Cum e să fii femeie-copilot în raliuri

Alina Pop, navigatorul femeie în pepiniera Dacia Logan

Femeile-pilot, ori copilot în raliuri sunt rarissime în toată lumea. Le poţi număra pe degetele de la mâini aproape. Puternice, incredibil de determinate, cu buton ”Bărbat Mode” gata oricând a fi activat, aceste femei sunt mai mult decât modele, sunt lecţii de viaţă. Una dintre ele este clujeanca Alina Pop care în doar patru ani a ajuns să fie copilotul unor mari speranţe ale raliului românesc, cum este şi Norbert Maior.

Am zărit-o aproape la capătul şirului de maşini de raliu care au intrat în Piaţa Unirii pentru prezentare. Era singura femeie la volanul unei maşini de raliu din cele 49 de echipaje şi maşini care au defilat la debutul Transilvania Rally 2015, în 17 iulie. I-am urmărit Loganul, apoi am privit-o coborând din maşină. Nu foarte înaltă, cu o constituţie surprinzător de fină, bruneţică.  Sunt convinsă că e pilot de raliuri şi sunt puţine femei ca ea. Sunt mai multe, crede Alina Pop, căci despre ea este vorba, e una dintre femeile-navigator, dar este cea care, la Cupa Dacia 2015 a urcat pe podium, pe locul I, alături de Norbert Maior la secţiunea „Debutanţi”. 

Deunăzi, eu le numărasem pe mai puţine decât degetele de la o mână pe aceste femei-pilot: Cori Gramescu (prima şi singura femeie pilot de raliuri pe maşini de epocă), Andreea Necula (care după trei cupe de raliuri câştigate a preferat statutul de divă), Daniela Zaharie (care, în 2012, în afara Cupei VTM Hunedoara-Hăşdat, într-o tură de recunoaştere şi-a pierdut viaţa, la volan, urmându-şi pasiunea). Şi poate mai sunt şi altele, mai puţin ”la vedere”, mai greu de documentat, dar până şi femeile-navigator, copilot sunt rar de zărit, chiar dacă, spun ele, sunt mai multe. Dintre femeile-copilot îmi trec prin minte doar Roxana Ionescu (navigatorul lui Adrian Grigore, 2013) şi Carmen Poenaru, una dintre cele mai apreciate femei-navigator nu doar în competiţiile de raliuri interne, dar şi în cele europene. Şi Alina, ca şi Carmen Poenaru, crede că ”e mai talentată ca navigator”. Alege să facă asta.  Toate aceste femei sunt inedite, într-o lume în care de sub căşti şi salopete, majoritar îţi râd mustăţi, fie ele rase, ori ba.

Am intrat  în standul desemnat echipei ei  în plin foc al unei amieze toride, trecând printre maşinile pregătite de zor pentru prima competiţie care avea să înceapă peste mai puţin de trei ore. Adia miros de benzină, ulei de motor, cauciuc încins, se turau motoare cu sute de cai putere sub capote. Poate că aşa miroase puterea!

Alina şi-a văzut de roadbook-ul (n.a. un caiet cu însemnări tehnice pentru competiţie) pe care îl completa de zor, pagină cu pagină, comparând date între foi. Precis, matematic, imperturbabil, testându-mi răbdarea şi controlul. Alina Pop are 36 de ani, este navigator de patru ani şi deja este un copilot care a urcat de câteva ori pe podiumurile de premiere, chiar şi pe locul I, cel puţin la Cupa Dacia. Îşi are rădăcinile în Bistriţa, dar a crescut în Cluj. A terminat Liecul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” la Secţia Bilingv Engleză, iar în facultate a urmat specializarea de psihopedagog special. Dincolo de pasiunea ei pentru raliuri, conduce o afacere în care are 18 angajaţi. O afacere a ei. Doar a ei. Şi tot într-un domeniu rezervat bărbaţilor, căci afacerea Alinei este o benzinărie. În ale pilotajului a fost eleva lui Sebastian Itu.

Şi-a ridicat privirea din caiete, m-a privit frontal şi la fel a şi început să îşi spună povestea.

”Eu sunt doar navigator”, punctează din bun start. Răspund că a intrat în deschiderea Transilvania Rally la volanul maşinii de raliu. Pilotul ei, fie el şi junior fusese indisponibil, accentuează. Ea e doar copilotul lui. Al lui Norbert. Cel mai tare junior de când există sportul ăsta, sau cel puţin asta vrea să simţi când vorbeşte despre el, pilotul de la volanul Dacia Logan, cu care a urcat pe podium, au ”bătut” Cupa Dacia împreună. Nu vorbeşte despre ea decât pentru a spune cum poate ea să îi fie de folos lui. De apreciat modestia, provocatoare în egală măsură.

-          Norbert (n.a. Maior) are doar 16 ani şi nu are voie să conducă pe drumurile publice. Aşa că suntem câţiva navigatori care avem în grijă piloţi de vârsta sub majorat să zicem, sunt 3 piloţi din ”grădiniţa” Cupa Dacia care au vârste de 16 până în 17 ani. Noi navigatorii trebuie să conducem pe etapă în locul lor şi facem schimbul doar înainte de a intra în controlul orar de probă, unde deja e drum închis. Pe probă conduc ei, la final de probă facem schimbul. Majoritatea navigatorilor avem deja o experienţă de câţiva ani cu diverşi piloţi şi atunci venim şi cu un pachet de cunoştinţe”, vorbeşte repede.

N-o întrerup momentan. O ”citesc”. ”Pilotul ei”, Norbert are avantajul că vine dintr-o familie cu multă experienţă şi tradiţie în acest sport dar este al treilea raliu la care ia startul. ”Unul a fost Tulcea ,unde în prima zi a abandonat din păcate, în a doua zi a mers în Super Rally. Al doilea a fost Bacău, unde a început colaborarea cu mine. Acolo am bătut împreună Cupa Dacia la traseul debuntanţi şi locul 2 la juniori”, se hrăneşte cu bucuria succesului de atunci. O simţi. Palpită. Norbert Maior, ”pilotul ei” este fiul lui Robert Maior, un pilot binecunoscut, premiat, în prezent un navigator cu o experienţă îndelungată.

   -          Cine e, aşadar, cel mai important: pilotul sau copilotul?, o zgândăresc , preluând ideea succesului lor de la prima colaborare.

-          Nu există cine e mai important în maşină!

Ar trebui să ştiu.

E definitoriu, spune ea, uneori peste 50% să ai un copilot bun. Ca debutant este foarte important să ai un copilot cu experienţă care să ştie să citească acel roadbook, să fie atent. Sunt foarte multe raliuri sau probe în care dacă nu ai un copilot care să aibă experienţă, feeling să ştie să-ţi dea ritmul cursei s-ar putea să nu ai rezultatele dorite.

Ridic ideea lansată la voleu.

-          Cum e acest feeling? Tu cum îl simţi?

-          Îmi dau seama când exagerează, când merge pe limită. Ţinând cont de volumul lui de experienţă, eu trebuie să ştiu când să-l opresc, să nu meargă spre limita aceea la care să nu ştie să-şi gestioneze maşina în cazul în care se întâmplă ceva. De asemenea, trebuie să ştiu ce ritm să ştiu să-i dau în cursă din felul în care îi citesc virajele, să-l atenţionez când urmează o capcană, să-i rup ritmul, pentru că sunt porţiuni de rupere de ritm după viteze foarte mari. Chiar şi cu Loganul, mergem la 150-160 km/oră , iar atunci când urmează  un viraj mai strâns, trebuie să ştii să-i rupi ritmul, să-l trezeşti puţin.

Aşadar există şi o latură feminină a acestui sport. Până la urmă nu asta fac toate femeile care au parteneri lângă ele?

-          Da, am putea spune şi aşa, râde, încurcată şi îşi revine rapid asupra ideilor pe care vrea să mi le transmită  sigur. În maşină trebuie să fiu uneori foarte categorică cu el, să mă impun foarte bine. Trebuie temperat. El acum trebuie să facă doar km de cursă specială, şi chiar dacă timpii sunt buni el nu trebuie să-şi pună presiunea timpilor ori a rezultatelor pe el. Este cea mai mare capcană în care poate cădea acum. Trebuie să fiu foarte raţională. Şi toţi copiloţii trebuie să ştie foarte bine ce au de făcut. Nu e o muncă oarecare în care citeşti ca un roboţel acele note pe care ai văzut şi tu că le scriem, trebuie să anticipezi, să faci calcule.

Vorbeşte atât de pasional despre ce are de făcut pilotul, cu atâta siguranţă încât e imposibil să nu remarci cât de dedicată e succesului acestuia şi, implicit, succesului ei. Pentru că pe podiumuri urcă împreună şi nu împart o cupă, ci fiecare din cei doi primeşte câte o cupă. Egal. Cinstit. Nu contează că în dreapta, copilotul este o femeie. În viaţă adeseori asta e prea definitoriu, marginalizant pentru femeie cel mai adesea.

-          Faci singură anticiparea pentru curse?, o ispitesc eu.

-          Cu o zi înainte de cursă, avem recunoaşterile. Avem două  sau maxim trei treceri pe fiecare probă specială. Prima trecere, dacă n-ai mai făcut raliul acela şi, deci, n-ai caietul din anul anterior, o scrii. El îmi dictează ce vede efectiv pe probă, iar eu scriu, nu-l corectez aproape deloc. La a doua trecere, eu îi dictez ce mi-a spus el prima oară şi începem să facem corecţii. În mod normal la a treia trecere, dictarea ar trebui să fie curată. El trebuie să aibă 100% încredere în ceea ce-mi dictează şi asta la Robert se întâmplă. A fost educat să-şi asculte dictarea şi asta e foarte important, răspuns impecabil.

Nu mă pot abţine să nu mă gândesc că înainte de căsătorie i-aş obliga pe toţi viitorii însurăţei să treacă printr-un curs de pilotaj. O iscodesc cum se descurcă ea, femeia, în sportul acesta. Nu ezită:

-          Foarte bine. Întotdeauna am fost o persoană foarte independentă şi raţională în absolut în tot ceea ce fac şi deciziile pe care le iau.  Nu sunt căsătorită, dacă asta mă întrebi (M-a ”citit” printre rânduri. Plăcut!). Nu mi-am făcut nici un target din chestia asta şi dacă e să vină, vine. Sunt foarte fericită şi împlinită cu ceea ce fac.

Se repliază pe raliuri:

-           Să ştii că psihologia pe care am făcut-o mă ajută foarte mult în tot ceea ce fac. În rally, navigatorul trebuie să fie un foarte bun psiholog cu pilotul lui, din toate punctele de vedere. Avem foarte multe discuţii cu ei, mai ales cu cei tineri. Eu primele două etape le-am făcut cu Raul Badiu, care e unul dintre cei mai talentaţi piloţi juniori de la noi din campionat şi care are kilometri mulţi de probă specială. Dar cu fiecare trebuie să faci puţină psihologie, inclusiv înainte de cursă, să fii sigur că planurile stabilite înainte de cursă rămân aşa cum au fost făcute.

Mă întorc la ea, femeia care ţinteşte un loc bine definit la pupitrul unui joc cu jucării doar ale bărbaţilor, aşa cum e el perceput.

-          Cât de greu e să devii pilot ca femeie?

-          E foarte greu, expresia chipului îi devine oarecum meditativă. E mult mai greu să devii pilot femeie decât îi este unui bărbat pentru că e o lume a bărbaţilor. E un joc al bărbaţilor, ca să zicem aşa. Ca să devii pilot sau copilot, trebuie să faci aceeaşi şcoală ca şi ei.  Startul acesta nu e atât de greu ci ceea ce urmează. Echipamentele costă mult, ca şi copilot dacă nu te ia cineva sub aripa lui ca să faci kilometri n-ai cum să te urci într-o maşină, n-ai cum să acumulezi experienţă. Trebuie să fi mult şi autodidact, foarte pasionat, să studiezi mult, să te uiţi mult la ceea ce fac alţii.

-          Care a fost cel mai greu moment pentru tine în ”lumea bărbaţilor„?

Ezită. Poate i se pare că e un subiect dincolo de raliuri, însă face parte din chiar intimitatea sensibilă a succesului ei. Insist prin aşteptarea răspunsului.

-          Ăăă… Eu sunt foarte luptătoare şi ambiţioasă de felul meu, şi foarte orgolioasă pe de altă parte. L-am avut ca profesor pe Sebastian Itu care îmi este şi un foarte bun prieten, fostul copilot al lui Marica. Am luat de la el tot ce am putut lua mai bine şi de acolo am mai lucrat pe ce mi se potriveşte mie. M-a  înrăit aşa, m-a făcut foarte bărbată, ambiţioasă. Când intru în raliuri am un buton de ”Bărbat”. Trebuie să fii foarte categorică şi foarte stăpână pe tine în tot ceea ce faci. Îţi câştigi încrederea şi votul tuturor demonstrând pe probă că ai făcut corect, că nu greşeşti la punctele de control, că ştii regulamentele, programul.

-          Ai avut parte de răutăţi? Care este cea mai mare răutate care ţi-a fost spusă de bărbaţi, colegii tăi?

-          Da. Întotdeauna ai parte de răutăţi. E una standard prin care trece orice pilot, ori copilot, indiferent de sex. Ţi se zice că nu eşti bun. Nimeni n-o să-ţi zică de ce nu eşti bun, doar că ”am auzit eu că nu eşti bun”. Nu te iei după gura lumii. O ignori. Până la urmă, timpii pe probă vorbesc, iar un pilot nu poate scoate un timp bun pe probă fără un copilot bun. Şi cu asta am spus tot.

Poate. Sau poate că mai are de spus încă multe despre ea.

-          Iubeşti?

-          Iubesc!

-          Eşti iubită?

-          Sunt iubită.

Chipul i se luminează, ochii îi râd. La iveală iese femeia. Continuă cu aceeaşi privire strălucitoare şi cu aceeaşi voce îmblânzită:

-          Ne respectăm foarte mult şi asta ţine de educaţia fiecăruia. E şi el din domeniu şi înţelege altfel lucrurile. Şi eu, de felul meu, nu sunt o persoană geloasă şi invidioasă.  E o chestie foarte relaxantă (n.a. iubirea, căci despre ea era vorba). Fără presiune ori planuri de viitor, ne bucurăm de fiecare moment care vine şi asta cred, e cel mai important.  Dacă n-ai încredere nu poţi construi nimic.

Vreau să ştiu care îi sunt visele. Vrea doar să profite de fiecare moment care i se oferă. Nu vrea planuri pe termen lung ” pentru că viaţa mi-a demonstrat că în orice clipă se poate întâmpla ceva şi lucrurile se pot întoarce la 180 de grade. În ultimii ani am tras şi am muncit foarte mult şi pot considera că mi s-au aliniat acum stelele pe cer,  ca să zic aşa. Muncesc”. Îşi doreşte ca din munca ei grea să îşi cumpere o casă cu o grădină. Una în care să poată tăia din când în când pomii şi iarba. O privesc. Îi văd grădina desenată în ochi şi pe chip.

-          Bine, nu vreau 1000 de metri pătraţi de grădină ci un pic de spaţiu verde. Cu afacerea pe care o am, plec dimineaţa şi vin seara, nu prea ajung pe-acasă. Cei doi pisici ai mei suferă cred din cauza asta.  Mă văd şi mamă. Toate la timpul lor. Demult timp am zis că nu vreau să ajung în extrema cealaltă să fiu disperată din cauza lucrului ăstuia. Dacă e să fie, e, dacă nu e, cu siguranţă sunt atâţia copii în centrele de plasament care pot fi adoptaţi şi care au mare nevoie de noi.

Îi urez succes. Nu apuc să-i spun că mă refer la tot, nu doar la cursa pe care o va începe şi pentru care fusese luată la rost de Itu (n.a. Sebastian) că nu s-a dus să se odihnească la timp. Dar cred că ştie. Aşa cum sunt convinsă că ştie că e una dintre acele românce care ne inspiră, sau ar trebui să o facă atunci când e vorba de pasiune. De adevărata pasiune  care construieşte lumea cu forţa suflării ei.

 Idei la box:

• O maşină de raliuri, uzată deja, costă între 5000-7000 de Euro. Vorbim de o Dacia Logan pentru raliu, numai bună pentru juniorii acestui sport. Pe piaţa auto second hand ai putea cumpăra cam la aceeaşi valoare, de pildă un Volvo S 60, an de fabricaţie 2008, sau un Peugeot 308 produs în 2012, cu normă de poluare Euro 5, eh? Ce nu face pasiunea din om?
• Motoarele bolizilor de raliuri ”se simt bine” puse la lucru între 7-9000 de turaţii/minut, aşa că nu vă aşteptaţi să le vedeţi prin oraş noaptea la drift! Dincolo de sunetul infernal, le-aţi vedea şi „tuşind de moarte” pe la semafoare. Nu pui diva la coadă la pâine, nu?
• De ce e un sport de nişă? Păi, ia fă un calcul cam ce înseamnă să întreţii o asemenea maşină, când doar pregătirea ei, în cazul maşinilor pentru probe, pe modele, altele decât Loganul, poate ajunge să coste 8-9000 de Euro, prin Europa  (jenţi, cauciucuri, suspensie etc). Şi dacă mai pui la socoteală că ghinioane se mai întâmplă şi ieşitul în decor strică frumuseţe de maşină, începem să înţelegem cum e să fii pilot de raliuri.
• Un curs de copilot îl poţi urma în România, plătind aprox. 200 de Euro, iar cursurile de pilot ar costa 800-1000 de Euro. Evident, în funcţie de şcoala pe care o alegi. Nu te grăbi să crezi cumva că ai scapat de grija permisului auto! Nu, nu! Ai făcut prostii în trafic, reţine că nici pe pistele de raliuri ori pe macadam nu mai poţi pune cauciucurile maşinii până nu ţi-ai recăpătat permisul de conducere. Aşa că îţi doresc conducere preventivă şi multe oglinzi retrovizoare consultate spornic!
• Pare ea o maşină ”de stradă”, dar dacă te tentează sportul acesta, trebuie să ştii că nici caroseria de multe ori nu e decât o pură asemănare cu o ”maşină de familie”. Caroserii ranforsate, suspensii şi motoare în construcţii speciale, ambreiaje şi direcţii mai fine decât ai visat să atingi vreodată şi... ZERO confort în habitaclu. Seamănă cu o maşină, dar răsare un bolid. Uhaa, cum ar spune colegii de la maitemperatul rodeo!

Textul a fost publicat şi pe www.catchy.ro