. Îndrumat de tatăl său, s-a îndreptat spre meseria de constructor. A absolvit Facultatea de Construcţii în 1962 şi a început să profeseze din 1968, la 21 de ani, pe un şantier din oraşul natal.

-În 1969 a fost numit şef de lot. A primit ca sarcină ridicarea Fabricii de Nutreţuri Combinate  şi a uimit printr-un procedeu nou de turnare cu glisare a betoanelor, care, spre surprinderea tuturor, se înălţau cu doi metri în fiecare zi.

-În 1972 a ridicat primul bloc. „Când am venit la conducerea şantierului, oraşul avea 3.000 de apartamente, iar în '90 erau construite peste 32.000 de apartamente. Este mare lucru să ai norocul să te naşti şi mai târziu să faci o meserie, pentru cei din mijlocul cărora ai făcut ochi. Meseria noastră şi-a agricultorilor este singura meserie din lume care schimbă faţa pământului. Este o mare mândrie să mă duc pe stradă, s-o iau de la un capăt pe jos, cu mâinile în buzunare, pentru că ştiu istoria fiecărui bloc, fiecărei clădiri, fiecărui spital, fiecărei case de cultură. Am scris istoria a tot ce este construit modern aici", povesteşte Dan Marin mândru.

-După Revoluţie şi-a deschis o firmă şi a continuat să construiască. „La o vreme, m-am gândit că e cazul să termin cu eroismele, mă cam îmbolnăvisem, şi-am zis să fac ceva ca să lucreze utilajele pentru mine. Am trecut pe producţia de energie termică. Acum suntem licenţiaţi în trei oraşe şi livrăm energie termică la instituţii şcolare", spune, mândru, fostul constructor.

"Am scris istoria a tot ce este construit modern aici, la Roman."
Dan Marin
Tatăl Andreei Marin Bănică

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: