Mai pe scurt că Insitutul nu a avut activitate în ultimii doi ani şi s-a ocupat de nimicuri. Şi drept urmare, a luat măsuri pentru a îndrepta situaţia.

Domnul ministru a fost clar deranjat de refuzul meu de a fi un fel de mână a treia la conducerea Institutului şi de a accepta diverse tanti să vină şi să îşi dea cu părerea despre cum funcţionează o instituţie publică în România. Pe acelaşi principiu pe care l-am enunţat într-un articol precedent: Unii cu munca şi cunoştinţele necesare, unii cu pilele de Vâlcea, culoarea galbenă şi săgeata pusă acolo unde trebuie.

Despre activitatea Institutului se poate comenta mult şi bine, dar faptele vorbesc cel mai bine. Aşa că îl invit pe domnul Ministru să recitească raportul de activitate pe care i l-am trimis şi care este public.

Sau să-i întrebe pe miile de studenţi basarabeni, timoceni sau bucovineni care au trecut pe la Institut în ultimii doi ani. Poate chiar pune mâna pe carte şi aşa va lua cunoştinţă de câteva studii (pe care i le-am prezentat de altfel) referitoare la comunităţile româneşti considerate relevante de comunitatea ştiinţifică avizată. Poate va vorbi cu academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş Bolyai, cu profesorul Ioan Scurtu, cu prorectorul Universităţii din Suceava, Ştefan Purici, sau cu rectorul Universităţii ”Dunărea de Jos”, cu doamna decan a Facultăţii de Litere din Bucureşti, cu doamna profesor Adina Berciu Drăghicescu şi îi mai pot enumera mulţi alţi profesori şi specialişti onorabili care au apreciat activitatea acestui Institut. Eventual, dacă nu are încredere în opiniile avizate ale profesorilor din România poate întreba în ţara soră de peste Prut, de unde mari pofesori universitari îi pot explica ce a făcut Institutul în ultimii doi ani. Sau se poate duce în Serbia, unde Profesorul Berlovan m-a onorat cu aprecierile sale. Sau în Bucovina sau pur şi simplu spre Timoc, unde tinerii încep să-şi facă auzită vocea prin Alexandru Najdanovici, fondatorul Asociaţiei Studenţilor Timoceni.

Eventual, îi mai poate întreba pe liderii studenţilor şi ai elevilor din România care este opinia lor despre instituţia care le-a prezentat în ultimii ani situaţia comunităţilor româneşti din jurul graniţelor României şi care i-a îndemnat să transmită şi colegilor lor că ‘’România este o ţară înconjurată de români” de care nu trebuie să uităm.

Aşa că îl întreb public pe şeful domnului David, cel care păstoreşte politica liberală, dacă i se par normale şi de bun simţ următoarele:

·         Domnul Cristian David nu a răspuns la nici o adresă/informare/solicitare din partea Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ în perioada 1 ianuarie 2013-25 martie 2013 (data în care a dat ordinul de eliberare din funcţie)

·         Ministrul David mi-a spus foarte clar că nu pot rămâne la conducerea Institutului deoarece este nevoie ca acesta să capete „o forţă politică”, pentru că aşa merg lucrurile. Mai pe scurt, dacă aveam culoarea greşită mă schimba, daca nu am avut nici o culoare, tot mă schimba.

·         Ministrul David s-a enervat foarte tare că îi trimit documente cu număr de înregistrare, atât eu, cât şi colegii mei, şi a considerat acest demers un afront, deoarece citez :“între noi nu se fac hârtii ”.

·         Doamna Zvetlana Preoteasa, habar nu avea cu câteva săptămâni în urmă, că în Bulgaria şi în Timocul sârbesc nu există şcoli cu predare în limba română (excepţie face un pseudo-liceu cu predare şi în limba română din Sofia). Ba chiar mi-a solicitat să-i dau o listă cu aceste şcoli. Din câte aud, în general, nu cunoaşte nicio lege pe baza căreia funcţionează instituţiile publice din România, aşa că de ce m-ar mai mira că nu ştie mai nimic despre comunităţile româneşti din jurul graniţelor.

·         Doamna Zvetlana Preoteasa a fost numită director plin, fără niciun fel de concurs, pentru că legile din România sunt făcute doar pentru fraieri nu şi pentru cei din înaltele sfere ale PNL-ului.

Din momentul în care Ministrul David mi-a comunicat, cu subiect şi predicat, că ori accept să fiu un fel de slugă a Zvetlanei Preoteasa de bună voie, ori ne certăm, (în termeni concreţi, mă dă afară) am primit sprijinul unor academicieni, rectori, prorectori, decani ai unor importante universităţi din România şi Republica Moldova care mi-au apreciat munca la Institut. Al multor lideri de organizaţii româneşti de peste hotare, al ONG-urilor studenţilor basarabeni şi timoceni şi nu numai. Toţi aceştia au considerat că am făcut o treabă bună la Institut şi am reuşit să-l scot din uitare.

Dar tot acest sprijin nu a contat, pentru că jocurile politice sunt de multe ori mici şi mizere şi nu ţin cont de muncă ci de pile, de cumetrii şi relaţii. De PCR, aşa cum era denumit pe vremuri.

Aşa că vă întreb iarăşi public, domnule Crin Antonescu: Cum e cu România bunului simţ de care vorbeaţi cu atâta emfază în campania electorală?

Probabil domnul Ministru David o să spună că ea se opreşte la Norica Nicolai care a insistat ca doamna Zvetlana să aibă un loc călduţ la Bucureşti. Pentru că dacă tot a părăsit meleagurile vâlcene din 2007 şi a fost ba şef de cabinet parlamentar, ba secretar de stat, ar fi păcat să se întoarcă şi să lumineze oraşul natal cu extraordinarele abilităţi acumulate în Capitală.

Ori că România bunului simţ aparţine acum poporului PNL şi oricum la prezidenţiale o să fie lansat un alt slogan. Eu propun o parafrază după textul lui Tudor Gheorghe:

Duritate-n exprimare
Râs strident şi mârlănie
S-a dus dracu orice candoare 
De când e Crino-craţie.