Cum se juca şefa ATI de la Spitalul Pantelimon cu viaţa pacienţilor. Medic anestezist: „Făcea o economie nejustificată la sondele de aspiraţie”

Cum se juca şefa ATI de la Spitalul Pantelimon cu viaţa pacienţilor. Medic anestezist: „Făcea o economie nejustificată la sondele de aspiraţie”

Spitalul Sfântul Pantelimon e în centrul unui scandal

Neregulile de la Spitalul Pantelimon se ţin lanţ, o nouă înregistrare cu doctoriţa Laura Constantinescu, şefa secţiei de Terapie Intensivă, fiind dată publicităţii. Medicul îşi certa colegii de secţie că fac risipă şi le cerea acestora să reutilizeze sondele de aspiraţie, folosite la bolnavii intubaţi, cu toate că acestea trebuie aruncate după o singură folosire. Astfel, bolnavii erau expuşi la infecţii nosocomiale şi chiar la deces.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Toată lumea aspiră pe sonda traheală cu o sondă de aspiraţie după care aspiră în gură după care o aruncă. Mă frate, în felul ăsta evident că nu o să avem niciodată cât ne trebuie. Nici în afară nu se face atâta risipă, dacă aspiri de 10 ori să arunci 10 sonde. Orice mi-aţi zice voi”, spune Laura Constantinescu, suspendată din funcţie, în înregistrarea intrată în posesia ziarului „Adevărul”.

Nereguile i-au scandalizat nu doar pe reprezentanţii pacienţilor, care au demarat o anchetă proprie în spital, ci şi pe colegii de breaslă ai doctoriţei din Capitală. Spre exemplu, Carmen Pantiş, coordonatorul programului de transplant din Bihor şi medic anestezist la Spitalul Judeţean din Oradea critică dur sfaturile pe care medicul de la Spitalul Pantelimon le dădea colegilor.

După folosire, sondele se aruncă

„Greşeala acelei doctoriţe este că făcea o economie nejustificată la sondele de aspiraţie. După folosire, ele se aruncă”, a explicat, pentru „Adevărul, medicul anestezist Carmen Pantiş de la Spitalul Judeţean Bihor, care a explicat şi cum se utilizează acele sonde de aspiraţie. Practic, ele sunt introduse într-o altă sondă mai mare, numită sondă traheală, care poate rămâne în trahea bolnavului chiar şi 72 de ore.

„Sondele de intubaţie oro-traheale se aruncă şi ele după aceasta perioadă, fiind pline de secreţii. Nu se spală, nu se refolosesc, aşa spun procedurile. În ceea ce priveşte sondele mici, de aspiraţie, ele sunt introduse în sondele de intubaţie şi sunt folosite o singură dată, sunt de unică folosinţă. Reutilizarea lor prezintă un risc major pentru pacient”, a declarat Carmen Pantiş.

Conform acesteia, problemele apar atunci când sondele de aspiraţie nu sunt aruncate, sunt puse într-un flacon cu ser şi sunt introduse, din nou, în cavitatea bucală a pacientului. „Spre exemplu, dacă vine o asistentă, care nu e spălată corect pe mâini sau nu are mănuşa schimbată şi lucreză cu aceeaşi sondă, e risc de infecţie nosocomială”, a mai spus medicul anestezist.

Pacientul riscă să facă infecţii nosocomiale

În ceea ce priveşte evoluţia pacientului şi ea poate fi îngreunată de această lipsă de respectare a procedurilor. „S-ar putea ca pacientul să aibă o evoluţie foarte bună dar să coste foarte mult spitalul prin faptul că suprainfectându-se şi dezvoltând o infecţie nosocomială pacientul primeşte antibiotice mult mai scumpe decât cele cu care a fost tratat până în momentul respectiv”, a adăugat medicul bihorean.

Mai mult, economia este una nejustificată şi din cauza faptului că sondele de aspiraţie sunt cumpărate cu bani din programul ATI-AP, finanţat de Ministerul Sănătăţii. „În spitale ar trebui să fie suficiente sonde pentru ca ele să nu fie reutilizate”, a mai spus Pantiş.

Ce spun reprezentanţii pacienţilor

La rândul său, Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), a explicat pentru „Adevărul” că cele mai multe nereguli au fost depistate de reprezentanţii pacienţilor la Spitalul Sfântul Pantelimon chiar pe secţia de Terapie Intensivă.

„Sondele se pot utiliza la un singur pacient o singură dată, apoi se aruncă în cutia galbenă (material sanitare aseptice periculoase). La o nouă aspiraţie se utilizează o sondă nouă. La AŢI Pantelimon se păstrează acea sondă, repetându-se continuu de un multe ori, sondă păstrându-se în aparatul de vacum introdusă în propriul ambalaj până la o nouă utilizare (2- 4 ore). Între timp, pereţii sondei, ambalajul acesteia şi secreţiile rămase pe pereţi devin mediu de cultură pentru baciile cu care este colonizat pacientul  atât traheal, cât şi bucal”, a declarat Barbu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: