Curând intrăm în Valul 4 al pandemiei. Tulpina indiană este în transmitere comunitară în trei zone ale ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Shutterstock
Imagine: Shutterstock

Tulpina indiană (Delta – B1.617.2) se răspândeşte rapid şi se află în transmitere comunitară în cel puţin trei zone din sudul ţării, conform autorităţilor sanitare. Cele mai multe infectări cu tulpina Delta – de două ori mai contagioasă decât cea din Wuhan – se înregistrează în municipiul Bucureşti şi în judeţele Argeş şi Ilfov.

Specialiştii apreciază că numărul de cazuri este mai mare decât cel comunicat oficial, deoarece capacitatea de secvenţiere genomică a României este redusă.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) avertizează că numărul de infectări cu varianta Delta confirmate în urma secvenţierilor genomice a ajuns la 57, de 2,5 ori mai multe decât la începutul lunii. 

„În acest moment nu există evidenţe de transmitere comunitară susţinută, la nivel naţional, a variantei Delta. În schimb, există evidenţe de transmitere comunitară  susţinută în municipiul Piteşti şi comune învecinate”, se arată în comunicatul CNSCBT.

Cele mai multe cazuri de infectare cu varianta Delta au fost confirmate în: judeţul Argeş (17), judeţul Ilfov (15), municipiul Bucureşti (12), judeţul Dolj (6) şi judeţul Braşov (3). Judeţele Arad, Buzău, Dâmboviţa şi Teleorman au câte un caz.

tulpina indiana jurma

Câte secvenţieri genomice poate face România în 7 zile 

Din informaţiile comuniate de CNSCBT rezultă că în decurs de 7 zile s-au efectuat 83 de secvenţeri în cele 7 laboratoare din ţară care au tehnologia necesară pentru aceste analize. În perioada 14-20 iunie au fost făcute doar 36 de secvenţeri, în perioada 7-13 iunie – 101 secvenţieri, iar în perioada 31 mai-6 iunie au fost efectuate 92 de secvenţieri. Din aceste date rezultă că, în luna iunie, România a efectuat 312 secvenţieri genomice, din care 57 au fost cazuri de infectare cu tulpina indiană.

De la începutul pandemiei până la data de 27 iunie 2021 au fost efectuate 2.307 secvenţieri genomice în 7 laboratoare din ţară, respectiv: Institutul „Cantacuzino”, Institutul „Matei Balş”, Clinica MedLife, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau”, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi Centrul Medical „Pro-Vitam” Sfântu Gheorghe.

Marea Britanie, lider mondial la secvenţieri 

În contrast, Marea Britanie realizează în prezent 50% din secvenţierile genomice cu privire la detecţia noilor tulpini SARS-CoV-2 din întreaga lume şi a depăşit 500.000 de confirmări ale tuturor variantelor aflate în circulaţie. 

În perioada 26 iunie - la zi, Marea Britanie a descoperit pe teritoriul său 11.124 de cazuri de infectare cu tulpina Delta, după alte 13.430 de cazuri identificate în prima jumătate a lunii iunie. Astfel, cercetătorii din Marea Britanie au calculat că infectările cu tulpina indiană reprezintă 98,7% dintre noile cazuri COVID-19.

Dr. Octavian Jurma, biostatistician, face câteva precizări cu privire la cazurile de infectare cu tulpina indiană în România, subliniind că ele au la bază un număr foarte redus de secvenţieri genomice. 

secventieri uk

Valul 4 se va vedea în spitale, în septembrie

„Varianta B1.617.2 (Delta) reuşeşte să disloce tulpina B1.17 (Alpha) la o rată exponenţială şi reprezintă acum în jur de 20% din cazurile secvenţializate săptămânal. În acest ritm de creştere, tulpină Delta va fi dominantă (peste 50% din secvenţieri) cel târziu în luna august. Dominanta este urmată în general de debutul fazei de creştere care stă la baza unui nou val. Acest debut nu va fi probabil vizibil în România decât în septembrie, când valul va ajunge în spitale”, e de părere dr. Octavian Jurma.

Cercetătorul a observat că numărul total de cazuri de COVID-19 cu varianta Delta a crescut în medie cu peste 25% săptămânal în luna iunie.

„Dacă acest ritm de creştere se menţine, vom depăşi 100 de cazuri cu Delta pe săptămâna la finalul lunii august, când totalul va depăşi 500 de cazuri (estimări conservatoare şi dependenţe de numărul de teste şi secvenţieri). Nu ştim numărul real de cazuri Delta, însă putem presupune că este de cel puţin 5 ori mai mare decât cel detectat, ceea ce înseamnă că sunt deja mai multe decese provocate de tulpina Delta decât cele confirmate”, arată biostatisticianul.

Efectul vaccinării din Bucureşti 

Dr. Octavian Jurma e de părere că acoperirea vaccinală mai largă din Bucureşti a avut ca efect un număr mai scăzut de infectări cu tulpina Delta în Capitală, în ciuda mobilităţii crescute a persoanelor.

„Majoritatea a cazurilor confirmate cu tulpina Delta provin din judeţele Argeş, Ilfov şi Bucureşti, ceea ce sugerează nu doar o circulaţie comunitară intensă în zonă, ci un posibil focar regional care se va extinde cu uşurinţă în restul ţării pe fondul relaxării complete şi circulaţiei inter-regionale din perioada de vacanţă. Nu ştim procentul de cazuri Delta pe judeţe, însă având în vedere numărul scăzut de cazuri noi din ultimele săptămâni, este posibil că în Argeş tulpina indiană (B.1617.2) să devină dominantă în 1-2 săptămâni, iar în restul regiunii, în următoarele 2-3 săptămâni. Rata mai scăzută de incidenţă Delta în Bucureşti este corelată cu rata mai ridicată de vaccinare şi este încă o dovadă că vaccinarea este înalt protectivă”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite