Aceste pramatii au reuşit să transforme o ţară într-o mahala, în care pentru a rezista eşti obligat să renunţi la statutul şi rolul de cetăţean şi să devii ”cumătru”, deoarece instituţiile nu mai înseamnă nimic, ”cumetriile” au ajuns să decidă totul. Întreaga Românie e angrenată astfel în "temeinicia" aprecierilor reciproce, servile, "de şpriţ" ― ţara în care complicitatea se traduce prin toleranţă şi înţelegere fără de margini, prin ”spirit pacifist” şi justificare ”angelică”.

E arhicunoscută, în societatea românească, existenţa ”lichelelor educate”, cum le numea Andrei Pleşu, a secăturilor culte, a pramatiilor instruite. Nu e nevoie de nume, fiecare, la o adică, ar putea întocmi, fără mare efort, câte o lungă listă.

Această stare de lucruri arată, cât se poate de clar, că MORALA şi EDUCAŢIA (cultura, în genere) nu aparţin, în mod necesar, unei aceleiaşi structuri ― în consecinţă, nu sunt unul şi acelaşi lucru. Dar oare nu Schopenhauer ne avertiza, din altă perspectivă, fireşte, însă cu acelaşi temei ideatic, asupra faptului că studierea legilor nu a făcut pe nimeni mai moral?

Istoria e plină de lepre, cum şi de ea însăşi e plină.