Cuvinte de duminică: Badea şi Huidu, meci nul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când Badea şi Huidu au început să se ia peste picior, se părea că o să le treacă repede. Dar toleranţa nu-i pentru tipii macho.

Conflictul lor mocnea de acum zece ani, când Cârcotaşii îi ironizau pe Badea şi Oreste. Acum se fac în toate felurile pe bloguri şi se pare că mai degrabă se va aşterne pacea în Palestina decât să se împace Badea cu Huidu. Niciunul nu-i în stare să se abţină de la atacurile de gherilă online ca să-şi vadă de viaţa lui.

Cum trânteşte unul o insultă, hop şi celălalt cu o replică de doi lei, nu cumva să fie luat de fraier. Dacă ei ar fi fost în stare să facă skandenberg la nivelul ironiei fine, disputa s-ar fi asortat cu îndeletnicirea la care fiecare se laudă că se pricep mai bine - pamfletul TV. Dar să ajungă să-şi spună "guiţător jegos" şi "sărman schizoid"?! N-a mai rămas decât să se ia la pumni, ca-n ultimul birt de la ţară...

De ce ne priveşte pe noi răfuiala jalnică dintre Badea şi Huidu? Doar în România toată lumea se ceartă cu cineva, altfel nu simţim că trăim. Dar să privim şi altfel scandalul lor: ne mirăm că oamenii sunt agresivi pe stradă? Ne mirăm că oamenii nu mai ştiu să se înţeleagă şi să se accepte unii pe alţii? Dacă şi "oamenii de televiziune" se ceartă ca la uşa cortului, ce pretenţii să mai avem la nivelul străzii? Până la urmă, Badea şi Huidu nu-s mai breji ca Zăvoranca, Vanghelie, Poponeţ, Syda, Monica, Iri, blonda lui Bote, de care au făcut atâta mişto ani la rând, câtă vreme nu se dau în lături (citiţi cum vreţi acest cuvânt) să-l toace pe celălalt, să-l tăvălească bine, să-l termine. Cel mai deştept cedează primul. Dar ăsta e un meci nul: n-are cine să lase de la el.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite