Mărturisesc faptul că îmi displace profund scientismul, deşi ştiinţa este un dar al umanităţii. Vorbesc despre ispita ştiinţei de a crede că toate acţiunile omului sunt pre-determinate fizico-chimic, astfel încât voinţa sau liberul arbitru dispar pur şi simplu. Urmările pot fi catastrofale pentru societate, însemnând că nimeni nu poate fi făcut responsabil şi nici nu mai poate fi îndreptat în privinţa corupţiei.

Recent, cercetătorii chinezi au încercat să acrediteze ideea că o parte a emisferei cerebrale stângi, numită "girusul frontal inferior", are un rol-cheie în înclinaţia către acte de corupţie. Practic, ei au ademenit cu bani 28 de voluntari şi au observat că zona respectivă se activa în momentul în care ei acceptau banii. Cu cât erau mai mulţi, cu atât activitatea era mai intensă.

Prin urmare, cercetătorii au observat o relaţie cauză-efect: banii stimulează activitatea neuronală. Nu invers. Ca atare, scientismul caută să ne prostească în faţă.

Rămânând însă fidel faptului că omul este înzestrat cu liber-arbitru şi voinţă, cred că, duhovniceşte vorbind, corupţia are două mari cauze:

1. Iubirea banilor şi a averilor. Într-o societate în care totul pare să fie de vânzare şi de cumpărare, e foarte greu să nu transformi totul în bai şi, prin urmare, să începi să îi doreşti. La început mai timid, apoi din ce în ce mai tare, încât, la un moment dat, pierzi simţul realităţii şi devii dependent de bani. Motiv pentru care scara de valori ţi se schimbă, iar zeul vieţii tale devine banul, pentru care ai fi în stare să faci orice. Mai ales când în jur, sărăcia, lipsurile şi şomajul fac ravagii, constituindu-se fără voia lor în circumstanţe favorizante corupţiei. De aici se naşte ce-a de-a doua mare cauză:

2. Laxitatea şi relativismul. Coruptului i se pare că legile (civile şi morale) sunt făcute fie în interesul lui (când îl avantajează) fie pentru alţii (când nu-l avantajează). În ambele situaţii, legea nu mai este o normă menită să reglementeze, ci un instrument folosit după caz, sau eludat dacă încurcă interesele. Urmarea este nefastă pentru toată societatea. Fie legile se schimbă după bunul plac al conducătorilor („ciocul mic, acum noi suntem la putere”) fie se face slalom printre ele, apelându-se din plin la chichiţe avocăţeşti dacă coruptul este prins în fapt. Asemănător legilor se întâmplă şi cu statutul semenilor. Pentru corupt, oamenii de lângă el devin doar nişte plante pe care fie trebuie să le culeagă, de sunt „roditoare”, fie e nevoit să evite pentru a nu da de bucluc, dacă sunt „toxice”.

Interesant este că cercetătorii ar dori ca studiul respectiv să continue pe politicieni. Asta într-o ţară în care numărul anchetelor şi al condamnărilor pentru corupţie a crescut spectaculos în ultimul an. Mă întreb dacă nu cumva studiul ar vrea să încerce să-i scoată „basma curată” pe politicieni, sugerând că, în fond, corupţia s-ar datora unor cauze neurologice. Asta ar fi un mare fals ştiinţific. Iar lumea ar rămâne captivă şi fără speranţă de eliberare din închisoarea corupţiei.