CTP, despre temerile legate de noile buletine: Unii privesc asta ca şi cum li s-ar înfige un cip în cap! Serviciile ne pot urmări acum, fără niciun cip în buletin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Invitat la Digi24, Cristian Tudor Popescu a comentat temerile şi controversele stârnite de noile cărţi de identitate cu cip.

Noile buletine cu cip, care vor fi introduse din 2021, au încins spiritele la dezbaterea publică legată de acest subiect din ultimele zile. A fost contestat cipul din document, pentru că oamenii se simt urmăriţi de autorităţi sau le aminteşte de Apocalipsă. Invitat la Digi 24, Cristian Tudor Popescu spune că s-a săturat să audă tot felul de asemenea teorii ale conspiraţiei. "Oamenii nu sunt siliţi să aibă buletin cu cip. Unii privesc asta ca şi cum li s-ar înfige un cip în cap! Temerea este că o să fim urmăriţi peste tot, pentru că se bagă microantene în cipul respectiv. Omul de la MAI a spus un lucru simplu: antenei îi trebuie o baterie ca să funcţioneze. Oamenii cred că aşa vor fi urmăriţi de stat, de puterile oculte.  Statul, serviciile secrete ne pot urmări acum, fără niciun cip în buletin", a declarat Cristian Tudor Popescu.

"Dacă se doreşte de un serviciu de informaţii ca un român să fie urmărit din diverse motive, cu aprobarea unui judecător, poate fi urmărit peste tot. Tehnologia permite să înregistreze şi să folosească orice convorbire a noastră. Orice convorbire poate fi recuperată şi folosită. Prin urmare, nu e nevoie de cip. Oamenii consideră că răul, adică cipul, vine din Occdent, şi acum e băgat şi în România să ne înrobească. E o tâmpenie", a subliniat jurnalistul.

Un regulament al Uniunii Europene obligă autorităţile să schimbe cartea de identitate până în 2 august 2021. A fost pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă. Principalele modificări: mărimea va fi cea a unui card bancar, va ţine loc şi de card de sănătate - adică va avea o cheie criptografică cu ajutorul căruia ne putem loga în sistemul de sănătate. Apoi, în premieră, va fi un buletin cu cip - va include o imagine facială şi două amprente.

De anul viitor dacă va fi pregătită platforma ca buletinele să fie eliberate, va fi obligatoriu ca toată lumea să aibă carte de la 12 ani. Şi dacă părinţii vor pot obţine pentru copii şi mai repede acest act.

O asemenea carte cu aceste elemente de securitate există în alte ţări, de exemplu Belgia sau Germania.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite