Cum a ajuns Paula Iacob colaboratoarea Securităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paula Iacob
Paula Iacob

Avocata Paula Iacob 80 de ani, a colaborat cu Securitatea sub numele de cod „Gabriela“ şi „Ioana“.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au motivat decizia prin care au admis cererea CNSAS de a o declara pe Paula Iacob colaboratoare a Securităţii. Magistraţii susţin că, prin notele informative date, Paula Iacob ar fi îngrădit dreptul la liberă exprimare, dar şi dreptul la viaţa privată al mai multor persoane, printre care şi rude apropiate ale avocatei.

Potrivit CNSAS, avocata Paula Iacob a fost recrutată de Securitate, în calitate de informator, în 1952, sub numele de „Gabriela", semnând apoi un nou angajament cu numele de cod „Ioana", în 1970.

La dosar, CNSAS a depus angajamentul acesteia, note scrise care ar fi fost semnate de Paula Iacob, cât şi note ale agenţilor de Securitate redactate pe baza declaraţiilor acesteia. Informaţiile furnizate de avocată vizau diaspora română din Germania şi jurnalişti din cadrul postului Europa Liberă.

Şi-a turnat şi rudele

Potrivit extrasului din nota informativă dată în luna noiembrie 1968, Paula Iacob a mers în Germania, împreună cu soţul său, în vizită la o verişoară de-a avocatei. „Despre aceasta, Paula Iacob a arătat că, deşi are un câştig modest, este vizitată frecvent de diferiţi cetăţeni români cărora le acordă casă, masă, iar unora chiar bani. Printre acestea, pârâta i-a menţionat pe dr. V. P., domiciliat în Bucureşti, N. V., medic la Spitalul Panduri, S. P., medic, şi D. Ş., profesor economist. Cu privire la aceste persoane, pârâta a informat că ruda sa i-a destăinuit «că toţi se manifestă duşmănos la adresa regimului din R.S. România şi nu înţelege cum unor asemenea oameni li se permite să plece în străinătate»", se arată în motivarea judecătorilor.

Paula Iacob a intrat în Baroul Bucureşti în 1954, iar la începutul anilor '90 a fost avocata lui Nicu Ceauşescu, mezinul fosţilor dictatori Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite