Ei erau în plină campanie electorală, dar şi noi, P.U. Acţiunea 2012, pe atunci mânată de George Simion. Era pentru prima dată în istoria României când parlamentarii nu mai erau aleşi doar pe listele de partid ci într-un sistem mixt, uninominal. Ce însemna acest lucru? Că nu mai conta cât de mult ai slugărnicit la un partid, ci mai ales cât de bine erai perceput de popor sau cât de simpatic erai.

Pe vremea aceea Ludovic Orban se retrăseze în planul secund al PNL, deoarece Crin Antonescu, partenerul lui Victor Ponta, elimina în mod dictatorial absolut pe toţi cei care i se opuneau. Ludovic a ştiut să stea, în ciuda opoziţiei sale, deoparte. Uneori e bine să ştii să laşi de la tine, iar el a lăsat în acel moment. Mulţi au preferat să fugă din partid şi să se ascundă prin altele, pentru beneficii. Ce nu poţi să îi reproşezi lui Orban este că nu ar fi un liberal autentic: este, chiar dacă eu consider că de multe ori prea naiv şi înconjurat la moment de foarte multe persoane nepotrivite veniti din PDL.

P.U. Acţiunea 2012 ducea în acea lună o amplă campanie de informare în rândul candidaţilor la parlamentare: Pactul pentru Basarabia. Fiecare candidat, dacă dorea, putea să semneze o listă de obiective ce trebuiau să fie atinse în perioada imediat următoare. Mulţi au semnat şi un număr important de parlamentari s-a şi ţinut de cuvânt.

Mie mi-a revenit datoria să obţin această semnătură de la Ludovic Orban şi am reuşit. De altfel nici nu a fost greu: viitorul premier era deja convins, nu a trebuit să duc muncă de convingere în acest sens. Spre deosebire de mulţi din aleşii cu care mă văzusem, Ludovic Orban avea noţiuni importante legate de istoria României şi de Basarabia. De fapt în guvernul pe care îl propune am văzut şi numele lui Ovidiu Raeţchi(propus la ministerul apărării, asta deşi nu prea văd cum i s-ar potrivi această mănuşă), un alt semnatar al Pactului pentru Basarabia şi care cunoaşte bine realităţile trecute ale românilor.

Însă pentru el acum vine greul. Din poziţia de premier trebuie să facă ceea ce este mai bine pentru România şi interesul neamului românesc. În multe din cazuri acest lucru nu coincide cu finanţarea oligarhiei politice de la Chişinău, aşa cum rău am făcut în ultimii ani. Banii trimişi către statul Republica Moldova trebuie stopaţi. Banii pentru susţinerea comunităţilor de români din afara graniţelor trebuie crescuţi, dar daţi şi cu cap şi nu unor asociaţii abonate la bani publici, dar care nu au reuşit vreodată vreo performanţă.

Nu trebuie să uităm aici nici de Românii de lângă graniţele ţării, dar nici de cei alungaţi în lumea largă de guvernările ultimilor 30 de ani. Pentru ei este nevoie de un minister, dar nu în sensul celui care a funcţionat până acum pentru obţinerea de voturi în favoarea unor partide politice. Este nevoie de un minister adevărat cu persoane capabile să îl conducă, care să cunoască realităţile de la firul ierbii,  care să fie capabil să lucreze cu societatea civilă.

Un minister pentru românii de pretutindeni şi Republica Moldova se impune. Este nevoie de o structură, dar nu cea care a funcţionat dezastruos până acum. Iar Ludovic Orban ar fi bine să se ţină de cuvântul dat şi semnătura pusă şi prin care şi-a asumat să facă tot ceea ce ţine de el să Aducă Basarabia Acasă.