Protestul public se referea la prelungirea ilegală de către Senat a termenului pentru depunerea candidaturilor pentru cele 2 locuri de reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Legea stabileşte în mod imperativ un termen exact până la care pot fi depuse astfel de candidaturi. Termenul expirase în cursul anului trecut, 2016 şi, după expirarea lui, pe site-ul Senatului a fost publicată lista candidaţilor. Pasul următor era ca Senatul să aleagă din acea listă 2 reprezentanţi ai societăţii civile în CSM. Cu toate acestea, în luna ianuarie 2017, Senatul a prelungit până în luna februarie 2017 termenul de depunere a candidaturilor, în condiţiile în care textul imperativ al legii nu permitea o astfel de prelungire. Vedeţi aici cine sunt cei patru înscrişi după prelungirea ilegală a termenului.

Răspunsul Senatului la solicitarea publică de a reintra în legalitate a fost că a lut act de protest şi că „potrivit art. 69 al. 2 din Constituţia României, republicată, este orice mandat imperativ al unui senator sau al unui deputat este nul.” (sic!).

Dincolo de folosirea nelalocul său a a verbului „este”, care încalcă o lege a gramaticii (sintaxă) şi care face greu inteligibilă acea simplă propoziţie din răspunsul Senatului, trebuie observat că, în viziunea Senatului, cerinţa respectării legii constituie un mandat imperativ, care este nul. Cu alte cuvinte, dacă-i ceri Senatului să respecte legea, cum s-a făcut prin amintitul protest, îi impui un mandat imperativ (adică îl obligi sa facă aşa cum vrei tu), mandat care este nul, fiind interzis de Constituţie. Numai că obligaţia Senatului de a respecta legile nu este impusă de un grup de ONG-uri, fie ele si 27 la număr, ci chiar de Constituţie, în art. 1 al. 5. Probabil că, pe acelaşi raţionament, şi respectarea legilor gramaticii intră tot în noţiunea de „mandat imperativ nul”.

Speram la mai mult. Mai ales că, pe toate canalele de comunicare, Senatul României informează că doreşte să dialogheze, să dezbată cu tot ce înseamnă societatea civilă, diferite teme de pe agenda publică. Dar, ce dialog poate exista între societatea civilă şi un interlocutor care nu răspunde clar şi la obiect unei solicitări simple, elementare?

Am acasă (şi) o pisică. În acest moment, dialogul cu ea mi se pare mult mai logic şi mai productiv decât cu Senatul Românei. Pisiceasca tinde să devină o limbă mult mai coerenta şi mult mai compatibilă cu limbajul comun decât senatoreasca.

P.S. Nici pisicile nu acceptă un mandat imperativ (ele nu au şefi/stăpâni, ci doar colegi de spaţiu), dar parcă nu o repetă atât de des şi de nepotrivit.

Text de Dan Mihai

Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare.