Cum îşi infiltra Securitatea comunistă spionii în anturajul Europei Libere
0
Neculai Constantin Munteanu, una dintre cele mai cunoscute voci ale Radio Europa Liberă, a povestit pentru „Adevărul” cum erau infiltraţi agenţi ai Securităţii în structurile radioului, dând exemplu cazul lui Alfons Polihroniade, de profesie inginer chimist.
Nu este un secret că Radio Europa Liberă îi stârnea lui Nicolae Ceauşescu o ură de moarte. „Postul de radio Europa Liberă a fost vârful de lance al civilizaţiei occidentale îndreptat spre inima regimului comunist de la Bucureşti. Au colaborat acolo minţi luminate – Grigore Gafencu, Mircea Eliade, Ion Raţiu şi mulţi alţii –, ale căror argumentaţii au lăsat urme adânci în conştiinţa ascultătorilor români. Mai devreme sau mai târziu, va trebui recunoscută şi contribuţia Europei Libere la zdruncinarea din temelii a regimului dictatorial din România”, nota Mihai Pelin în cartea sa „Operaţiunile Meliţa şi Eterul”. Nu puţine au fost tentativele de a infiltra agenţi ai Securităţii comuniste în structurile radioului pentru a-i face să tacă pe cei care, din Occident, dădeau atâta bătaie de cap dictaturii ceauşiste.
Neculai Constantin Munteanu a povestit o astfel de tentativă întreruptă brusc de fuga generalului Ion Mihai Pacepa, lovitură care a zdruncinat din temelii una dintre cele mai fioroase structuri represive din blocul comunist: Securitatea.
Adevărul: Cine era Polihroniade şi ce legătură a fost între acest individ şi Europa Liberă?
Neculai Constantin Munteanu (foto dreapta): Cele trei documente intitulate POLIHRONIADE sunt legate de soarta unui agent însărcinat să penetreze anturajul Europei Libere şi aproape că reuşise. Omul acesta a dispărut din München în noaptea în care ştirea cu defectarea lui Pacepa a devenit publică. Trei zile mai târziu a fost văzut în Bucureşti!
Alfons Polihroniade era inginer chimist de profesie, interpus de Securitate la montarea unor instalaţii de mare valoare la Combinatul de la Piteşti, provenită de la firma vest-germană Lurgi. Mai mult, a fost instruit de Securitate să pară ca face jocul firmei Lurgi, faptă pentru care a fost răsplătit cu un comision de 500 000 de mărci, bani care, în cele din urmă ar fi ajuns în conturile Securităţii şi mai apoi ale statului român. În 1974 la instalaţia de piroliză provenită de la firma Lurgi, la care asistase şi Alfons Polihroniade, a avut a avut loc o explozie, urmată de un incendiu, cu pagube mari. Tot Polihroniade a fost însărcinat cu tratativele pentru obţinerea unor despăgubiri, dar firma germană a refuzat scurt, instalaţia ieşise din garanţie. De aici filmul se rupe, Alfons Polihroniade dispare din peisaj. Numele lui reapare în actualitate în 1978, la câteva zile după ce informaţia cu defectarea lui Ion Mihai Pacepa devine publică. Alfons Polihroniade făcea parte din armata de agenţi secreţi plasată în Vest de braţul cel lung al Securităţii. Au fost retraşi diplomaţi care aveau imunitate, dar şi mulţi agenţi în adormire despre care se credea că îi ştie şi Pacepa. Şi pe Polihroniade există informaţia că îl ştia. Şi tot ce urmează de aici încolo este din cărţi, din poveşti şi din documente scăpate mai mult sau mai puţin interesat de Securitate.
Între 1974 şi 1978, Alfons Polihroniade, împreună cu a doua soţie, a cerut azil politic în RFG, l-a primit, s-a stabilit în München, a fost semnalat la un curs unde azilanţii învăţau sau îşi perfecţionau limba germană şi, pentru că era om de lume, simpatic şi foarte anticomunist, intrase destul de bine în mica lumea a românilor din München. Şi a dispărut imediat după fuga lui Pacepa. Când poliţia l-a căutat, a găsit un apartament aproape gol. În graba mare, îşi luase toate lucrurile de valoare, nevastă, bijuterii, aparatură electronică mai ales. În garaj însă a uitat o maşină. Care nici măcar nu era a lui. Era a unui român cu care se împrietenise şi de la care o luase cu împrumut. Acel prieten făcea sau urma să facă parte din anturajul Europei Libere. Pe scurt, Alfred Polihroniade nu stătuse chiar degeaba. Oameni mai pricepuţi într-ale Securităţii au presupus că plasarea lui Polihroniade viza mai puţin firma Lurgi şi, mai mult, Europa Liberă. Dar, prinde orbul, scoate-i ochii.
Relatări despre scurta şi relativ rodnica epopee müncheneză a lui Alfons Polihroniade au apărut în două cărţi. Prima este „ Culisele spionajului românesc, DIE 1955 – 1980” de Mihai Pelin, Editura Evenimentul Românesc, 1997, foarte critică la adresa DIE şi a fugarului Pacepa. A doua este „Autopsia, Demontarea unei înscenări securiste împotriva generalului Pacepa”, de Sorin Roşca Stănescu şi Cornel Dumitrescu, foarte elogioasă la adresa lui Pacepa. În cartea din urmă sunt publicate în fotocopie cele două documente extraordinare din arhiva DIE.
De ce spuneţi că documentul este extraordinar?
Pentru că, susţine Roşca Stănescu, „Nota din care rezultă contribuţia lui Ion Mihai Pacepa la aruncarea în aer a Combinatului Petrochimic de la Piteşti” i-a fost dată de Virgil Măgureanu. Şi pentru că Virgil Măgureanu era şeful SRI, o instituţie care se presupune că nu mai avea nimic de-a face cu vechea Securitate. Şi totuşi, şeful SRI era mistuit de compasiune pentru securiştii cu cariere distruse de fuga lui Pacepa. Au fost zeci, poate sute de astfel de cariere frânte definitiv când au fost brusc chemaţi acasă şi siliţi să ducă o viaţă diferită de cea avută în Vest, oricâte privilegii ar fi avut în ţară. Despre pagubele suferite de DIE nu mai vorbim, că se „sparie” gândul. Oricum, toţi foştii tovarăşi de drum îl urau de moarte pe Pacepa. Iar Măgureanu îi înţelegea.
Pelin: Polihroniade a tras pe toată lumea pe sfoară
În cartea sa „Culisele spionajului românesc, DIE 1955 – 1980”, Mihai Pelin vorbeşte despre „cea mai elocventă probă a incompetenţei, corupţiei şi spiritului aventuros cu care aborda Direcţia de Informaţii Externe problemele economice”.
„În plină glorie a epocii Ceauşescu, când se apropia de apogeu şi renumele de chimistă al soţiei dictatorului de la Bucureşti, instalaţia de piroliză a marelui combinat chimic din localitate, achiziţionată prin Romchim de la firma Lurgi din R.F. Germania, a sărit în aer, cu consecinţe devastatoare şi de ordin financiar, dar mai ales ecologic. În spatele acestei explozii, cercetând un maldăr de documente, am constatat o sumă de fapte asupra cărora trebuie să medităm. La încheierea contractului de achiziţionare a instalaţiei de piroliză de la Piteşti, Direcţia de Informaţii Externe l-a interpus în tratative pe inginerul Alfons Polihroniade, un colaborator preluat de la organele de contraspionaj, pe care îl dirijase «să câştige încrederea reprezentanţilor firmei vest-germane şi să le creeeze impresia că lucra pentru ei». Astăzi fiind destul de greu de ştiut dacă Alfons Polihroniade doar le-a creat impresia, sau chiar a lucrat pentru ei, trăgând pe toată lumea pe sfoară. Cert este ca firma Lurgi, după încheierea contractului, l-a onorat pe Alfons Polihroniade, la Viena, cu suma deloc neglijabilă de 500.000 de mărci. Cel puţin atât a declarat inginerul că ar fi primit. Valuta încasată de Alfons Polihroniade a fost predată imediat Direcţiei de Informaţii Externe. Apoi s-a întâmplat la Piteşti ce s-a întâmplat: explozia instalaţiei de piroliză a fost urmată de un violent incendiu, care a devastat totul în jur, adică alte şi alte instalaţii achiziţionate cu bani grei din străinătate. Iar la cercetările de rigoare s-a constatat că vasul de faclă, livrat tot de Lurgi, şi tot prin contractul negociat de Alfons Polihroniade, nu avusese o calitate corespunzătoare parametrilor din prospectele firmei din Germania Occidentală. În anul următor, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, inginerul Alfons Polihroniade a fost recrutat efectiv de Direcţia de Informaţii Externe, ca ofiţer deplin conspirat, şi trimis în R.F. Germania, să trateze obţinerea unor eventuale despăgubiri. Firma Lurgi a refuzat să compenseze pierderile părţii române, deoarece instalaţia de piroliză de la Piteşti era ieşită din perioada de garanţie. Iar Alfons Polihroniade, la rândul lui, conform scenariului perfectat în instituţia de pe strada Batiştei, a refuzat să se mai întoarcă în ţară, rămânând «ilegal» în străinătate. Va reveni în România abia după dezertarea generalului Ion Mihai Pacepa, care îl cunoştea foarte bine, de teama de a nu fi arestat de germani. Într-adevăr, Ion Mihai Pacepa era la curent cu detaliile implantării lui frauduloase în Occident”, arată sursa citată.
Se încarcă comentariile...
