„Dacă Dumnezeu nu ar exista”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gilbert Keith Chesterton (1874-1936) a fost unul dintre cei mai prolifici şi talentaţi scriitori britanici ai secolului XX. A scris o sută de cărţi şi a contribuit la mai bine de două sute.

Opera lui G.K. Chesterton cuprinde sute de poeme, cinci piese de teatru, cinci romane, zece monografii şi studii de istorie literară, mai mult de două sute de povestiri scurte, printre care se numără şi foarte populara serie detectivistică avându-l ca erou pe preotul-detectiv Father Brown. Dar, în ciuda acestei opere impresionante, Chesterton se considera, întâi de toate, un jurnalist. A scris peste patru mii de eseuri, acoperind peste 30 de ani de activitate – în special pentru două publicaţii, Illustrated London News şi Daily News. A editat şi propriul său ziar, G.K.’s Weekly.

Eseul pe care vi-l propun aici face parte din antologia Dacă Dumnezeu nu ar exista, apărută de curând la Editura Contra Mundum. G.K. Chesterton arată aici că epoca modernă a fost dominată de o serie de religii extrem de simple, a căror trăsătură dominantă este monotonia: aceste religii sunt prea simple ca să fie adevărate. Şi, dincolo de efectul pur estetic al negării sau al blasfemiei, aceste religii s-au dovedit fără excepţie neproductive, s-au dovedit sterile.  

***


Am avut de-a lungul ultimelor secole o serie de religii extrem de simple; fiecare încercând, la rândul ei, să fie mai simplă decât cealaltă. Şi semnul distinctiv al tuturor acestor simplificări a fost nu doar faptul că s-au dovedit în cele din urmă sterile, ci acela că s-au dovedit foarte repede sterile. Cineva spune ultimul cuvânt despre ele atunci când îl spune pe cel dintâi. Ateismul este, cred, exemplul suprem al unei religii simple. Omul spune că nu există Dumnezeu; dacă chiar o spune în inima sa, atunci acela este un anumit tip de om despre care vorbesc foarte explicit Scripturile. Însă, oricum ar fi, atunci când a spus-o, a spus-o; şi nu mai e nimic altceva de spus. Conversaţia se va împotmoli, de la acel punct încolo. Adevărul este că atmosfera plină de tensiune în care un ateu a trăit a fost atmosfera unui teism palpitant şi tremurător, şi nicidecum o atmosferă a ateismului; a fost o atmosferă a sfidării, şi nu a negării. Lipsa de respect este un parazit foarte servil al respectului, şi face foamea alături de stăpânul ei veşnic flămând. După acest prim moft al efectului pur estetic al blasfemiei, întreaga poveste dispare în propriul ei vid. Pentru că dacă nu ar exista Dumnezeu, nu ar exista nici ateii.

Este simplu şi evident să spui asta cu privire la negarea specifică secolului al XIX-lea, deoarece acel soi de ateism este deja una dintre ereziile moarte. Dar ceea ce nu este mereu observat este că formele mai moderne de teism au aceeaşi pată oarbă. Teismul este la fel de negativ ca şi ateismul. Să spui, alături de optimişti, că Dumnezeu este bun, şi de aceea orice este bun; sau, alături de universalişti, că Dumnezeu este iubire, şi de aceea totul este iubire; sau alături de scientiştii creştini că Dumnezeu este spirit, şi de aceea totul este spirit; şi, pentru că tot veni vorba, alături de pesimişti că Dumnezeu este crud, şi de aceea totul este o ruşine dezonorantă; să spui oricare dintre aceste lucruri înseamnă să faci o observaţie la care e greu să dai orice răspuns, în afară de „Hmmm”; sau, să spunem, pe un ton foarte plăpând, „Mda, mda”. Afirmaţia este, desigur, într-un anumit sens foarte completă; poate că este chiar un pic prea completă; şi ne vom dori, apoi, să fie un pic mai complexă. Şi exact asta este ideea. Nu este suficient de complexă pentru a fi un organism viu. Nu are vitalitate deoarece nu are varietate sau diversitate de funcţii.

Există o trăsătură foarte largă care aparţine tuturor şcolilor de gândire care sunt numite „cu vederi largi”; şi aceea este că elocvenţa lor se sfârşeşte într-un soi de linişte nu foarte diferită de liniştea somnului. Un anumit semn deosebeşte toate inovaţiile şi insurecţiile sălbatice ale intelectualismului modern; o anumită notă este evidentă în toate religiile noi şi revoluţionare care au măturat recent lumea; şi această notă este monotonia: sunt prea simple ca să fie adevărate. Şi, în acest timp, un ţăran catolic, în timp ce ţine o mică mărgea a rozariului între degete, poate să fie conştient nu de o singură eternitate, ci de un complex aproape conflictual de eternităţi; ca, de exemplu, cele care se dezvoltă în relaţiile dintre Domnul Nostru Iisus Hristos şi Sfânta Fecioară, sau între statutul de tată şi cel de fiu al lui Dumnezeu, sau între statutul de mamă şi cel de fiică a Mariei. Gânduri de acest fel au, într-un sens supranatural, ceva analogic cu sexul; ele produc viaţă. Sunt rodnice şi se multiplică; şi nu cunosc vreo limitare. Au aspecte infinite; dar acel aspect care priveşte discuţia de aici este următorul: că o religie care este bogată în acest sens are întotdeauna un număr de idei păstrate în rezervă.

În afară de ideile care pot fi aplicate unei probleme anume sau unei perioade istorice anume, există un număr de câmpuri bogate de gândire care aşteaptă, la rândul lor, să fie cultivate. O nouă mişcare creştină este în general o mişcare care va accentua o idee creştină ce a fost neglijată în sensul că, până atunci, nu a fost nevoie de ea în mod specific; dar atunci când este nevoie de ea, nimic altceva nu poate satisface acea nevoie. Cu alte cuvinte, singura cale de a împlini, cu adevărat, toate nevoile omeneşti din viitor este să transmiţi următoarelor generaţii toate gândurile creştine din trecut; şi singura cale de a face acest lucru este să devii, cu adevărat, un creştin.

 

~ Fragment din Where All Roads Lead

 

***

Vă aştept în această seară alături de preot Conf. Univ. Dr. Gheorghe Holbea la o dezbatere pornind de la antologia Dacă Dumnezeu nu ar exista, de G.K. Chesterton. Voi vorbi în calitate de traducător al antologiei, iar Ninel Ganea va reprezenta Editura Contra Mundum. Puteţi găsi cartea pe site-ul editurii la acest link.

Selecţia din acest nou volum surprinde reflecţiile lui G.K. Chesterton pe marginea unor probleme la fel de actuale în prezent, pe cât erau de actuale acum aproape o sută de ani: tema credinţei pusă faţă în faţă cu gândirea sceptică modernă; tema păcatelor capitale şi în special a mândriei; relevanţa filosofiei, într-o modernitate care îşi pierde, tot mai mult, exerciţiul gândirii critice; ignoranţa cu privire la istoria civilizaţiei şi a creştinismului; şi, în sfârşit, atacurile asupra unor instituţii fundamentale ale omenirii – căsătoria şi familia. Multe dintre eseurile lui Chesterton sunt capodopere ale genului – pe cât de amuzante, pe atât de serioase, şi la fel de bogate în miez şi de uşor de citit, după un secol, ca atunci când au fost scrise.

Dezbaterea/lansarea va avea loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”. În această seară (pe 4 decembrie), de la 18.30.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite