Curând, frustrarea va pune capăt izolării la domiciliu!

Oameni „socializând” de la balcon

Psihologic vorbind, oamenii au o limită până la care se pot autoizola din proprie voinţă. La români această limită se va apropia curând, indiferent de epidemie sau de ordonanţe militare.

Fără a vrea să fac enunţuri apocaliptice dar nici fals optimiste, voi face apel în acest articol la formarea mea de bază (psiholog) pentru a face o estimare a stării psihice a românilor. Mai mult, folosindu-mă de studii ştiinţifice, teorii demonstrate şi pattern-uri atitudinale şi comportamentale, voi încerca să ofer o estimare a momentului în care românii vor începe să ignore atât riscurile epidemiei, cât şi ordonanţele militare restrictive.

Este evident deocamdată că România încă nu a ajuns la vârful distribuţiei cazurilor de infectări COVID 19, mai concret, încă nu suntem la apogeul epidemiei. Faptul că în ţările occidentale epidemia a izbucnit mult mai devreme decât în România (estimarea autorităţilor fiind de aproximativ 19 zile diferenţă) şi că autorităţile române au luat măsuri drastice mult mai devreme decât alte ţări a condus la o aplatizare a curbei statistice de infectare („flatten the curve”). Aceasta, de fapt este şi strategia unanim acceptată la nivel mondial de evitare a creşterii abrupte a numărului de infectaţi astfel încât sistemele medicale să nu colapseze (a se vedea cazul celebru al Italiei). Bănuiesc că autorităţile române, ştiind ce sistem medical precar avem şi speriate de un colaps rapid al acestuia, au ales să instituie distanţarea fizică, autoizolarea, carantina şi restricţiile de circulaţie mult mai de timpuriu. Spre exemplu, în România autoizolarea era impusă prin ordonanţă militară când aveam aprox. 130 de cazuri, în timp ce Italia încă avea baruri deschise când aveau mii de cazuri de îmbolnăviri.

Tocmai faptul că nu suntem la apogeul crizei epidemice în România, iar restricţiile au deja câteva săptămâni bune de când sunt în funcţiune constituie pericolul cel mai mare pentru ţara noastră: oamenii ar putea să se sature de restricţii şi le vor încălca tocmai în apogeul crizei, atunci când tocmai NU ar trebui să facă asta!

Înainte de a enumera factorii care ar putea accentua dorinţa oamenilor de a încălca restricţiile, trebuie să menţionez un studiu ştiinţific demarat de Sistem ECO şi coordonat de prof. univ. dr. Ticu Constantin (directorul Şcolii Doctorale de Psihologie al Universităţii A.I. Cuza – Iaşi) referitor la „impactul COVID 19 asupra muncii şi viitorului profesional” (detalii aici!). Chiar dacă studiul este în desfăşurare (puteţi participa la studiu aici!) urmărind evoluţia în timp a „stării de spirit” a angajaţilor din România, câteva rezultate preliminare arată aspecte surprinzătoare:

• Oamenii sunt foarte optimişti, încrezători în capacităţile lor de a face faţă la situaţii dificile.
• Românii nu se simt nici ruşinaţi, nici vinovaţi de ceea ce se întâmplă acum. Sunt, în marea majoritate curioşi faţă de ceea ce le rezervă viitorul.
• (Foarte important!) Cei chestionaţi apreciază că situaţia se va înrăutăţi în următoarele două săptămâni, va rămâne la fel timp de o lună, dar se va îmbunătăţi în următoarele 3 până la 6 luni; peste maxim 12 luni lucrurile vor fi la fel ca înainte de COVID 19!

Din aceste date obţinute de psihologii organizaţionali coordonaţi de prof. univ. dr. Ticu Constantin se observă „starea de spirit” bună, optimistă a românilor, dar şi că aşteptările sunt ca peste maxim o lună lucrurile să înceapă să se îmbunătăţească! Acest lucru este esenţial pentru ce urmează!

Sunt câţiva factori care vor accentua tentaţia românilor de a spune „la naiba cu asta!” şi să încalce deliberat şi masiv recomandările de izolare şi restricţiile de deplasare.

În primul rând plictiseala sau ruperea din rutina cotidiană – tendinţa naturală a oamenilor este să se angajeze într-o rutină zilnică ce le oferă stabilitate şi predictibilitate, prin urmare un sentiment de siguranţă. Orice abatere de la rutina lor cotidiană creează sentimente de incertitudine (teamă de necunoscut) iar acestea sunt trăirile care provoacă cel mai mult stres.

Apoi, izolarea la domiciliu (impusă sau autoimpusă) creează foarte mult disconfort pentru marea majoritate a oamenilor. La unii, nu puţini, poate apărea sindromul „cabin fever” (sau „febra cabanei): o stare de anxietate puternică, furtunoasă, cu accese claustrofobice şi dorinţa impetuoasă de a ieşi imediat afară. S-a observat acest sindrom la oamenii (în special din mediul urban) care ajung să îşi petreacă vacanţe în cabane izolate, în mijlocul pustietăţii. Soluţia rapidă pentru evitarea crizelor este ieşirea în natură.

Un al treilea factor care poate accentua tentaţia de a încălca restricţiile cu orice preţ se referă la comparaţia între sacrificiul personal versus nepăsarea altora. Mai precis, faptul că există foarte multe cazuri, adesea viralizate în mediul on line, de încălcări grosolane ale restricţiilor de către unii concetăţeni, în timp ce „eu”, omul obişnuit, sunt forţat să stau în casă, provoacă o stare de tensiune dată de sentimente de inferioritate („eu sunt prost şi stau în casă, iar alţii îşi fac de cap”). Cazul cu cel mai puternic impact emoţional a fost cel legat de miile de muncitori de pe aeroportul din Cluj Napoca, mulţi aduşi acolo pentru a pleca în Germania la muncă tocmai din zone carantinate.

Aici mai intervine un factor, al patrulea, legat de revolta interioară faţă de nedreptatea autorităţilor. Mediatizarea cazurilor de bătrâni care au fost amendaţi pentru că au mers prea departe pentru a cumpăra o pâine sau (presupuse) abuzuri ale forţelor de ordine care ar da amenzi absurde prin interpretarea abuzivă a ordonanţelor duce la apariţia unor sentimente frustrare. Este prea puţin relevant că foarte multe din cazurile prezentate sunt false (pentru publicitate, click bait sau chiar din plictiseală) sau există circumstanţe agravante pentru contravenienţi (chiar nu aveau documentele în regulă, au avut o atitudine nerespectuoasă sau chiar agresivă contra autorităţilor etc.), prezentarea lor creează impresia generalizată de abuz al forţelor „opresive”, de aici rezultând revolta interioară şi tendinţa de a „lupta” cu autorităţile (prin încălcarea voită a recomandărilor).

Un al cincilea factor îl reprezintă sărbătorile religioase de foarte mare importanţă pentru foarte multe confesiuni (Pesach-ul pentru evrei, Paştele Catolic şi, apoi cronologic, cel Ortodox). Românii credincioşi (fie că merg constant sau nu la biserică) obişnuiesc ca de Paşte să meargă la biserică în număr mare. Acest lucru este evident complet contraindicat în timpul epidemiei (de orice fel!), însă atât interdicţia dată de autorităţi, cât şi propria auto-constrângere (de tema infectării proprii sau a celor dragi) creează din nou foarte multă frustrare. Sentimentele şi credinţele religioase sunt extrem de profund înrădăcinate în sistemul de valori al fiecăruia şi, prin urmare, au un puternic ecou emoţional.

Nu în ultimul rând, aspectele meteorologice pun o presiune foarte mare pe psihicul românilor aflaţi în autoizolare şi sub restricţii de circulaţie. Primăvara este prin definiţie un anotimp al renaşterii, iar soarele, creşterea temperaturilor înverzirea şi înflorirea întregii naturi conferă optimism şi energie. Evident, reacţia normală este de a petrece cât mai mult timp în natură.

Faptul că anumite ţări occidentale (Austria, Germania ş.a.), fiindcă au trecut de vârful epidemic, vor începe să relaxeze măsurile de distanţare fizică a cetăţenilor va crea în România şi mai multă frustrare („de ce ei pot şi noi nu”), chiar dacă noi suntem cu aproape 3 săptămâni în urma lor.

Prin urmare, concluzia însumată a studiilor de psihologie, a analizei factorilor de accentuare este următoarea: autoizolarea la domiciliu se va încheia atunci când frustrarea acestei „detenţii” va atinge o masă critică. Luând în considerare şi studiul făcut de Sistem ECO, românii vor mai „răbda” aceste măsuri restrictive 3, maxim 4 săptămâni. Apoi vor începe să le încalce, indiferent de amenzi şi recomandări.

Pare că şi autorităţile Statului sunt (relativ) conştiente de acest pericol. Această afirmaţie este susţinută de declaraţiile preşedintelui Iohannis, a premierului Orban şi a celorlalţi miniştri implicaţi care fac apel ca de Paşte, românii să stea în case. O dată trecut acest pericol de explozie epidemică, măsurile se vor relaxa progresiv, la fel cum au fost şi impuse.

De aceea este extrem de important ca următoarele 4 săptămâni să stăm cu toţii în case (inclusiv de Paşte) astfel încât restricţiile să poată fi ridicate atunci când şi răbdarea noastră îşi va fi atins limitele...