Cu educaţia-n gard. Astăzi, domnul Baba

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Speram ca noul ministru să aibă măcar o reacţie decentă la solicitarea de a găsi vinovaţii pentru această bătaie de joc.

Cea mai recentă brambureală naţională, produsă într-un minister care a devenit campionul gafelor administrative, îmi aduce aminte de titlul unui comentariu pe care i l-am dedicat, odinioară, dlui Cristian Adomniţei. Textul se chema chiar aşa - "Cu educaţia-n gard", idee pe care mi-o sugerase însuşi junele demnitar liberal. Dânsul comparase reforma învăţământului cu o maşină la care fiecare ministru trebuie să completeze „foaia de parcurs". Ce te faci însă, m-am întrebat, atunci când şoferul dă cu maşina-n gard?

Ei bine, au trecut anii, s-au schimbat guvernele, dar situaţia şcolii româneşti nu pare să depăşească problemele tehnice. Ieri-dimineaţă, când mii de părinţi se pregăteau să-şi înscrie copiii pe listele pentru „clasa pregătitoare", sistemul informatic al instituţiei s-a blocat. A fost o pană de curent, s-au scuzat în grabă reprezentanţii ministerului. De vină trebuie să fie softul, şi-au dat alţii cu părerea. Ba nu, softul n-are nicio hibă, au sărit programatorii de la SIVECO. Şi nici n-a avut loc vreo cădere de tensiune, ne-au asigurat apoi angajaţii de la ENEL.

În această harababură generală, s-au auzit imediat voci care cereau o anchetă rapidă şi nişte măsuri drastice. Ironia este că vocile nu aparţin opoziţiei, ci unor parlamentari ai partidului aflat la putere, în frunte cu dl Cătălin Croitoru, fost lider sindical al cadrelor didactice. O precizare necesară, căci dumnealui nu a încetat să critice prestaţia fostului ministru Daniel Funeriu, care n-ar fi străin de ultima grozăvie petrecută sub acoperişul ministerului cu pricina. Dintr-un motiv foarte simplu: introducerea „clasei pregătitoare" a fost amânată, de pe-o zi pe alta, până când a rămas moştenire urmaşului său. Iar urmaşul, dl Cătălin Baba, n-a reuşit să schimbe nimic în cele câteva zile de când a fost uns în funcţie. În fond, nu cred că se aştepta cineva ca dânsul să facă, hocus-pocus, vreo minune!

Speram ca noul ministru să aibă măcar o reacţie decentă la solicitarea de a găsi vinovaţii pentru această bătaie de joc. Aş! La insistenţele presei, dl Baba ne-a furnizat un răspuns tipic pentru guvernanţii noştri: responsabilii vor fi sancţionaţi doar dacă n-a fost vorba de o pană de curent. Carevasăzică, nu poate fi nimeni tras la răspundere pentru faptul că serverele respective au fost lăsate în beznă, de parcă n-ar fi trebuit să aibă un sistem de rezervă.

Abia în acest moment înţeleg de ce actualul ministru al Educaţiei nu dă semne că se va ridica deasupra unor înaintaşi ca Funeriu sau Adomniţei. Şi anume pentru că, ori de câte ori deschide gura, ne provoacă să cităm bancul cu asemănarea dintre un inginer şi-un câine: amândoi au privirea inteligentă, dar nu ştiu să se exprime!

Sabin Orcan este redactor şef ediţii locale ''Adevărul''

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite