Cum a evoluat sistemul sanitar între 2014-2017: numărul medicilor a crescut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul medicilor a crescut FOTO Adevărul
Numărul medicilor a crescut FOTO Adevărul

Numărul de policlinici a scăzut dramatic în România, cifra înjumătăţindu-se în ultimii patru ani. Dacă în 2014 erau 297 de policlinici în toată ţara, în 2017 mai existau doar 143 de astfel de instituţii. Totuşi, numărul medicilor a crescut în acest interval, ajungând la aproape 59.000 la nivel naţional.

Potrivit unui raport recent al Institutului Naţional de Statistică, serviciile de îngrijire din sistemul sanitar au fost furnizate printr-o reţea de unităţi sanitare, aparţinând atât serviciului public cât şi celui privat. 

Specialiştii susţin însă că deşi România ar trebui să inverseze piramida serviciilor medicale. Raportul mai arată şi că numărul de medici a evoluat, de la 54.929 de medici, câţi erau în 2014, la 58.575, câţi au fost cuprinşi în statistici în anul 2017. 

„În ţările la care noi tinem, respectiv Germania, Franţa, unui medic îi revin 100 de pacienţi. Suntem clar în urma lor. Problema în România e alta. Şi anume faptul că aceşti peste 50.000 de medici sunt concentraţi în marile centre universitare. Doar în Capitală avem 14.000 de doctori”, a explicat, pentru „Adevărul”, medicul Gheorghe Borcean, şeful Colegiului Medicilor din România. 

Localităţi fără medic de familie

Potrivit acestuia, peste 25.000 de medici profesează în celalate oraşe universitare mari, cum sunt Iaşi, Timişoara, Craiova şi Constanţa. „Cei care rămân sunt medicii care asigură serviciile medicale în restul judeţelor. O bună parte din România rămâne neacoperită”, a completat medicul, adăugând că în mediul rural sunt 600 de localităţi neacoperite de medici. 

Raportul mai arată că în România a crescut numărul medicilor dentişti, de la 14.879 câţi erau în 2014, la 15.653 câţi erau în 2017 prinşi în statistici. 

În privinţa farmaciştilor, în România există 17.833 de astfel de cadre în timp ce personalul mediu a atins cifra de 142.103, conform raportului citat. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite