Îmi permit să fac glume cu atei pentru că sunt unul dintre ei. Chiar m-am declarat aşa ceva la ultimul recensământ - sunt printre cei foarte puţini în procente - şi am supărat-o pe cea care nota, deoarece nu voiam să las „ortodox“ pe foaie. „Da' ce are, domn'e, că scrie aici ortodox? Nu te-ai născut aşa?“, mi-a zis ea cu reproş. „M-am născut, dar am ales mai târziu ce şi cum“, i-am zis-o şi eu. În fine, s-a conformat. Acum, lista cu trăsăturile ateului.

1. În primul rând, ateul ştie că e o sărbătoare păgână. Toată lumea ştie, numai că doritorii de cadouri, cozonac, ouă şi miel se fac că plouă, iar preoţii şi comercianţii adună bani. E o sărbătoare păgână altoită în toate culturile cu obiceiuri regionale. Dar ateul ştie că are dreptate şi ţine să le-o spună tuturor. În săptămâna mare ia o mină sictirită, vag gânditoare şi încearcă să comunice scurt, mimând că tot ceea ce spune are o încărcătură grea în discuţie. N-are.

2. Ateul tânăr nu se duce la slujba de Înviere decât pentru a râde de ceilalţi şi pentru un mare ritual: aprinsul ţigării. „Bă, io acu' un an mi-am aprins ţigarea direct din lumânare!“, va zice tânărul ateu fericit cu sine. „Da' anu' ăsta mă duc iar şi-mi aprind un joint de la lumină. Să văd cum îşi iau panică toate babele!“, va continua tânărul ateu. Va mai avea şi caracterizări de tipul: „Stau toţi în turmă, ca oile, şi se învârt pe lângă biserică, pupă icoana şi pleacă acasă la fel de păcătoşi“. Asta pentru că, se ştie, tinerii (mai ales atei) au un puternic set de valori, personalitate clar definită şi nu fac ca toţi ceilalţi doar pentru că e la modă sau pentru că sunt în vreun anturaj. „Ce-ai, bă, tu nu fumezi? N-ai sânge în cojones (n.red.: se ştie că tinerii sunt poligloţi)?“, îl va îndemna pe tânăr un alt tânăr. El va fi de neclintit, o stâncă, va fuma doar pentru că vrea. Dar nu le va spune părinţilor, oricum nu e treaba lor.

3. Ateul încearcă să treacă peste Paşte ca şi cum n-ar fi o sărbătoare, iar toţi cei care primesc liber de la serviciu sunt nişte trântori fără de seamăn. Eu, spre exemplu, sunt „de serviciu“, m-am conformat doctrinei. Cumva, în credinţa ateului, toţi bugetarii care au liber în perioada Paştelui produc o gaură imensă în bugetul statului. Se ştie doar că oamenii revin mai fericiţi după vacanţă, există riscul ca dragii funcţionari să răspundă la salut, să spună „o zi bună“ sau să întrebe chiar drăguţ: „Cu ce aş putea să vă ajut? Vă rog, vă ascult“. Iar asta chiar că nu ar fi cu crezare, s-ar destabiliza întreg mecanismul.

4. Se înmulţesc în perioada asta glumele cu Iisus, e rost de virale şi ateul îşi încearcă norocul. Sunt vechi, sunt reciclate, dar acum e momentul lor. Ateul caută să arate cât de mult dispreţuieşte această sărbătoare şi o glumă impolitically correct atrage cel mai mult atenţia. Hai, încearcă şi tu, iată câteva: „Câte cuie a cerut Iisus? Două, dar i-au pus de trei să-l ţină în picioare“. „Se spune că Iisus şi-a cărat singur crucea. Da, iar unii rămân căsătoriţi o viaţă şi nu se mai plâng“. Şi lista continuă.

5. În final, ateul boicotează cumpărăturile de Paşte. El cumpără tărie, nu suc şi vin, cumpără shaorma, pizza şi gogoşi, nu muşchi de miel şi cozonac. Şi când va fi invitat la masa de Paşte, la care se va duce doar pentru a-i da pe ceilalţi la dreapta credinţă, îi va privi sictirit şi autosuficient. Şi le va spune ce şi cum cu Iisus. Ceilalţi îi vor da să bea şi el se va simţi mai bine. E ca la manele, nimeni nu ascultă, da' la nuntă şi când eşti beat n-ai ce face, asculţi. Desigur, fără voia ta şi cu o mină sictirită.

Acest articol e un pamflet, tratează-l ca atare. Singurele adevăruri de aici sunt declaraţia mea că sunt ateu şi venirea Paştelui.