Cum vrea România să reducă impactul global al schimbărilor climatice

Cum vrea România să reducă impactul global al schimbărilor climatice

Bucureştiul va găzdui o serie de evenimente privind schimbările climatice

Bucureştiul se va afla pe harta europeană a evenimentelor destinate combaterii schimbărilor climatice, după ce Capitala va găzdui, pe 17 septembrie, evenimentul „Redu amprenta de carbon - 2016”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, evenimentul organizat de Asociatia Environ, este făcut în parteneriat cu Ambasada Republicii Federale Germania, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti şi face parte din seria de manifestări organizate în perioada 09 – 18.09.2016 la nivelul Uniunii Europene pentru a sărbători European Climate Diplomacy Day.

„Faptul ca Bucureştiul a fost inclus pe harta acestor evenimente reprezintă dovada implicării responsabile a României în acest efort internaţional de reducere a impactului global al schimbărilor climatice, inclusiv angajamentul ferm de transpunere a obiectivelor COP 21 desfasurat la Paris în decembrie 2015”, se arată într-un comunicat de presă.

Manifestare cu dublu rol

Conform acestuia, manifestarea are un dublu rol. Astfel, pe lângă faptul că marchează European Climate Diplomacy Day, el este o continuare a campaniei „Redu amprenta de carbon – Paşii în lupta împotriva schimbărilor climatice”.

Pe parcursul întregii zile se vor desfăşura activităţi şi competiţii destinate publicului avand ca scop informarea asupra actiunilor concrete de reducere a amprentei personale de carbon - concursuri de role, competitii de biciclete, concursuri de desene pe asfalt, treasure hunt, board – game-uri, avand ca tema centrala efectele schimbarilor climatice, iar ziua va fi încheiată cu un concert Smiley de la ora 20.00.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările