Analiza porneşte de la cazul profesorului Samuel Abrams, de la Sarah Lawrence College, care a publicat un editorial în New York Times intitulat „Credeţi că profesorii sunt liberali? Staţi să-i vedeţi pe administratorii universităţilor.” În consecinţă, activiştii din campus i-au vandalizat uşa biroului, au scris pe ea „demisia”, au organizat şedinţe de urgenţă în care au criticat editorialul, iar Abrams a fost „băgat în şedinţă” de preşedintele colegiului, sugerându-i-se că nu ar trebui să publice editoriale fără aprobarea acestuia – şi că ar trebui poate să demisioneze. Noul tip de cultură pe care o ilustrează astfel de reacţii ar fi o „cultură a victimizării”. (link aici către articol)

Într-o cultură a onoarei, bărbaţii vor să pară formidabili. Îşi construiesc o reputaţie pe baza curajului. Sunt sensibili chiar şi la insulte minore aduse lor sau familiei lor, însă îşi apără onoarea singuri, chiar şi prin violenţă.

Într-o cultură a demnităţii, oamenii au valoare indiferent de reputaţia pe care o au. Pentru insulte serioase, poţi merge la poliţie sau la tribunal. Oamenii nu sunt aşa de sensibili la insultele minore şi sunt încurajaţi să facă apel la autorităţi, în loc să folosească violenţa.

Noua cultură a victimizării combină sensibilitatea faţă de insultele minore cu apelul la autoritate. Reprezentanţii ei se văd drept „luptători împotriva opresiunii”, şi chiar ofensele foarte mici, „microagresiunile” trebuie transformate în scandaluri. Până şi argumentele obiective, bazate pe fapte, pot „victimiza” un grup oprimat, iar autorităţile trebuie să le suprime. Să fii recunoscut drept o „victimă a opresiunii” îţi oferă un statut moral, la fel cum îţi oferea odinioară curajul, în culturile onoarei.

Cultura victimizării este o nouă cultură morală, aflată în plină ofensivă în societate şi pe cale să devină mainstream. Dovadă, printre altele, şi faptul că The Times a angajat-o recent pe Sarah Jeong în board-ul editorial în ciuda postărilor ei jignitoare de pe Twitter împotriva bărbaţilor albi – „Suprimaţi-i pe bărbaţii albi” şi „Bărbaţii albi sunt gunoi”.