Am ştiut că ceva insolit se întâmplase când m-am apropiat de Ministerul Educaţiei şi am văzut un grup de oameni a căror gesturi şi atitudine trădau nedumerire. Într-adevăr, în mijlocul străzii părea să aibă loc o piesă de teatru: patru tineri, cu pantalonii pe vine, erau aşezaţi pe o latrină de lemn, comună, iar gâturile lor atârnau în ştreanguri. Două lozinci îi flancau în stânga şi în dreapta şi acestea lămureau natura happeningului în desfăşurare: era o acţiune de protest organizată de „Miliţia spirituală” împotriva situaţiei din mediul rural unde şcolile nu au grupuri sanitare. Am căutat referinţe pe net şi am aflat că „miliţia” respectivă este o organizaţie activistă care are ca scop „mobilizarea conştiinţei civice active şi spiritul solidarităţii cetăţenilor”.

În câteva clipe şirul de maşini oprite a ajuns spre catedrala Sf. Iosif. Unul dintre şoferii implicaţi a început să vocifereze, să solicite eliberarea străzii, apoi s-au adăugat şi alţii sosiţi, într-un crescendo al glasurilor. Tinerii au rămas însă impasibili în poziţia iniţială.

De aici încolo începe, însă, adevărata poveste şi motivul pentru care m-am oprit asupra sa. E vorba de reacţia autorităţilor.

La nici 50 de metri de locul întâmplării se află secţia de Poliţie nr. 3. Deşi claxoanele sunau de minute bune nici un poliţist nu şi-a făcut apariţia. Cineva care se dusese să solicite o intervenţie a venit cu răspunsul „au zis să sunăm la 112”. Între timp, tinerii sunt apostrofaţi, ameninţaţi de şoferii blocaţi dar ei rămân pe loc. Cam după zece minute îşi face apariţia un angajat al poliţiei locale, echipat în uniforma neagră tip „ţestoasele-ninja”. Abordează grupul, le cere să elibereze strada, aceştia refuză şi sunt legitimaţi. Îl văd că vorbeşte la telefon şi în câteva minute o dubă a jandarmeriei, cu girofarurile pornite, opreşte în capătul străzii Aman, cam la 150 de metri distanţă. Doi jandarmi apar şi dialogul cu „eliberaţi strada” urmat de refuzul tinerilor se repetă. Jandarmii îi anunţă că vor folosi forţa dar cei patru nu sunt impresionaţi. Dimpotrivă, cel care pare purtătorul de cuvânt al grupului le spune să-şi facă treaba. Ceea ce nu se întâmplă şi tinerii rămân pe loc. Jandarmii dau şi ei telefoane şi o altă dubă a jandarmeriei opreşte în strada Aman. Între timp, de la secţia de poliţie vecină apar doi poliţişti, care, cu un ton părintesc le comunică tinerilor că înţeleg necesitatea acţiunii lor dar că aceasta contravine ordinii publice. Le cere părăsirea carosabilului, mutarea pe trotuar, avertizându-i de folosirea forţei în caz contrar. Tinerii refuză iar poliţiştii se mută ei pe trotuar unde îşi fac de lucru cu cărţile de identitate a celor în culpă. Între timp, sosesc alţi patru jandarmi din ultima dubă venită şi un poliţist pe motocicletă de la care aud că circulaţia e blocată până la Sala Palatului. Acesta are treabă multă deoarece o parte din maşini au intrat pe strada Spiru Haret blocându-se complet cu cele venite dinspre Ştirbei pe sens unic. Toţi oamenii în uniformă vorbesc continuu la telefon, par „dezactivaţi”, nimeni nu mai dialoghează cu protestatarii. Printre maşinile oprite şi cele parcate pe trotuare se strecoară un jandarm de o înălţime monumentală, peste doi metri cred, care poartă binecunoscuta vestă pe care scrie „dialog”. Îşi face o impresie din priviri asupra situaţiei, nu discută cu tinerii activişti dar nici cu colegii şi se instalează pe trotuarul umbrit, cum au făcut toţi cei în uniformă. De fapt, nu numai în uniformă. La intrarea în localul aflat la colţul străzii Spiru Haret s-au poziţionat doi civili, vă jur, cu ochi albaştri, care discutau în şoaptă între ei şi apoi la telefon. Îl abordează însă pe poliţistul motociclist, tot cu glas scăzut, după care dispar.

Tot ceea ce am relatat a durat cam o oră. Apoi şi-a făcut apariţia o doamnă înaltă, voinică, cu veşminte tip „office” care a invitat protestatarii la dialog în incinta ministerului dar activiştii au refuzat-o, la fel cum l-au refuzat şi pe ministrul Breaz coborât apoi la faţa locului. Dar acest ultim lucru l-am aflat mai târziu, din media, pentru că n-am mai avut răbdare să prind finalul „live”.

Însă tot din media am aflat că doar câteva ore mai târziu, în faţa sediului PSD din Kiseleff, cunoscutul activist Marian Moroşanu a fost încătuşat şi dus la poliţie pentru tulburarea liniştii publice.

Nu mi-am propus să comentez aici nimic despre sensul şi legitimitatea celor două proteste. Ceea ce este semnificativ, cum spuneam şi în deschidere, este tipul de reacţie al autorităţilor într-un caz care a dus la blocarea circulaţiei pe o porţiune mare a centrului Capitalei şi în altul, în care efectele generate au fost extrem de limitate.

Dar ceea ce am văzut cu ochii mei a fost faptul că cei a căror misiune este vegherea la respectarea legii în spaţiul public nu au putut lua o decizie în nume propriu. După o primă intervenţie de rutină, cu legitimări şi ameninţări, oamenii legii au lăsat-o mai moale în urma, probabil, discuţiilor telefonice pe care le-am surprins. Întrebarea fundamentală este cine ia decizia finală, dacă nu cel aflat la faţa locului, şi cum se ajunge la aceasta? Ce relee decizionale sunt parcurse în „off” pentru ca într-o situaţie cum a fost cea descrisă să se decidă că „tulburarea” atâtor cetăţeni poate să continue împotriva evidenţei? Câtă subiectivitate încape în aceste situaţii, unde, de regulă primează acţiunea în baza unor proceduri anterior stabilite? Rămâne decizia la nivelul instituţiei de ordine publică sau trece la nivel politic?

Şi dacă situaţii identice sunt tratate diferit în ce măsură acest lucru vizează un parcurs ulterior al evenimentelor în societate? Spre exemplu, am asistat la distanţă de un an la două evenimente în oglindă: manifestaţiile de la 10 august din Piaţa Victoriei. Din ce motive prima a fost reprimată brutal, devenind un reper al violenţei instituţiilor de forţă împotriva cetăţenilor paşnici, cu consecinţele politice ştiute, iar a doua s-a consumat fără nici un fel de intervenţie poliţienească?

Am remarcat aplombul tinerilor care protestau în strada Berthelot, neimpresionaţi de ameninţările oamenilor în uniformă. În mod normal, evacuarea lor trebuia să se producă imediat dar nu s-a întâmplat aşa. Să fie „miliţia” lor privilegiată, din motive ascunse, de fosta miliţie?