Cu ce poate fi înlocuit Eurespalul, medicamentul contra tusei retras din farmacii

Cu ce poate fi înlocuit Eurespalul, medicamentul contra tusei retras din farmacii

FOTO Adevarul

În plin sezon gripal şi de viroze respiratorii, unul dintre cele mai folosite medicamente împotriva tusei a fost retras din farmacii. Eurespal, administrat inclusiv copiilor peste doi ani dar şi adulţilor, a fost scos de la raft în procedură de urgenţă, după ce producătorul a constatat că substanţa activă, fenspirida, poate provoca aritmii cardiace şi tulburări de ritm cardiac.

Ştiri pe aceeaşi temă

Practic, au fost retrase atât tabletele cât şi siropul de tuse, cele două variante care puteau fi găsite de pacienţi în farmacii. Măsura fost luată în România de Agenţia Naţională a Medicamentului, care a primit o informare de la forul european privind siguranţa medicamentelor.
 
De ce s-a făcut retragerea 
 
„Ultimul studiu a arătat că există o predispoziţie către aritmii, dar asta nu înseamnă că ele şi apar. Probleme au apărut la doar cinci pacienţi, deşi Eurespalul este folosit de 40 de ani în Europa. Însă, conform legislaţiei, firma producătoare a informat atât autorităţile naţionale cât şi Agenţia Europeană a Medicamentului pentru includerea în prospect a acestor precauţii. În momentul în care un medicament este comercializat pe piaţă şi se constată că, pe lângă precauţiile care se regăsesc deja în prospectul produsului, mai apar şi altele, există obligaţia de a completa prospectul”, a explicat, pentru „Adevărul”, medicul Gindrovel Dumitra, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familie (SNMF). 
 
Potrivit acestuia, pacientul resimte aritmiile cardiace ca pe nişte palpitaţii, zbateri sau bătăi neregulate ale inimii. „Uneori, pacientul spune că simte un nod în gât, care se tot mişcă. Sunt diverse interpretări la cele mai multe dintre aritmii, ele sunt câteodată neperceptibile”, a completat medicul de familie. 
 
Ce se va da în loc de Eurespal
 
Eurespalul se adresa unor afecţiuni acute şi nu cronice. „Tocmai din acest motiv nu e suficient timp pentru instalarea aritmiilor. Este un medicament folosit, ajută pacienţii cu viroze respiratorii, reducând inflamaţia la nivelul arcului traheobronşic în condiţiile în care antiinflamatoarele obişnuite au acţiune în tot organismul, adică blochează inflamaţia în tot corpul. Eurespal este selectiv”, a precizat medicul. 
Acesta a adăugat că în loc de Eurespal pacienţilor li se vor administra simptomatice antitusive şi antiinflamatoare sistemice, respectiv Nurofen, Ibuprofen, Algocalmin, Paracetamol.
 
Siguranţa fensipiridei, discutată la Londra
 
În această săptămână are loc la Londra, la sediul Agenţiei Europene a Medicamentului, reuniunea comitetului de profil şi pe agenda de lucru se află şi problema de siguranţă a fenspiridei, care e substanţa activă din acest medicament. 
 
„Noi vom publica automat pe site-ul agenţiei traducerea comunicatului de presă al Agenţiei Europene a Medicamentului, comunicat care va fi emis imediat după terminarea acestei reuniuni”, a declarat Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale a Medicamentului .
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: