Cât mai există oare din România activă, regenerantă demografic?! Topirea demografică a României este cu dublu sens şi dublă proiecţie de viitor, pe negativ: 1. Implozia demografică este atât în privinţa scăderii numărului de locuitori cât şi în privinţa deprofesioanalizării agresive a categoriilor active de populaţie. Hemoragia de profesionişti şi calificaţi,  de la medici la strungari, de la economişti şi IT-işti la zidari şi instalatori este sprijinită deliberat prin politici de subfinanţare şi eliminarea oricărui orizont de aşteptare. Apoi nu-i de mirare creşterea populaţiei vârstnice, rămasă pe loc, în raport cu populaţia activă, tot mai hotărâtă să plece.  Împingerea vârstei de pensionare pentru femei la 65 de ani este rezultatul sărăciei care ne aşteaptă şi al îndatoririi peste măsură de către clasa politică a poporului român, prin împrumuturi externe. 2. Superficializarea şi astfel vulnerabilizarea demografiilor active prin subfinanţarea şi eterna refromare a educaţiei, cercetării şi sănătăţii, dar şi marginalizarea profesionalismului acolo unde îndrăzneşte să reziste în interiorul graniţelor naţionale. În zonele decidente ale politicii avem avem o rotaţie cotinuă de derbedei în vreme ce profesioniştii sunt ţinuţi în zona gri a societăţii.

Cât mai există oare din România demnă, pregătită de reacţie faţă de sudălmi şi ameninţări? Această România a încetat să existe.  

O reuşitã analizã a acestor grave şi reale probleme româneşti le-am descoperit în volumul Cumpãna României de Cãlin Georgescu(editura Christiana, Bucureşti, 2016)

Din primele rânduri este enunţatã cea mai serioasã vulnerabilitate a României şi anume deconectarea de la realitateˮ, definitã drept noua realitate determinată de contracţia susţinută şi se impune o nouă economie şi un nou model de civilizaţieˮ(p.13).

Noul model de civilizaţie este în primul rând un nou tipar economic trecut pe fluxuri de energie mai scăzute simplificând sistemele noastre sociale, politice şi economiceˮ pentru a putea trâi cu un buget energetic mai scăzut(p.21). Noul model economic este structural diferit, astfel încât economiile să redevină locale şi regionale din cauza reducerii resurselor vitale. Dacă dorim prosperitate prin simplitate atunci motorul creării de noi locuri de muncă va fi întreprinderea mică şi mijlocieˮ(p.22).

În consecinţâ, ar trebui să sporim cantitatea de alimente altfel decât bazându-ne pe agrobusiness, care depinde de petrolul ieftin; trebuie să facem comert altfel decât prin hipermarketuri, si va trebui să regândim transporturile, pentru ca dependenţa de camioane şi automobile devine tot mai nesustenabilă.  

Ca exemplu, autorul susţine cã în anul 2000, pentru prima oară, volumul bunurilor de consum produse în mici ateliere locale – mai ales în Asia – a depăşit volumul produselor ieşite pe poarta fabricilor erei industriale. Aceasta marchează o tendinţă pe termen lung a demasificării producţieiˮ.  

România este deconectatã de la realitate pentru că ea continuă să fie cu două secole în urmă, privind nivelul de civilizaţie modernă, şi pe alocuri încă este vizibila diferenţa în societatea româneascăˮ(p.29).

Deconectarea de la realitate a fost posibilã în România, din cauza mai multor factori sincroni. Partea cea mai înfricoşătoare a acestui fenomen de deconectare este migraţia masivă dinspre urban spre rural nemaintâlnită în Europa din anii 1800! În România 45% din totalul românilor trăiesc în mediul rural(care ocupă 89% din teritoriul naţional), 91% dintre ei subzistând la limita de jos a sărăciei. În consecinţă România importă din nou produse finite şi exportă materii prime şi produse agricole ca în perioada feudalăˮ(p.34). Şi în ciuda acestei migrări spre zona rurală, România continuă să importe peste 80% din produsele alimentare.

Privind realitatea economiei româneşti din ultimii zece ani, Cãlin Georgescu afirma: În 2007 PIB-ul românesc era de 41% din media UE, ceea ce înseamnă că el va rămâne multă vreme cel mai mic din UE. În 2006 rata sărăciei absolute era de 13,8% din populaţia totală a României, ţara noastră fiind pe ultimul loc între ţările care au aderat la UE începând cu 2005.(33). Dependenţa noastră de importul de energie primară a ajuns la cca 25%ˮ(p.32).

În plus, rezervele autohtone de petrol şi gaze se vor epuiza în mai puţin de 20 de ani, cele de cãrbune vor dispărea în cel mult 40 de ani, iar cele de uraniu în 5 ani, iar statul român nu are nici o posibilitate de a influenţa companiile private în politica lor de preţuri, de exploatare sau de acordare prioritară a producţiei către consumul intern.

Starea de colonialitate economicã se extinde şi aspura perspectivei sociale. Astfel nu este de mirare cã suntem în continuare priviţi ca o ţară înapoiată, nesigură social şi economic(...) astfel rămâne volatilă în ţeluri, incultă, neinformată, incapabilă să se adapteze valorilor occidentale şi păstrează o mentalitate arhaică, mistică, aproape tribalãˮ(p.30)

Şi aceastã mentalitate arhaicã, care prefigureazã tribalul, are ca fundament suspiciunea reconfiguratã adesea în superstiţie. Astfel încât în 2007, 60% dintre elevii şi profesorii din învăţământul preuniversitar românesc considera superstiţiile şi nu ştiinţa principalul lor reper epistemologic. Iar de aici indicele compozit de inovare a României a fost, în 2006, de 5 ori mai mic, decât media UE şi avem cea mai şocantă tendinţa de scădere din toate ţările europeneˮ(p.45).

Ca urmare a acestei mentalitãţi tribale care ne deconecteazã de la realitatea europeanã şi prãbuşirea în superstiţie a societãţii româneşti s-a aflat şi lipsa de reacţie a societaţii faţã de închiderea oraşului Târgovişte de cãtre un interes tribal, blocându-se abuziv intrarea în oraş(parolând-o chipurile, culmea tupeului!) celor care se întorceau acasã de la muncã, sau de la şcoalã, ce mai conteazã. Curând, fraţi români, acelaşi interes tribal va parola intrarea şi ieşirea din România, pe grade de supunere şi ierarhie, precum în vechiul regim de teroare cotidianã si ideologicã!

Deconectarea de la realitate şi menţinerea unei întregi societâţi şi a mai multor generaţii sincron în nesiguranţâ, temeri, creeazã imaginea unei ţãri condamnate la neputinţă pentru a fi exploatatã. Potrivit lui Cãlin Georgescu, nu s-a investit în familii, în comunităţile locale sau în societate, în beneficiul generaţiilor viitoare. România a pierdut în mai puţin de un secol aproape 20% din populaţia, în mare parte profesionalizată(…). Între anii 1990-2007 datoria României externă era de 30,03 miliarde dolari(locul 29 în lume) iar in 2009 a fost contractată o nouă datorie de peste 20 miliarde de euro, să ajute la depăşirea crizei(p.31). Urmează noi împrumuturi ale actualului guvern pentru plata salariilor şi pensiilorˮ.

România moare încă existând pe hartă, sub ochii noştri! Ea mai respiră pentru un timp! Cât timp? Probabil pentru mai puţin de o generaţie. România este pe deplin feudalizată fiind sub puterea unor sponsori, care şi-au împărţit teritoriul naţional şi sferele de influenţă în zona resurselor şi a zonelor economice, şi a căror putere este legitimată politic de clienţii politici sponsorizaţi cu fiecare prilej electoral.

Astãzi, intratã într-o recesiune aflatã în desfãşurare teribilã, ocolitã de discursul politic dar prezentã în plafonãrile bugetelor instituţionale, România se află într-o situaţie mai grea decât în 1940, în plină criză mondială. Între anii 1990-2016, fără situaţie de război sau teritoriu ocupat de armate străine, aşadar într-o perioadă de libertate, distrugerea economiei, haosul social, stagnarea culturală, regresul în profesionalizare şi educarea populaţiei(faţă de anii 1920-1938 şi 1965/1975), irosirea avuţiei naţionale este din vina societăţii româneşti în ansamblul ei si apoi, în al doilea plan, clasei politice, care nu face decât să ilustreze clasa politică din care provineˮ(p.35).

Aceste pierderi sincrone: distrugerea economiei, pauperizarea deliberatã a societãţii active, deprofesionalizarea tinerelor generaţii completatã cu exodul profesioniştilor şi desigur, distrugerea deliberatã a valorilor reale având conţinut profesional, vulnerabilizeazã România cu mult mai mult decât ne putem închipui. Şi toate acestea se întâmplă deoarece cei care au produs acest genocid sub comunism, ei si ucenicii dar şi copii lor se ocupă si astăzi de destinele României(p.36) Aceşti prădători care vin din comunism şi care conduc şi astăzi România, ignoră viitorul şi nu ne pregătesc pentru el… Ei sunt «omul nou» creat înainte de 1989(…), sunt nişte mutanţi, altă specie!ˮ(p.66)

Sub aceastã nouã specie de decidenţi, se aflã poporul român şi o ţara în cumpãnã istoricã.

Poporul este împins treptat spre o scară inferioară de manifestare, aceea de populaţie votantă subordonată feudal stăpânului din teritoriu. Deja satul românesc nu mai respiră de sub mantaua Gogol-ilor politici. Lipsa de reacţie a maselor, dezinformarea şi manipularea acesteia de sforarii de talk-show, stipendiaţi de tabere aparent adverse dar care, în realitate şi deplin adevăr, plătesc consistent întreţinerea unui spectacol burlesc, inutil, pentru spălare de creer. Subiecte derizorii, de can-can, fără miză, cu vedete mondede bizare şi stupide în vreme ce tensiunile devin tot mai puternice în preajma ţării noastre. Nimic despre atât de necesarele strategii de integrare socială şi profesională a generaţiilor care intră acum în viaţă; ce facem aici? Chiar ne interesează coabitarea politică dintre facţiunile mafiote, dintre tata socru şi un ginere obedient? NU, desigur! Sau ce dietă a mai ţinut vreo demi-mondenă de mahala, bulibăşeala tronurilor ori ameninţările de mucava ale unui preşedinte păpuşar?! Aici şi acum interesează situaţia de fapt a României în raport cu vecinătăţile aflate în mişcare şi cu tensiune acumulativă dar şi în raport cu ea însăşi. Deoarece avem o ţară demobilizată şi vulnerabilă în faţa unor primejdii iminente: sărăcia, ignoranţa, indolenţa, mizeria socială agresivă, posibile agresiuni externe care vizează preluarea resurselor şi modificarea graniţelor. Implozia socială cu fragmentare teritorială este o primă etapă. Şi Uganda există pe hartă. Şi? Africa neagră este foarte colorată politic pe harta globului însă nimeni nu mai ştie ce fracţiune  tribală a mai preluat puterea şi în consecinţă, pe nimeni nu mai interesează cine şi ce conduce. Dacă şeful de trib este eficient în stoarcerea resurselor şi a maselor de sclavi, atunci lucrurile pot merge mai departe şi aşa. Adică să mori existând pe hartă!

 

 (va urma)