Dacă te-ai fi născut rom şi ai fi om, la locul tău, ţi-ar plăcea să fii judecat după apucăturile neortodoxe ale unora de care te leagă doar etnia?

Pe 25 mai, a.c., doamna Delia Grigore scria pe pagina sa de Facebook: ,,Felicitări, Aresel, pentru conferinţa online de astăzi - Are UE nevoie de romi pentru a se recupera? -

Iată comentariile mele online la aceasta conferinţă:

Acest diplomat, David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, dacă tot vorbeşte despre discriminarea rromilor si despre problema socială a persoanelor vulnerabile, de ce n-a spus nimic concret, ce măsuri, ce programe intenţionează să propună Comisiei Europene, unde sunt bani ca sa se facă lucruri, inclusiv pentru rromi?

Foarte puternic discursul lui Zeljko Jovanovic pe tema rasismului anti-rrom. Sa sperăm ca va fi urmat de un program european de finanţare pe prevenirea si combaterea rasismului, susţinut de Comisia Europeană.

Fondurile europene trebuie să meargă direct către prevenirea şi combaterea rasismului anti-rrom şi către pozitivarea imaginii de sine etnice a rromilor. Beneficiarii acestor fonduri ar trebui să fie, aproape în exclusivitate, organizaţiile rromilor, iar coaliţiilor formate din mai multe organizaţii de rromi ar trebui să primească punctaj superior la evaluarea propunerilor de proiecte.

Este bine ca Michael Roth apreciază ERIAC pentru activismul cultural şi apreciază rromii pentru contribuţia la cultura europeana. Atunci, de ce nu un fond european pentru dezvoltarea şi promovarea culturii rromilor?“

Aceste două comentarii ale doamnei Delia Grigore şi în special partea în care spune clar că :

,, Beneficiarii acestor fonduri ar trebui să fie, aproape in exclusivitate, organizaţiile rromilor, iar coaliţiilor formate din mai multe organizaţii de rromi ar trebui să primească punctaj superior la evaluarea propunerilor de proiecte”, intervenţiile domnului Mensur Halliti, din timpul conferinţei mai sus amintite de doamna Delia Grigore, precum şi câteva comentarii la ultimul meu articol, m-au determinat să scriu astăzi despre Mişcarea Romilor din România.

Dacă te-ai fi născut rom şi ai fi om, la locul tău, ţi-ar plăcea să fii judecat după apucăturile neortodoxe ale unora de care te leagă doar etnia?

Cum romii care muncesc în ţară şi prin Europa, şi sunt foarte mulţi, nu au timp de stat pe stradă, cei mai vizibili romi au fost şi sunt cerşetorii şi infractorii, iar rezultatul este că foarte mulţi cred că o întreagă etnie este la fel ca ei, iar asta nu conduce la nimic bun pentru ziua de mâine.

Încă din anul 1990 guvernele şi-au îndreptat atenţia şi către comunităţile de romi. Dintre romi, un rol important pentru această atenţie l-a avut sociologul Nicolae Gheorghe, poate chiar cel mai important rol.

Occidentul a sărit, şi el, să dea o mână de ajutor, mai întâi, sensibilizat de cazurile prezentate de presă. Apoi, din dorinţa ca cei mai săraci dintre romi şi predispuşi, unii dintre ei, să stea cu mâna întinsă la cerşit pe la colţ de stradă apoi chiar în buricul târgului, ori cu mâinile în buzunarele altora, să stea mai mult pe la casele lor, să-şi facă un rost şi să nu mai creeze disconfort prin Europa. Şi, pentru asta, Occidentul a investit foarte mulţi bani.

În România, bazele mişcării romilor postdecembriste au fost puse de Nicolae Gheorghe. Lângă el au crescut şi au avut de învăţat mulţi tineri romi. Pe cei despre care scriu astăzi, Nicolae Gheorghe îi considera, în 2013, cu câteva luni înainte de  moarte: ,,mai degrabă blocaţi în stadiul de birocraţi scriitori de proiecte”

Nicolae Gheorghe a murit în data de 9 august 2013, răpus de cancer.

Din păcate, după moartea sa, cancerul a început să lovească şi mişcarea romilor dar şi procesul de incluziune a cetăţenilor români de etnie romă, transformând, de dragul fondurilor europene, o etnie întreagă în grup vulnerabil, lucru care nu este deloc conform cu realitatea.

Cancerul Mişcării Romilor din România şi al incluziunii romilor din România îl reprezintă câteva ong-uri cu sediul în Bucureşti, ale unor intelectuali romi care n-ar fi intrat la facultate pe locurile fără taxă dacă n-ar fi existat locurile speciale pentru romi.

Aceşti intelectuali romi consideraţi ,,blocaţi în stadiul de birocraţi scriitori de proiecte” de către Nicolae Gheorghe, s-au deblocat imediat după moartea acestuia şi au gândit, au înfiinţat şi au dezvoltat un sistem de consultări cu circuit închis şi exclusivist pe problematica romă pentru guvernele postdecembriste, până la căderea Guvernului Dăncilă, de dragul fondurilor nerambursabile destinate incluziunii romilor din România.

Tot ei au înfiinţat prin 2015 o coaliţie intitulată  Federaţia Democrată a Romilor, FeDeR, pe vremea când Partida Romilor se clătina. Au înfiinţat FeDeR din dorinţa de a prelua conducerea Agenţiei Naţionale pentru Romi şi a Centrului Naţional de Cultură a Romilor,  aşa cum s-a şi întâmplat, de a  controla tot, chiar să ia locul Partidei Romilor, cel de reprezentare a romilor în Parlament, dacă aceasta nu s-ar fi redresat şi ar fi pierdut acest drept.

În ciuda unui număr impresionant de proiecte implementate mai mult din birou, cu bugete considerabile, în ciuda oportunităţilor avute şi a strategiilor, la a căror elaborare au fost consultaţi, precum şi a funcţiilor publice pe care le-au ocupat sau încă le mai ocupă, fondatorii acestei coaliţii nu au reuşit să producă schimbări majore în comunităţile de romi. Ba, dimpotrivă!

Concret, ei sunt cei care au indus ideea că romii sunt ai lor şi că guvernele şi primarii trebuie să meargă pe mâna lor dacă vor să-i integreze. Nici n-ar fi fost rău, până la urmă, să spună că romii sunt ai lor, dacă ei chiar ar fi fost în slujba romilor şi nu doar a unui grup restrâns de interese.

Rezultatele muncii lor se văd în foarte multe comunităţi din ţară în care asfaltul, apa curentă, gazele, şcolile moderne, parcurile şi locurile de joacă pentru copii sunt încă vise. Realitatea este că cei mai mulţi oameni şi copii din aceste comunităţi îşi petrec timpul scormonind după fier vechi, adunând pet-uri şi muncind, cu ziua, pe unde dă Dumnezeu. Iar baronii noştri, împreună cu alţii din Europa, romi şi ei, vor,  acum, crearea unui fond cam de 16 miliarde de euro din Pachetul financiar al Comisiei Europene pentru recuperarea economica a societăţilor noastre, pentru angajabilitatea romilor.

Primul pas a fost făcut prin conferinţa amintită de doamna Delia Grigore. Pentru binele nostru, al tuturor, sper să fie şi ultimul, pentru că altele sunt cu adevărat priorităţile.

Până şi asistenţii universitari romi de la secţia de limba rromani a Universităţii Bucureşti sunt aleşi tot de unii dintre ei, chiar dacă, în cazul unora, nici lucrările de doctorat şi nici lucrările de licenţă la absolvirea secţiei de limba romani, în comparaţie cu ale altora, nu-i recomandă. E musai doar să fi fost voluntari sau angajaţi la ong-ul condus, la vedere, de Delia Grigore şi, din umbră, de Mihai Neacşu, actualul manager al CNCR.

Delia Grigore este lector universitar şi este îndrăgostită aşa de tare de fondurile şi proiectele pentru romi, încât a preluat, din zbor, portul şi vorba romanes, afirmând în spaţiul public că este de etnie romă, fără a avea vreo legătură de sânge cu această etnie, după cum mi-au mărturisit Florin Motoi, cel mai cunoscut lider al romilor tradiţionali din România, şi Ivan Gheorghe, unul dintre apropiaţii lui Nicolae Gheorghe şi fondator al Partidei Romilor.

Cei care conduc aceste ong-uri, la vedere sau din umbră, sunt, în ordine alfabetică :

Gelu DUMINICĂ, Delia  GRIGORE, Ciprian NECULA, Mihai NEACŞU, Daniel RĂDULESCU.

Numele acestor ong-işti se regăsesc în şi prin organigramele din ultimii şapte ani ale: Ministerului Fondurilor Europene, Agenţiei Naţionale pentru Romi, ale Centrului Naţional de Cultură a Romilor, ori sunt membrii prin tot felul de comisii şi comitete consultative, exact acolo unde pot influenţa şi controla, în interesul activităţilor lor de prestatori de servicii autointitulaţi, alocările financiare şi politicile publice pentru incluziunea romilor din România, şi, mai nou, la nivel european.

Tot ong-urile conduse de ei au controlat şi Decada de Incluziune a Romilor şi rezultatele nu sunt, nici pe departe, cele aşteptate.

Nu e rău că îşi doresc mai mult şi mai bine pentru ei, familiile şi apropiaţii lor, dar este  foarte rău ca pentru toate acestea să sacrifice viitorul câtorva sute de mii de copii, de etnie romă, dependenţi de procesul de incluziune, proces pe care aceşti intelectuali romi nu îl mai  influenţează aşa cum au învăţat de la mentorii lor, Nicolae Gheorghe, Vasile Ionescu şi Mariea Ionescu, şi, din păcate, de peste 10 ani îl influenţează în mod exclusivist şi greşit, ceea ce a contat şi contează fiind doar interesul lor de grup. Fac tocmai ceea ce mentorii lor nu şi-au dorit ca ei să facă!

Este rău şi că induc în spaţiul public că au reprezentativitate, cum rău este că au făcut invizibili sute de activişti romi dedicaţi şi implicaţi în dezvoltarea multor comunităţi de romi, ori încearcă să-i intimideze pe cei care nu sunt de acord cu ei.

Şi, cu toate astea, nu am fost şi nu voi fi de acord, oricât de multe injurii şi ameninţări mi-ar transmite ei, direct sau indirect, sub o identitate falsă sau prin interpuşi, cu abordarea lor.

Sper că am fost suficient de clar şi că de azi vor înţelege şi guvernanţii şi politicienii din opoziţie că fondatorii sistemului de consultări cu circuit închis pe problematica romă nu au reprezentativitate nici măcar pentru uliţa pe care au copilărit sau locuiesc, încă,  părinţii lor.

DREPT LA REPLICĂ

la articolul “Dacă te-ai fi născut rom şi ai fi om, la locul tău, ţi-ar plăcea să fii judecat după apucăturile neortodoxe ale unora de care te leagă doar etnia?”

din 27 mai 2020 scris de către domnul Gheorghe Tudor

Dr. Delia Grigore

Din păcate pentru dumnealui, domnul Gheorghe Tudor utilizează, în articolul din 27 mai 2020, aşa cum o face, de cele mai multe ori, şi pe facebook, în lipsa oricăror argumente, atacul la persoană, defăimarea şi calomnia.

            În acest sens, autorul acestui articol, fiind în căutare de notorietate cu price preţ, jigneşte, extrem de grav şi, ca de obicei, fără nici un fel de argumente, unele organizaţii ale rromilor din Bucureşti şi pe reprezentanţii acestora. Iată afirmaţiile sale: „Cancerul Mişcării Romilor din România şi al incluziunii romilor din România îl reprezintă câteva ong-uri cu sediul în Bucureşti, ale unor intelectuali romi care n-ar fi intrat la facultate pe locurile fără taxă dacă n-ar fi existat locurile speciale pentru romi.” şi „Cei care conduc aceste ong-uri, la vedere sau din umbră, sunt,  în ordine alfabetică: Gelu DUMINICĂ, Delia  GRIGORE, Ciprian NECULA, Mihai NEACŞU, Daniel RĂDULESCU.”

Deşi, în mod normal, educaţia şi formarea mea profesională m-ar opri să intru în dialog cu autorul acestui articol, aş dori să fac, măcar pentru moment, abstracţie de acestea, pentru a spune că nu cancerul, dar una din marile probleme din interiorul mişcării rromilor o reprezintă exact acest profil marcat de lipsă de conţinut şi de rezultate profesionale, având o efemeră notorietate câştigată mai ales prin scandal şi prin defăimarea altora.

Nici nu ştiu şi nici nu doresc să-mi compar rezultatele muncii şi ştiinţa de carte cu rezultatele şi cunoştinţele altcuiva. Doar dacă iau în calcul faptul că, în prezent, multe organizaţii rrome şi nerrome, precum şi instituţii publice din România operează cu unele din conceptele create şi lansate de mine şi de asociaţia noastră, Centrul Rromilor „Amare Rromentza”, – stima de sine etnică a rromilor, educaţia bilingvă în comunităţile de rromi, incluziunea etno-educaţională şi educaţia interculturală –, dacă mă gândesc la cărţile pe care le-am scris şi la sutele de oameni la căror formare am contribuit, în cazul în care mâine decid să părăsesc mişcarea rromilor şi, odată cu mine, decide acelaşi lucru şi autorul acestui articol, în urma mea rămân măcar cele tocmai enumerate, iar în urma acestui agitator amator rămân scandalul, traseismul politic şi populismul de foarte slabă calitate.

Să analizăm câţi consilieri locali muncesc mult pentru comunitatea lor şi obţin rezultate remarcabile, drept pentru care nu au timp să-i denigreze pe alţii, spre deosebire de acest consilier local care îşi arogă dreptul de evaluator şef al organizaţiilor rromilor şi îşi ocupă foarte mult din timpul său de lucru pentru defăimarea şi calomnierea unor activişti rromi.

Ce îl recomandă pe autorul acestui articol, a cărui fundaţie, care îi poartă numele (un alt gest de maxim orgoliu, nemaiîntâlnit în societatea civilă a rromilor din România), a fost închisă din motive încă neelucidate? Care sunt proiectele implementate de Fundaţia Tudor, care sunt realizările acestor proiecte şi ce rezultate pozitive pentru comunităţile de rromi a obţinut? Sau avem de-a face doar cu nevoia de a ieşi în evidenţă cu orice preţ şi fără argumente?

În binecunoscutul stil populist şi neargumentat, autorul articolului afirmă: „În ciuda unui număr impresionant de proiecte implementate mai mult din birou, cu bugete considerabile, (...) nu au reuşit să producă schimbări majore în comunităţile de romi. Ba, dimpotrivă! (...) Rezultatele muncii lor se văd în foarte multe comunităţi din ţară în care asfaltul, apa curentă, gazele, şcolile moderne, parcurile şi locurile de joacă pentru copii sunt încă vise.”

În primul rând, nu este rolul organizaţiilor de rromi să asigure „asfaltul, apa curentă, gazele, şcolile moderne, parcurile şi locurile de joacă pentru copii”. Aceste lucruri trebuie să le facă autorităţile publice, în special cele locale, aşa că îl întreb pe autorul articolului dacă le-a făcut în calitate de consilier local ales.

În al doilea rând, proiectele asociaţiei noastre, Centrul Rromilor „Amare Rromentza”, vorbesc prin rezultatele obţinute, din care enumăr numai câteva: zeci de grupe de grădiniţă bilingve şi interculturale, zeci de centre de şcoală după şcoală, mentorat şi educaţie interculturală în zeci de şcoli din comunităţi cu rromi, sute de profesori rromi şi nerromi formaţi,  cercetări exploratorii pe teme din istoria şi cultura rromilor, valorizate în cărţi şi filme documentare, primul desen animat bilingv pe tema rasismului anti-rrom,  crearea şi lansarea de concepte inovatoare (stima de sine etnică a rromilor, educaţia bilingvă în comunităţile de rromi, incluziunea etno-educaţională şi educaţia interculturală). Proiectele noastre  n-au fost făcute din birou, ci direct pe teren, prin consultare şi în parteneriat cu comunitatea locală şi au adus schimbări semnificative în comunităţile de rromi, desigur, în limitele bugetelor alocate şi ale termenilor de referinţă ai programelor de finanţare. Centrul Rromilor „Amare Rromentza” a primit numeroase vizite de monitorizare de la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Fondurilor Europene şi a fost verificat de Curtea de Conturi, rapoartele rezultate demonstrând, fără posibilitate de tăgadă, corectitudine şi eficienţă în cheltuirea fondurilor primite. Mai mult decât atât, proiectele asociaţiei noastre au fost aşezate, în cadrul evaluării proiectelor finanţate din fonduri europene, la loc de cinste, între exemplele de bună practică.

Absurdul acestui articol merge mai departe prin denigrarea secţiei de limba şi literatura rromani a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. După ce şi-a trimis fiica să studieze la această secţie, autorul articolului alege s-o defăimeze, demonstrând, încă o dată, că se află în profund dezacord cu propriile sale alegeri, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul alegerilor politice: fost membru activ al partidului ultra-naţionalist România Mare, fost membru al Partidei Romilor Pro Europa, fost denigrator al Partidei Romilor Pro Europa, a devenit, de curând, admirator al Partidei Romilor Pro Europa. Ce să mai înţelegem din tot acest traseu politic?

Mai mult decât atât, când a decis să denigreze secţia de limba şi literatura rromani, de altfel singura secţie cu această specialitate din lume, care a pregătit sute de profesori de limba şi literatura rromani, autorul articolului ar fi trebuit să-şi aducă aminte de faptul că fiica dumnealui este absolventa acestei secţii, mi-a fost studentă şi eu sunt aceea care am învăţat-o cel puţin literatura şi cultura rromani. Iar atunci când afirmă  că „Delia Grigore este lector universitar şi (...) a preluat, din zbor, portul şi vorba romanes”, ar trebui să-şi amintească, de pe o parte, că dumnealui nu cunoaşte limba rromani şi, pe de altă parte, că pe fiica dumnealui, fosta mea studentă, tot eu am fost aceea care a iniţiat-o în studiul limbii rromani.

Nu ştiu în ce calitate îşi permite autorul articolului să evalueze lucrările de licenţă şi de doctorat ale asistenţilor universitari de la secţia de limba şi literatura rromani, atunci când afirmă faptul că: „Până şi asistenţii universitari romi de la secţia de limba rromani a Universităţii Bucureşti sunt aleşi tot de unii dintre ei, chiar dacă, în cazul unora, nici lucrările de doctorat şi nici lucrările de licenţă la absolvirea secţiei de limba romani, în comparaţie cu ale altora, nu-i recomandă.” Dumnealui, aşa cum am mai spus, nu cunoaşte limba rromani, este inginer şi nicidecum profesor, filolog, lingvist, etnolog sau istoric al literaturii, aşadar, neavând nici o pregătire în domeniile de studiu ale secţiei de limba şi literatura rromani, ar trebui să manifeste un minim bun simţ profesional şi să se abţină de la asemenea evaluări. Precizez faptul că ambii asistenţi universitari de la secţia de limba şi literatura rromani sunt foarte buni profesori şi cercetători, doctori în lingvistică, iar unul din aceştia este vorbitor nativ de limba rromani, şi-a luat doctoratul la o prestigioasă universitate din Franţa şi are ani buni de experienţă de predare în învăţământul superior din Paris.

Cât despre faptul că „Delia Grigore (...) este îndrăgostită aşa de tare de fondurile şi proiectele pentru romi”, pot demonstra, foarte uşor, că statutul meu economic nu s-a schimbat absolut deloc de când lucrez în mişcarea rromilor - ce aveam înainte, am şi acum, nimic mai mult. L-aş întreba pe autorul articolului dacă şi la dumnealui s-a întâmplat la fel.

Cât despre apartenenţa etnică a unui om care şi-a asumat public identitatea etnică şi care şi-a dedicat întreaga viaţă cauzei rromilor, aceasta nu poate fi dezbătută cu nimerni. Este ultima oară când răspund la o asemenea mizerie.

Tot în acest context, ţin să subliniez faptul că nu am beneficiat, niciodată, de vreun drept acordat membrilor minorităţii naţionale a rromilor din România, cum ar fi vreun loc rezervat candidaţilor rromi la liceu, la facultate, la master sau la doctorat sau de vreo bursă de studii pentru studenţii, masteranzii sau doctoranzii rromi, spre deosebire de unii membri ai familiei autorului acestui articol.

Soţia domnului Gheorghe Tudor nu este de etnie rromă şi ar fi păcat ca unii cu profilul dumnealui să le nege copiilor săi apartenenţa etnică asumată.

Pentru că sunt, de profesie, etnolog, îmi permit să închei cu o zicală din înţelepciunea populară: „Să dea Dumnezeu fiecăruia după cât adevăr spune!”.

În consecinţă, îl anunţ pe domnul Gheorghe Tudor că îl voi acţiona în judecată pentru defăimare şi calomnie.

29.05.2020